Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc a început luni călătoria apostolică în Sri Lanka și Filipine

 
Papa Francisc a început luni călătoria apostolică în Sri Lanka și Filipine
  • 13 Ian 2015
  • 4168

Papa Francisc a început luni seara, 12 ianuarie 2015, o călătorie apostolică în Sri Lanka și Filipine. Aeronava oficială a decolat de pe aeroportul Roma Fiumicino la ora 19.00 urmând ca după 7.600 de km să aterizeze pe aeroportul internațional din Colombo, capitala R. Sri Lanka, la ora locală 9.00 (ora României 5.30). Aici a avut loc ceremonia de bun venit. Pe agenda primei zile a călătoriei apostolice în Sri Lanka, întâlnirea cu episcopii catolici ai țării, vizita de politețe la președintele Mahinda Rajapksa și întâlnirea cu liderii celorlalte religii.

Duminică, la ”Angelus” papa Francisc a cerut credincioșilor să-l însoțească cu rugăciunea:
• ”Mâine seară (luni – n.r.) voi pleca într-o călătorie apostolică în Sri Lanka și Filipine. Vă cer să mă însoțiți cu rugăciunea voastră, după cum cer srilankezilor și filipinezilor care sunt aici, la Roma, să se roage în mod special pentru mine în această călătorie!”.

Așadar, la exact cinci luni după călătoria apostolică în R. Coreea, papa Francisc se întoarce în Asia. Și asemenea lui Ioan Paul al II-lea, el vizitează împreună, într-o singură călătorie apostolică, cele două țări cu cel mai mare număr de catolici din Asia.

Vizita în Sri Lanka durează practic două zile și prevede patru momente majore: ceremonia de bunvenit pe aeroportul din Colombo, întâlnirea cu liderii celorlalte religii, Sfânta Liturghie de canonizare a lui Iosif Vaz și Rugăciunea mariană la Sanctuarul Maicii Domnului de la Madhu.

Vizita în Filipine, de la 15 la 19 ianuarie, durează efectiv trei zile și cuprinde șapte evenimente semnificative: ceremonia de bun venit și întâlnirea cu autoritățile, Sfânta Liturghie cu preoții și persoanele consacrate, Întâlnirea cu familiile, Sfânta Liturghie și Întâlnirea cu victimele taifunului Yolanda de pe insula Leyte, Întâlnirea cu tinerii și Sfânta Liturghie finală la Manila.

De semnalat și două ”coincidențe”. Prima este dată de canonizarea lui Iosif Vaz, la 14 ianuarie 2015, la exact douăzeci de ani de la beatificarea lui de către papa Ioan Paul al II-lea (15 ianuarie 1995) în același loc, parcul ”Galle Face Green” din Colombo. A doua coincidență este concomitența ultimei zile a călătoriei apostolice în Filipine a papei Francisc, 18 ianuarie, cu sărbătoarea liturgică a Pruncului Sfânt (Santo Nino). Sanctuarul de la Cebu, care păstrează imaginea făcătoare de minuni a Pruncului Isus, este vizitat de milioane de pelerini cu ocazia procesiunii solemne din a treia duminică din ianuarie în fiecare an.

Papa Francisc se va întoarce la Roma luni, 19 ianuarie, la ora locală 18.00.



Sursa:ro.radiovaticana.va