«Evanghelia liturgiei zilei istoriseşte un episod petrecut în ultimele zile ale vieţii lui Isus. Scena are loc la Ierusalim, unde Isus a mers pentru a sărbători Paştele evreiesc. Iată de ce, cu prilejul acestei celebrări rituale, au venit şi unii greci; erau bărbaţi însufleţiţi de sentimente religioase, atraşi de credinţa poporului evreu şi care, auzind vorbindu-se despre acest mare profet, se apropie de Filip, unul din cei doisprezece apostoli, şi îi spun: "Vrem să-l vedem pe Isus" (v.21) Evanghelistul Ioan scoate în evidenţă această frază în centrul căreia se află verbul 'a vedea' care, în vocabularul evanghelistului, înseamnă să mergi dincolo de aparenţe pentru a pătrunde misterul unei persoane.» Astfel a sintetizat papa Francisc evanghelia din liturgia zilei, după sfântul Ioan, capitolul 12, 20-33, vorbindu-le credincioşilor la cateheza rugăciunii "Îngerul Domnului", de duminică, 18 martie a.c., din Piaţa Sfântul Petru.
Referindu-se la reacţia lui Isus, pontiful o defineşte "surprinzătoare", deoarece Mântuitorul "nu răspunde cu un 'da' sau cu un 'nu', ci spune: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. «Aceste cuvinte care, la prima vedere, par să ignore întrebarea grecilor, în realitate dau adevăratul răspuns, pentru că cei care vor să-l cunoască pe Cristos trebuie să privească la cruce, unde se revelează slava sa», a explicat Sfântul Părinte, subliniind că fragmentul din Evanghelia zilei «ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre crucifix, care nu este nici un obiect ornamental şi nici un accesoriu – de care se face deseori abuz – ci este un simbol religios de contemplat şi de înţeles. În imaginea lui Isus răstignit se dezvăluie misterul morţii Fiului lui Dumnezeu ca act de iubire suprem, izvor de viaţă şi de mântuire pentru omenirea din toate timpurile.»
Papa Francisc: «Pentru a explica semnificaţia morţii şi învierii sale, Isus se foloseşte de o imagine şi spune: «Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult» (v.24). Vrea ca noi să înţelegem că situaţia extremă pe care o trăieşte – adică moartea şi învierea – reprezintă un act de fecunditate, care va aduce roade pentru mulţi. Astfel se compară pe sine cu bobul de grâu care, descompunându-se în pământ, generează viaţă nouă. Prin Întrupare, Isus a venit pe pământ, însă nu este suficient; El trebuie şi să moară, pentru a-i răscumpăra pe oameni din sclavia păcatului şi a le da o viaţă nouă, reconciliată în iubire.»
«Acest dinamism al bobului de grâu, care s-a împlinit în Isus, trebuie să se realizeze şi în noi, discipolii săi: suntem chemaţi să ne însuşim legea pascală de a pierde viaţa pentru a primi o viaţă nouă şi eternă. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă să ne gândim mai puţin la noi înşine, la interesele personale şi să ştim să vedem şi să mergem în întâmpinarea nevoilor aproapelui nostru, în special ale celor din urmă. Împlinirea cu bucurie a operelor de caritate faţă de cei care suferă în trup şi suflet este modalitatea cea mai autentică de trăire a Evangheliei şi fundamentul necesar astfel încât comunităţile noastre să fie tot mai fraterne şi tot mai dispuse faţă de acceptarea reciprocă».
RV – A. Mărtinaş
