Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Adevărați creștini, prin darul înțelegerii de la Spiritul Sfânt

 
Adevărați creștini, prin darul înțelegerii de la Spiritul Sfânt
  • 30 Apr 2014
  • 4368
La audiența generală de miercuri, 30 aprilie, Sfântul Părinte a continuat cateheza despre darurile Spiritului Sfânt, începută în perioada de dinaintea sărbătorii Învierii Domnului.

După reflecția dedicată înțelepciunii, ca darul cel dintâi al Spiritului Sfânt, Pontiful s-a oprit asupra celui de-al doilea dar: înțelegerea.

"Nu este vorba despre inteligența umană sau despre capacitatea intelectuală cu care putem fi mai mult sau mai puțin dotați. Este în schimb un har pe care doar Spiritul Sfânt îl poate insufla și care suscită în creștin capacitatea de a privi dincolo de aspectul exterior al realității și de a scruta profunditatea viziunii lui Dumnezeu și a planului său de mântuire", a explicat Papa Francisc.

Referindu-se la efectele înțelegerii, ca dar al Spiritului Sfânt, Papa a făcut trimitere la textul Scrisorii întâi a Sfântului Apostol Paul către Corinteni în care se spune despre "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el. Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Spiritul" (1 Cor 2,9-10).


Însă, a precizat Pontiful, aceasta nu înseamnă că un creștin poate înțelege orice lucru și poate avea o cunoaștere deplină a planurilor lui Dumnezeu, toate acestea rămânând în așteptarea de a se manifesta în totala lor claritate când ne vom afla față în față cu Dumnezeu și vom fi cu adevărat una cu El.

Dar cu toate acestea, după cum sugerează însuși cuvântul, ințelegere, “intus legere” ne permite să citim înăuntru: este darul prin care Spiritul Sfânt ne introduce în intimitatea cu Dumnezeu și ne face părtași la planul de iubire pe care El îl țese în desfășurătorul vieții și istoriei noastre. "Acest dar ne face să înțelegem lucrurile cum le-a înțeles Dumnezeu, cum le înțelege Dumnezeu, cu inteligența lui Dumnezeu", a explicat Sfântul Părinte.

La cateheza audienței generale, a doua de după Sărbătoarea Învierii Domnului, dedicată celui de-al doilea dar al Spiritului Sfânt, Papa a explicat că darul înțelegerii este strâns legat de credință. Aceasta înseamnă că prezența în inimile și în mințile noastre a Spiritului Sfânt ne face să înțelegem tot mai bine, cu fiecare zi ce trece, ceea ce Domnul a spus și a împlinit și ne face să percepem tot mai mult cum totul este un dar al iubirii sale în vederea mântuirii noastre. "Domnul însuși ne-a spus că Spiritul Sfânt ne-ar fi amintit învățăturile și ne-ar fi explicat ceea ce nu înțelegem".

Pentru a exemplifica semnificația darului înțelegerii, al doilea din cele șapte daruri ale Spiritului Sfânt, Papa Francisc s-a referit fragmentul biblic din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 24, versetele 13-27, care vorbește despre cei doi discipoli ai lui Isus în drum spre Emmaus. Erau dezamăgiți și profund întristați după ce au asistat la răstignirea și îngroparea Domnului. Isus însuși li se alătură în drum și le explică Scripturile pentru ca ei să înțeleagă că El trebuia să sufere și să moară pentru ca apoi să învie, încât în mințile și inimile celor doi se reaprinde speranța (cfr Lc 24,13-27).

Insistând asupra importanței înțelegerii, ca dar al Spiritului Sfânt, Papa Francisc a spus că prezența acestui dar ne deschide inimile, făcând ca orice lucru să capete o lumină nouă și noi să devenim adevărați creștini, capabili să pătrundem ceea ce Domnul ne revelează în Cuvântul său și să ne bucurăm pentru tot ceea ce înfăptuiește în viața noastră.




Sursa:ro.radiovaticana.va