“A-i vizita pe prizonieri”. Marele prizonier este Dumnezeu. Pentru a-l regăsi și mângâia, trebuie să coborâm, prin rugăciune, în subteranele sufletului nostru, acolo unde l-au zidit de viu pasiunile noastre pământești și indiferența noastră față de etern. În ce hrubă întunecată l-am băgat ca să-i înăbușim vocea! Și, o dată cu El, partea cea mai bună din noi înșine am îngropat-o în tăcere și în noapte!
Lamma sabacthani. Cine oare suferea mai mult în acel ceas când Cristos arunca spre Tatăl său strigătul căruia Dumnezeu nu-i răspunde niciodată? Fiul, pironit pe crucea și pe umanitatea sa, care strigă în zadar spre cerul mut, sau Tatăl, exilat în cerul său și în divinitatea sa, care nu putea răspunde Fiului său?
Mă simt atât de sărac, în această seară, părăsit de toți zeii... Dar atunci când zeii ne abandonează este momentul în care îl întrevedem pe adevăratul Dumnezeu, Unul și Unicul, cel care fiind totul, nu seamănă cu nimic. Dumnezeu nu este un zeu...
Gustave Thibon
