Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [12] Luna Maicii Domnului

Una dintre formele de manifestare a cultului marial în Biserica Greco-Catolică este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), din data de 15 august, sărbătoare precedată de Postul Sfintei Mării (1-14 august), unul dintre cele patru mari posturi de peste an, perioadă marială prelungită prin încheierea sărbătorii Adormirii (23 august) şi Aşezarea în raclă a onoratului brâu al Preasfintei Fecioare Maria (sec. IX-X) din 31 august. Această sărbătoare a calendarului liturgic al ritului bizantin al Bisericii Greco-Catolice a fost îndrăgită în mod deosebit întotdeauna de credincioşi. Episcopii greco-catolici au prescris în secolul XX marcarea sărbătorii prin diverse rugăciuni, dar mai ales prin oficierea Paraclisului, o cântare de laudă a Preacuratei proprie ritului bizantin. Spre exemplu, la 29 iulie 1914, episcopul Vasile Hossu al Gherlei emite o epistolă pastorală către întreg clerul şi poporul diecezan prin care rânduieşte a se celebra în fiecare an în Postul Sf. Marii Slujba sau Rânduiala Cinstitului Paraclis către Născătoarea de Dumnezeu, în care afirmă: „Luna August, cu postul Născătoarei de Dumnezeu şi cu sărbătoarea Adormirii Ei, ne ofereşte prilej de a cinsti în chip deosebit pe Împărăteasa Ceriului şi a pământului şi de a ne câştiga prin aceea comori de daruri şi benecuvântări”. După ce arată bazele teologice ale cinstirii Mariei, continuă: „În Biserica apuseană două luni sunt cinstite în chip deosebit Preasfintei Fecioare: luna Mai şi Octombrie. Iar în Biserica noastră, pe lângă mai multe sărbători aşezate în cinstea Ei, este rânduit un post de două săptămâni înaintea sărbătorii Adormirii, dându-se prilej fiilor să-şi arate în acele zile mai cu deadinsul iubirea şi evlavia faţă de nepătata Fecioară”. Apoi rânduieşte oficierea Paraclisului în biserici, seara, pentru a putea fi de faţă mai mulţi credincioşi. Episcopul Iuliu Hossu, prin pastorala sa din 20 iulie 1931, reînoiește dispozițiile înaintașului său privitor la cântarea Paraclisului în postul Sf. Mării.

Credincioşii creştini catolici apuseni și-au manifestat veneraţia pentru Maica Domnului de-a lungul timpului printr-o mare diversitate de sărbători şi rugăciuni. Istoria lunii Mai începe în Evul Mediu cu încercarea de a încreştina sărbătorile păgâne în onoarea naturii şi ale zeiţei Maia, regina primăverii sau Flora. Totuşi, practica primelor devoţiuni urcă până în secolul XVI, ca reacţie la spiritul renascimental, considerat prea „păgân”, încât luna mai a asumat şi un caracter reparator. La Roma, Sfântul Filipp Neri a conturat ceea ce va deveni luna mai ca devoţiune, învăţându-i pe tineri să ornamenteze cu flori imaginea Fecioarei în luna mai, să cânte rugăciuni în onoarea sa şi să practice fapte virtuoase şi mortificări. Forma cunoscută de azi a Lunii Mai apare odată cu tipărirea în 1725 a operei părintelui iezuit Hannibal Annibale Dionisi, care în a sa Luna Mariei, publicată la Verona, sugera pentru fiecare zi a lunii mai o meditație, o făgăduință și recitarea unei scurte rugăciuni, recomandând îndeplinirea practicilor devoţionale în casă sau la locul de muncă, în faţa unui mic altar al Fecioarei, cu rugăciuni, rozar, litanii, fioretti, invocaţii scurte (iaculatorii) şi cu oferta la sfârşitul lunii a propriei inimi Maicii Domnului. Câțiva ani mai târziu, în 1785, la Ferrara, preotul iezuit Alfonso Muzzarelli (1749-1813) a publicat un volum de meditații dedicate lunii mai, intitulat Luna mai, reluând meditațiile despre adevărurile eterne și încheind cu consacrarea către Maica Domnului. Muzzarelli a convins episcopul de Ferrara care astfel a devenit primul oraș în care devoțiunea s-a oficiat solemn în biserică. Devoțiunea a fost îmbogățită cu indulgențe de papa Pius VII (1815) și de către succesorii săi. În timp scurt s-a răspândit în Franța, Spania, Belgia, Elveția, Austria și Germania (1840) și în toată lumea catolică; au apărut cântecele sau pricesnele dedicate lunii mai. În 1945 papa Pius XII a stabilit sărbătoarea Maria Regină în 31 mai, sărbătoare care după Conciliul Vatican II a fost transferată pe 22 august (în timp ce 31 mai a devenit sărbătoarea Vizitei Mariei la Elisabeta).

Prin anii 1930 apare în mediul greco-catolic românesc practica cinstirii Maicii Domnului şi în luna mai, practică ce nu a fost introdusă de sus în Biserică, ci a izvorât din evlavia credincioşilor, fiind o expresie a religiozităţii populare. Credincioşii greco-catolici români, observând cum fraţii lor romano-catolici o cinsteau pe Maria în luna mai, au început să le urmeze exemplul.

După modelul devoţiunii apusene, spiritualul Seminarului Teologic din Cluj, dr. Simeon Chişiu, scrie o carte intitulată Luna Maiu închinată Preacuratei Fecioare Maria, 1930, care este o prelucrare după P.A. Muzarelli S.J., Il mese di Maggio. Cuprinde 31 de meditaţii scurte, îndrumări referitoare la reuniunile mariane, mici indicaţii despre rostirea rozariului, litanii apusene dedicate Preacuratei şi versuri religioase traduse, la care se adaugă Paraclisul. Într-o recenzie a acestei cărţi se afirmă: „Oricât ne-am închide hermetic de cătră inovaţia cinstirii deosebite a Preacuratei în Luna Mai, ea străbate lent, dar sigur, în suflete, precum străbate apa un părete care îi stă în cale. Precum stând aproape de un foc uriaş nu e cu putinţă să nu te încălzeşti, tot aşa stând în aceeaş comunitate cu biserica catolică nu se poate să nu treacă şi în noi ceva din uriaşa înflăcărare de pietate şi dragoste care arde în întreaga biserică apuseană în decursul lunei Mai... De-un timp încoace avem impresia că peste întreagă întinderea provinciei noastre mitropolitane s’a spart ghiaţa nepăsării religioase în poporul nostru, manifestându-se în foarte număroase şi depărtate colţuri ale provinciei un viu interes faţă de tot ce priveşte Preasfânta Euharistie şi Preacurata Fecioară Maria. Unde apare ceva formă nouă de pietate ori o cărticică nouă în legătură cu aceasta, poporul le caută şi le îmbrăţişează fără a sta mult pe gânduri. Acesta e un fenomen nespus de îmbucurător pe care preoţii trebue să-l ştie folosi cât mai mult spre a duce la înflorire viaţa religioasă, căutând, bineînţeles, a avea în vedere legile de cult public şi ritual al bisericii noastre”. Însă, într-o recenzie în „Unirea” de la Blaj în 1933 se remarcă: „Sperăm ca la o eventuală nouă tipăritură autorul va îndrepta titlul cărticelei de dragul exactităţii, specificând că luna mai este în apus, iar noi uniţii care ne ţinem de biserica răsăritului catolic care, dacă are o lună a Mariei, atunci aceea nu este luna mai, ci luna august!”. Într-un alt articol tot pe această temă se spune: „La întrebarea: luna mai este luna Mariei?, răspunsul nu poate fi decât: pentru Apus da; pentru Răsărit ba!”. După ce autorul prezintă o incursiune în privinţa cultului Mariei în Răsărit, afirmă că Răsăritul creştin îşi are a sa lună a Mariei: luna august, cu sărbătoarea Adormirii ca centru luminos şi punct culminat. Luna mai n’are nici o sărbătoare a Preacuratei, în jurul căreia să concentrezi actele de devoţiune special mariană („Unirea”, Blaj, nr. 21,  1935). În urma acestor remarci, peste patru ani, la a treia ediţie a cărţii respective, titlul este schimbat în Luna Maicii Domnului sau Luna August închinată Preacuratei Fecioare Maria. Gânduri şi pilde cu un adaus de rugăciuni, Ed. Tip. Ord. Sf. Vasile, Mănăstirea Bixad, 1939, deci luna mai este schimbată cu luna august. Ceea ce este interesant este faptul că Editura însăşi scrie un cuvânt înainte, în care după ce constată că şi credincioşii greco-catolici, în zelul şi dragostea pe care le nutresc pentru Fecioara Maria, mai ales cei de pe la oraşe, urmând exemplul apusenilor, au început să închine şi ei luna mai în cinstea Preasfintei Fecioare, totuşi, ierarhii Bisericii Greco-Catolice, vrând să dea acestei evlavii o directivă potrivită obiceiurilor vechi şi rânduielilor bisericeşti proprii, au rânduit ca în postul Sfintei Mării, de la 1 până la 15 august, în fiecare seară să se celebreze Paraclisul în cinstea Preasfintei Fecioare. În luna august primele 14 zile sunt zile de post în cinstea Preacuratei Maria, iar la sfârşitul postului, în 15 august, stă praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare mare cu octavă, adică cu slujbe bisericeşti de încă opt zile în cinstea ei până la 23 august, iar în 31 august este sărbătoarea bisericească cu frumoase slujbe, a Preacinstitului Brâu al Maicii Domnului. Avem astfel o lună întreagă închinată Maicii Sfinte. Așadar, explică cuvântul editurii bazilienilor, există în tradiţia proprie obiceiul ca în cinstea Maicii Domnului să fie închinată luna august. Biserica Greco-Catolică din România care – după cuvântul editurii – are privilegiul de a fi aşa cum a fost întreagă Biserica răsăriteană pe vremea Sfinţilor Părinţi, răsăriteană în rit sau forma slujbelor, şi catolică în credinţă, cum au fost toţi Sfinţii Părinţi, ţine deci luna august în cinstea Maicii Domnului, chiar dacă creştinii catolici de rit latin îşi urmează propria tradiţie, închinând luna mai în cinstea Preacuratei (Cf. Anton Rusal, Pietate și devoțiuni. Istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică din România (1918-1948). Vol. 1: Spiritualitatea laicală, Ed. Globe Edit, Beau Bassin, 2020).

pr.  dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj