”Fecioara Maria, umila slujitoare a Domnului, să ne ajute să înțelegem că a sluji nu ne face să fim mai mici, ci ne face să creștem, și că este mai mare bucurie în a dărui decât în a primi”. Este îndemnul final prin care papa Francisc a încheiat alocuțiunea sa de la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată duminică, 19 septembrie a.c., la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro.
Papa a prezentat un comentariu la evanghelia duminicii, după ritul roman sau latin (Marcu 9,30-37). După cea de-a doua vestire a patimii, morții și învierii sale, Isus îi cheamă pe discipoli să-L urmeze pe calea slujirii celor mici.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Francisc:
Evanghelia Sfintei Liturghii din această zi (Marcu 9,30-37) relatează că, pe drumul către Ierusalim, discipolii lui Isus vorbeau despre ”cine este mai mare” (v. 34). Atunci, Isus le-a adresat aceste cuvinte grele, care sunt valabile și pentru noi, astăzi: ”Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (v. 35). Cu această frază lapidară, Domnul inaugurează o răsturnare: răstoarnă criteriile care marchează ce anume contează cu adevărat. Valoarea unei persoane nu mai depinde de rolul pe care îl îndeplinește, de succesul pe care îl are, de munca pe care o desfășoară, de banii din bancă. Nu, măreția și reușita, în ochii lui Dumnezeu, au o măsură diferită: se măsoară după slujire. Nu după ceea ce are, ci după ceea ce dă. Vrei să fii primul? Slujește!
Astăzi, cuvântul ”slujire” apare un pic șters, ponosit de atâta folosire. Dar în Evanghelie are o semnificație precisă și concretă. A sluji nu este o expresie de politețe: înseamnă a face ca Isus, care, rezumând în câteva cuvinte viața sa, a spus că a venit ”nu ca să fie slujit, ci ca să slujească” (Marcu 10,45). Așadar, dacă vrem să-L urmăm pe Isus, trebuie să parcurgem calea pe care El însuși a trasat-o, calea slujirii. Fidelitatea noastră față de Domnul depinde de disponibilitatea noastră de a sluji. Aceasta deseori costă, ”are gust de cruce”. Dar, în timp ce cresc îngrijirea și disponibilitatea față de ceilalți, devenim mai liberi pe plan lăuntric, mai asemănători cu Isus. Cu cât slujim mai mult, cu atât percepem mai mult prezența lui Dumnezeu. Mai ales când îi slujim pe cei care nu ne pot da nimic înapoi, pe cei săraci, îmbrățișându-le greutățile și nevoile cu o compasiune blândă: acolo descoperim că, la rândul nostru, suntem iubiți și îmbrățișați de Dumnezeu.
Tocmai pentru a ilustra aceasta, Isus, după ce a vorbit de primatul slujirii, face un gest. Ia un copil și îl pune în mijlocul discipolilor, în centru, în locul cel mai important (cf. v. 36). Copilul, în Evanghelie, nu simbolizează atât inocența, cât mai ales micimea. Pentru că cei mici, asemenea copiilor, depind de ceilalți, de cei mari, au nevoie să primească. Isus îl îmbrățișează pe acel copil și spune că cine îl primește pe unul mic pe El îl primește (cf. v. 37). Iată pe cine să slujim mai întâi de toate: pe cei care au nevoie să primească și nu au ce să restituie. Primindu-l pe cel care e la margine, neglijat, îl primim pe Isus pentru că El stă acolo. Iar în unul mic, într-un sărac pe care îl slujim, primim și noi îmbrățișarea blândă a lui Dumnezeu.
Dragi frați și surori, interpelați de Evanghelie, să ne întrebăm: eu, care îl urmez pe Isus, mă interesez de cel neglijat? Sau, ca discipolii din ziua aceea, merg în căutarea unor gratificări personale? Înțeleg viața ca pe o competiție pentru a-mi face spațiu în detrimentul celorlalți sau cred că a fi primul înseamnă a sluji? Concret, dedic timp cuiva care este ”mic”, unei persoane care nu are mijloace să-mi dea înapoi? Mă ocup de cineva care nu poate să-mi restituie sau numai de rudele mele și de prietenii mei?
Fecioara Maria, umila slujitoare a Domnului, să ne ajute să înțelegem că a sluji nu ne face să fim mai mici, ci ne face să creștem, și că este mai mare bucurie în a dărui decât în a primi (cf. Fapte 20,35).
***
După rugăciunea ”Angelus”, papa și-a exprimat apropierea față de victimele inundațiilor din statul Hidalgo, în Mexic, și a făcut un apel în favoarea persoanelor ”reținute pe nedrept în țări străine. Sunt, din nefericire, diferite cazuri, cu motivații diferite și uneori complexe. Îmi exprim urarea ca, în cuvenita îndeplinire a justiției, aceste persoane să se poată întoarce cât mai curând în patrie”.
Salutând, apoi, romanii și pelerinii din diferite țări, papa a încheiat cu o referință la cei care s-au adunat la sanctuarul La Salette, în Franța, la 175 de ani de la aparițiile Fecioarei Maria, care s-a arătat în lacrimi în fața a doi copii. ”Lacrimile Mariei îndreaptă gândul la lacrimile lui Isus asupra Ierusalimului și la neliniștea sa din Ghetsemani. Sunt o răsfrângere a suferinței lui Cristos pentru păcatele noastre și o chemare mereu actuală la a ne pune încrederea în milostivirea lui Dumnezeu”.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
