Un comunicat cu data de ieri, 27 februarie, anunţă că, „în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 2 martie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea lui Iuliu Hossu”.
Moneda va avea valoarea nominală de 10 lei, va fi din argint, fiindu-i indicate în comunicat următoarele caracteristici: titlu – 999‰; formă – rotundă; diametru – 37 mm; greutate – 31,103 g; calitate – proof; cant – zimţat. Aversul monedei redă Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţiile „ROMANIA” şi «CATEDRALA „SCHIMBAREA LA FATA” – CLUJ-NAPOCA». Reversul monedei prezintă portretul Cardinalului Iuliu Hossu, anii între care a trăit „1885”, „1970” şi, la exterior, inscripţia în arc de cerc „CARDINALUL IULIU HOSSU”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 350,00 lei/buc. Monedele din argint dedicate aniversării a 130 de ani de la naşterea lui Iuliu Hossu au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Cardinalul Iuliu Hossu a fost fiu de preot greco-catolic, ajungând în 1917 Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj, mai apoi de Cluj-Gherla, prin mutarea scaunului episcopal în 1930 de la Gherla la Cluj. În 1969 a fost creat Cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea, în contextul în care Biserica Greco-Catolică fusese desfiinţată juridic iar toţi Episcopii, o parte din cler şi din credincioşi, aruncaţi în închisoare. Aflat în domiciliu forţat, Episcopul Iuliu Hossu a refuzat să meargă la Vatican pentru a primi însemnele, căci ar fi însemnat să îşi părăsească ţara. A preferat să rămână la Căldăruşani, în arest la domiciliu, de unde în chip spiritual şi-a continuat vizitaţiile canonice prin parohiile Eparhiei de la cârma cărora fusese înlăturat prin arestare. A murit în 1970, numirea lui în Colegiul Cardinalilor fiind făcută publică după 3 ani, în 1973.