Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [10] Receptarea dogmei Neprihănitei Zămisliri

Adevărul de credință sau dogma catolică numită „Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria” a fost definită în 8 decembrie 1854 de Papa Pius al IX-lea prin Bula „Ineffabilis Deus”, prin care se declară în mod solemn şi oficial că Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar.

Teologia ortodoxă consideră că Maica Domnului (Panaghia - Preasfântă) a fost curățită de păcat în momentul Buneivestiri.

Pèrintele Cristian Barta ne împărtășește că Dimitrie Caian (1778-1832), profesor de teologie dogmatică la Blaj, a fost primul teolog greco-catolic român care a prezentat într-o publicaţie greco-catolică, la capitolul despre păcatul strămoșesc, învăţătura despre Neprihănita Zămislire, pe care nu o nega și nici nu o considera un adevăr de credinţă, întrucât Biserica nu se pronunţase încă.

În 1854, cu prilejul discuţiilor referitoare la dogma Neprihănitei Zămisliri (pe atunci se folosea sintagma: Imaculata Concepţie a Preacuratei Vergure Maria), ierarhii români uniţi Alexandru Sterca Şuluţiu de la Blaj şi Vasile Erdeli de la Oradea au fost de la bun început pentru dogmatizare, au adus chiar o contribuţie proprie şi nouă, dovedind că în cărţile rituale orientale există deja mărturisirea conţinutului aceastei dogme. Dogmatizarea din 1854 a avut un larg ecou în presa românească. La Blaj s-au organizat cu acel prilej serbări. Înainte ca Eminescu, trecut pe la „Mica Romă”, să-şi scrie Ruga (Crăiasă alegându-te), Timotei Cipariu, - înaintemergătorul din atâtea domenii – lasă printre manuscrisele din biblioteca sa Imnul splendid care începea cu aceste versuri: „Sfântă Vergură curată / De păcatul de-nceput / Întru care toţi căzură / Din Adam câţi s-au născut”. Episcopul de Oradea, Vasile Erdeli (1843-1862), a scris în 27 martie 1855 o Pastorală prin care a publicat Decretul dogmatic sau „Apostoliceasca Carte” - Constituţia „Inneffabilis Deus” - despre zămislirea fără de prihană a Preacuratei Fecioare Maria - Imaculata concepţiune - şi a ordonat ca în duminica a patra după Paşti, căzătoare atunci pe 6 mai, să se organizeze în toate bisericile diecezei o strălucită sărbătorire. După 18 ani, Conciliul Provincial I al Bisericii Greco-Catolice, întrunit la Blaj în 1872, a preluat dogma şi i-a redat integral definiţia în documentele sale.

În privinţa sărbătorii liturgice, remarcăm faptul că, deşi au existat mai multe încercări, nu s-a reuşit uniformizarea obligativităţii la nivel de mitropolie, datorită faptului că era oarecum dificilă inserarea acesteia în structura anului liturgic oriental, care sărbătoreşte în data de 9 decembrie Conceperea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana, şi nu Neprihănita Zămislire. Cercularul Diecezei de Gherla Nr. 1867 din 1880 afirmă: „Sărbătoarea Imaculatei Concepţiune a Născătoarei de Dumnezeu Preacurata Verg. Maria se celebrează în 9 Dec. ca sărbătoare împărătească şi de acelaşi rang cu celelalte sărbători ale Preacuratei Vergure Maria; dreptaceea dispunem în Domnul, ca în dieceza noastră ... această sărbătoare, ca sărbătoare legată şi împărătească, să se ţină cu scumpătate prin popor, şi preoţii să persolveze oficiul îndatinat”. În 1926 s-a discutat în conferinţa episcopatului greco-catolic român chestiunea dacă ar fi sau nu oportună extinderea obligativităţii sărbătorii Neprihănitei Zămisliri asupra întregii Provincii Mitropolitane. Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri nu s-a introdus în Biserica Greco-Catolică ca sărbătoare de poruncă nici prin Conciliul Provincial I (1872), care vorbeşte despre această sărbătoare doar din punct de vedere dogmatic, nici printr-un alt decret obligator pentru întreaga provincie mitropolitană. Aşadar, observăm că a fost relativ uşoară preluarea dogmei de credinţă, însă a fost dificilă introducerea sărbătorii la nivel celebrativ, tocmai pentru faptul că trebuia inserată într-un calendar de factură răsăriteană. Se observă că deşi credincioşii români greco-catolici şi-au asumat conţinutul adevărului dogmatic al Neprihănitei Zămisliri, sărbătorirea acesteia în calendar pe data de 8 decembrie nu s-a realizat, ci ei au transferat sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri într-o altă dată, adică pe ziua următoare, în 9 decembrie, contopindu-o cu sărbătoarea tradiţională orientală a Zămislirii Maicii Domnului.

În manualele de dogmatică greco-catolice din prima jumătate a secolului XX (Vasile Suciu, Dogmatica) este însuşită integral dogma Neprihănitei Zămisliri. În literatura omiletică, Fecioara Maria era prezentată ca fiind scutită de păcatul strămoşesc: „Fecioara Maria a fost scutită de păcatul strămoşesc, încă dela conceperea ei. Sufletul Fecioarei Maria nu s’a adus nici pe o clipă sub umbra păcatului, ci a rămas totdeauna sub cerul senin al sfinţeniei desăvârşite. Fecioara Maria a fost scutită de orice păcat personal. Păcatul este o abatere dela voinţa lui Dumnezeu cu gândul, cu dorinţa, cu vorba sau cu fapta. Fecioara Maria din frageda ei pruncie avea o dragoste desăvârşită a lui Dumnezeu”.

În perioada interbelică observăm prezenţa tot mai accentuată a învăţăturii despre Neprihănita Zămislire în viaţa Bisericii Greco-Catolice, aşa încât unele asociaţii de pietate şi-au luat acest nume. De exemplu, la Şimleul Silvaniei numele Reuniunii Mariane era „Imaculata Concepţie”, iar Reuniunea Mariană a Liceului Comercial de Fete din Blaj avea acelaşi titlu. Credincioșii greco-catolici români cunoșteau adevărul de credință conform căruia Maica Domnului s-a născut fără păcatul strămoșesc.

Aşadar, Biserica Greco-Catolică din România, fiind în comuniune de credinţă cu Biserica Catolică, a receptat adevărul de credinţă definit de dogma Neprihănitei Zămisliri, aşa cum reiese din manualele de dogmatică sau devoţiunea credincioşilor, din poziţia ierarhilor sau literatura omiletică a vremii, însă nu a inserat obligativitatea acestei sărbători în calendar şi în viaţa bisericească, din două motive: în primul rând, datorită faptului că credincioşii erau obişnuiţi cu calendarul liturgic bizantin în care în data de 8 decembrie nu exista vreo sărbătoare, iar în al doilea rând pentru faptul că sărbătoarea din 9 decembrie (Conceperea Mariei de către Sf. Ana) din acelaşi calendar nu era obligatorie, situaţie existentă şi după anii 1989.

pr. dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj