La începutul Sfintei Liturghii celebrată în Miercurea din octava Paştelui, 15 aprilie 2020, Papa Francisc şi-a îndreptat gândul către persoanele vârstnice:
Să ne rugăm azi pentru vârstnici, în special pentru cei care sunt izolaţi sau în casele de bătrâni, cărora le este frică; frica de a muri singuri. Percep această pandemie ca pe ceva agresiv. Ei reprezintă rădăcinile noastre, istoria noastră. Ei ne-au dăruit credinţa, tradiţia, sensul apartenenţei la o patrie. Să ne rugăm pentru ei, pentru ca Domnul să le fie aproape în acest moment.
În omilie, pontiful s-a referit la prima lectură din liturgiei zilei – luată din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 3, versetele 1-10 – în care se relatează despre un om olog din naştere care este vindecat prin rugăciunea lui Petru, "în numele lui Isus Cristos Nazarineanul".
De asemenea, în omilie s-a inspirat din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Luca, capitolul 24, versetele 13-35, în care Isus cel înviat merge împreună cu discipolii din Emaus, explicându-le misterul morţii. Cei doi discipoli îl găzduiesc acasă, recunoscându-l pe Domnul doar în momentul frângerii pâinii.
Dumnezeu – a evidenţiat pontiful – este fidel promisiunii sale, este aproape de poporul său şi se face simţit ca mântuitor al poporului: fidelitatea lui Dumnezeu este motiv de sărbătoare şi de bucurie pentru noi toţi, după cum a fost pentru omul olog vindecat; este o fidelitate răbdătoare, care încălzeşte inima, ca în cazul discipolilor din Emaus. Fidelitatea noastră este un răspuns la fidelitatea lui Dumnezeu.
Vă oferim textul omiliei papei Francisc, în traducerea noastră de lucru:
«Ieri am reflectat asupra Mariei Magdalena, ca "icoană a fidelităţii": fidelitate faţă de Dumnezeu. Însă, cum este această fidelitate faţă de Dumnezeu? Faţă de care Dumnezeu? Faţă de Dumnezeu cel fidel.
Fidelitatea noastră nu este altceva decât un răspuns la fidelitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu care este fidel faţă de cuvântul său, faţă de promisiunea sa; Dumnezeu care merge alături de poporul său, care-şi împlineşte promisiunea stând alături de poporul său. Dumnezeu care este fidel faţă de promisiunea sa; Dumnezeu, care se face simţit în continuu ca salvator al poporului, pentru că este fidel promisiunii sale. Dumnezeu care este în măsură să refacă lucrurile, să le creeze din nou – cum a făcut cu ologul din naştere, căruia i-a "creat din nou" picioarele, pe care l-a vindecat; Dumnezeu care vindecă, Dumnezeu care este întotdeauna aducător de mângâiere poporului său. Dumnezeu care creează din nou. Care plăsmuieşte din nou: aceasta este fidelitatea sa faţă de noi. O recreaţie care este şi mai minunată decât creaţia.
Un Dumnezeu care merge înainte şi care nu oboseşte să lucreze – "ad instar laborantis", cum spun teologii – pentru a face ca poporul său să înainteze, fără teama de "a obosi", ca să spunem aşa… . Asemenea acelui păstor care, întorcându-se acasă, îşi dă seama că lipseşte o oaie şi se întoarce în căutarea oii pierdute. Păstorul care face ore suplimentare, însă din iubire, din fidelitate.
Astfel este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu care face ore suplimentare fără plată, în mod gratuit. Este fidelitatea gratuităţii, a abundenţei. Fidelitatea este asemenea acelui tată care este capabil să urce de nenumărate ori pe terasa casei pentru a vedea dacă fiul se întoarce, fără a obosi să urce; acel tată care-şi aşteaptă fiul pentru a sărbători întoarcerea lui acasă.
Fidelitatea lui Dumnezeu este sărbătoare, este bucurie, o bucurie mare precum a omului olog vindecat care "a intrat cu ei în templu umblând, sărind şi lăudându-l pe Dumnezeu". Fidelitatea lui Dumnezeu este sărbătoare, este o sărbătoare oferită gratis pentru noi toţi.
Fidelitatea lui Dumnezeu este o fidelitate răbdătoare: are răbdare cu poporul său, îl ascultă, îl călăuzeşte, îi explică fără grabă şi îi încălzeşte inima, cum a făcut cu cei doi discipoli care se duceau departe de Ierusalim: le încălzeşte inima pentru a se întoarce acasă. […] Fidelitatea lui Dumnezeu ne precede întotdeauna. Este asemenea migdalului ale cărui flori sunt primele care se deschid primăvara. A fi credincioşi înseamnă a lăuda fidelitatea lui Dumnezeu, înseamnă să fim fideli acestei fidelităţi. Credinţa noastră este răspunsul la fidelitatea lui Dumnezeu.»
Papa Francisc a încheiat Sfânta Liturghie cu adoraţie şi cu binecuvântare euharistică, îndemnându-ne să ne împărtăşim spiritual, după cum exprimă şi următoarea rugăciune rostită de pontif: Dumnezeul meu, Isuse Cristoase, eu cred din tot sufletul că tu eşti cu adevărat prezent în Preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc din toată inima şi doresc prezenţa ta în inima mea. Întrucât nu este posibil să te primesc în Preasfântul Sacrament, vino măcar spiritual în inima mea. Ca şi cum ai fi deja prezent, te îmbrăţişez şi mă unesc cu totul ţie. Nu îngădui să mă despart vreodată de tine.
