Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc: Sf. Liturghie în 14 noiembrie 2021, Ziua mondială a săracilor

 
Papa Francisc: Sf. Liturghie în 14 noiembrie 2021, Ziua mondială a săracilor
  • 09 Noi 2021
  • 1697

Biserica catolică marchează anual, începând din 2017, o Zi mondială dedicată oamenilor săraci. Inițiativa pastorală a fost lansată de papa Francisc după Jubileul extraordinar al milostivirii și este însoțită de un Mesaj special. Anul acesta, Mesajul papei are ca temă cuvintele lui Isus: ”Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi” (Marcu 14,7).

Duminica viitoare, 14 noiembrie, papa Francisc celebrează, la ora Romei 10.00, Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro cu ocazia Zilei mondiale a săracilor. După cum ați fost informați cu alte ocazii, Sfintele Liturghii prezidate de papa Francisc sunt transmis live în streaming pe canalul YouTube Vatican Media / Vatican News.

Înființată de papa Francisc în 2017, ca unul din roadele Jubileului extraordinar al milostivirii, Ziua mondială a săracilor a ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție. Data marcării anuale a acestei Zile speciale a fost stabilită pentru cea de-a 33-a duminică din timpul de peste an, penultima a anului liturgic din ritul roman sau latin.

Mesajul Sfântului Părinte pentru cea de-a V-a Zi mondială a săracilor are ca temă cuvintele lui Isus: ”Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi” (Marcu 14,7). Cine nu-i recunoaște pe cei săraci, afirmă papa în mesaj, îl trădează pe Isus, iar ajutorarea săracilor nu e doar o chestiune de pomană, ci mai ales de dreptate. ”Cei care au credință, atunci când vor să-L vadă personal pe Isus și să-L atingă cu mâna, știu unde să se adreseze: cei săraci sunt sacramentul lui Cristos, reprezintă persoana sa și fac trimitere la El”, subliniază papa în mesaj.

În zilele noastre, observă pontiful mai departe, s-a adăugat pandemia, o altă rană care a dus la creșterea numărului persoanelor sărace. Într-adevăr, pandemia ”bate la ușa a milioane de persoane și, atunci când nu aduce cu sine suferință și moarte, este în orice caz purtătoare de sărăcie”.

”Un stil de viață individualist”, este avertismentul papei, ”devine complice la apariția sărăciei și deseori descarcă asupra săracilor întreaga responsabilitate a stării lor de viață. Dar sărăcia nu este rodul destinului, este consecința egoismului”. Pontiful îndeamnă la o abordare diferită a sărăciei și cere guvernelor locale și instituțiilor mondiale să meargă în întâmpinarea noilor forme de sărăcie. ”Dacă săracii sunt puși la margine, ca și cum ar fi vinovați de starea lor de viață, atunci”, întărește papa, ”conceptul însuși de democrație este pus în criză și orice politică socială devine falimentară”.

La finalul mesajului, papa amintește cuvintele regretatului preot italian Primo Mazzolari, care scria în 1949: ”Aș vrea să vă rog să nu mă întrebați dacă există săraci, cine sunt și câți sunt, pentru că mă tem că asemenea întrebări reprezintă o distragere sau pretextul pentru a se desprinde de o precisă indicație a conștiinței și a inimii. (...) Eu nu i-am numărat niciodată pe săraci, pentru că ei nu pot fi numărați: săracii pot fi îmbrățișați, nu pot fi numărați (Adesso, nr. 7, 15 aprilie 1949).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro