Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Duminică, Ziua „Evangelium Vitae”, în Anul Credinţei

 
Duminică, Ziua „Evangelium Vitae”, în Anul Credinţei
  • 15 Iun 2013
  • 10612
„Crezând, să avem viaţă”: este tema şi provocarea Zilei pentru «Evanghelia Vieţii», marcată duminică, 16 iunie, la Roma, în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul Credinţei. Sâmbătă, pelerinajul la Mormântul Sf. Petru şi recitarea Crezului, cu participarea bolnavilor, persoanelor cu handicap şi a operatorilor sanitari. În cursul serii, veghe de rugăciune, cateheză şi mărturie în diferite biserici din Urbe. Duminică, la 10.30, Papa Francisc celebrează Sf. Liturghie în faţa bazilicii vaticane prin care se încheie pelerinajul. Iniţiativa este organizată, printre alţii, de Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare şi Consiliul Pontifical al Operatorilor Sanitari.

Un adevărat imn adus vieţii, scris de mâna Fericitului Ioan Paul al II-lea, despre valoarea şi inviolabilitatea vieţii umane, întipărit în memoria Bisericii în enciclica „Evangelium Vitae”. Documentul magisterial, astăzi mai actual ca oricând, străbate frontierele vieţii pe cale de a se naşte şi cuprinde fragilitatea omului care are nevoie de apărare în toate fazele existenţei sale.

 Card. Elio Sgreccia, preşedinte emerit al Academiei Pontificale pentru Viaţă afirmă: „Sunt foarte bucuros că se face apel la rugăciune şi credinţă pentru a privi la viaţă şi a-i garanta ocrotirea. Nu pentru că raţiunea nu trebuie interpelată, căci în realitate, conştiinţa legii naturale consideră viaţa drept valoarea fundamentală fără de care nu există nici o altă valoare, nici libertatea, nici relaţiile sociale, nici dreptatea, nici progresul. Conciliul de la Trento spune că chiar şi pentru onestitatea naturală – şi integrală – omul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Astăzi se poate înţelege mai bine mesajul (enciclicei) «Evangelium Vitae», chiar şi după criza pe care o suferim în aceste timpuri, pentru că una din cauzele crizei este în primul rând lupta care a fost dusă împotriva vieţii”.

Card. Sgreccia a denunţat în interviul său şi tendinţa de a privi organismul uman numai prin prisma eficienţei şi a prestaţiei. Or, aceasta poate sugera ideea că în cazul malformaţiilor ar fi justificat recursul la avort sau eutanazie: „Umbrele acestui program şi delictele care se comit sunt enorme. Numai în China, pentru a limita naşterile la nu mai mult de un copil, s-au impus în mod obligatoriu 400 de milioane de avorturi în ultimii 40 de ani! În lume, se practică anual în mod legal de la 45 la 50 de milioane de avorturi. Acum se fac presiuni în favoarea eutanaziei, mai ales a eutanaziei neonatale. Cu alte cuvinte, a ucide copilul când se află că nu este sănătos sau chiar înainte de naştere, printr-o folosire incorectă a diagnozei. Ne aflăm efectiv într-o situaţie în care viaţa este înconjurată de o pădure de delicte de tot felul. De aceea, rugăciunea, credinţa şi curajul Bisericii, mai întâi de toate, un curaj exemplar şi puternic, sunt o adevărată consolare şi pentru mine, o bucurie. În acest moment, sunt internat la spital şi ofer astfel neplăcerile prin care trec pentru ca să nu întârzie răspunsul celor care cred la mesajul adus de «Evanghelia Vieţii»”.





Sursa:ro.radiovaticana.va