La intenția de rugăciune pe luna aprilie a anului 2021, papa Francisc îndeamnă comunitatea creștină la rugăciune pentru cei care, în diferite circumstanțe sociale și culturale, își riscă viața în apărarea drepturilor fundamentale. De multe ori, afirmă pontiful, a apăra drepturilor celor sărmani înseamnă a ajunge direct la închisoare. Intenția de rugăciune a papei este însoțită de un mesaj video, subtitrat aici în limba română.
Apărarea demnității oricărei persoane umane este, în ultimele decenii, o cauză pentru care unii ajung direct la închisoare, fără proces, iar în unele cazuri se plătește chiar cu viața.
În mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a papei pe luna aprilie a anului curent, papa Francisc îndeamnă la rugăciune pentru toți cei care își pun în pericol viața, mai ales în dictaturi, regimuri autoritare sau democratice, pentru a apăra drepturile elementare ale celor mai lipsiți de drepturi.
Papa Francisc: «Pentru a apăra drepturile fundamentale ale omului e nevoie de curaj și determinare. Mă refer la faptul de a se opune activ sărăciei, inegalității, lipsei locurilor de muncă, pământului și casei, drepturilor sociale și de muncă. Gândiți-vă că, de multe ori, drepturile umane fundamentale nu sunt la fel pentru toți. Este lume de prima, a doua, a treia clasă, și persoane considerate rebuturi. Nu! Trebuie să fie la fel pentru toți. În unele locuri, a apăra demnitatea persoanelor poate însemna închisoarea, chiar fără proces, sau poate însemna calomnia. Orice ființă umană are dreptul să se dezvolte integral, iar acest drept fundamental nu poate fi negat de nicio țară. Să ne rugăm pentru cei care își riscă viața luptând pentru drepturile fundamentale în dictaturi, în regimuri totalitare și chiar în democrațiile în criză, pentru ca să vadă că sacrificiile și munca lor aduc roade îmbelșugate».
Mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a papei alternează imagini cu papa care vorbește și imagini cu mâinile unor persoane care lucrează, învață sau trăiesc în situații critice. Într-un comunicat al Rețelei Mondiale de Rugăciune a Papei se menționează că producția video este susținută de Misiunea Permanentă a Sfântului Scaun pe lângă Organizația Națiunilor Unite. La rândul său, directorul acestei Rețele Mondiale, părintele iezuit Frédéric Fornos, a evidențiat îndemnul papei la rugăciune pentru cei care își riscă viața în apărarea drepturilor fundamentale. ”Să-i amintim pe acești bărbați și femei”, afirmă pr. Fornos, ”care, în multe țări, se află la închisoare sau în situații periculoase, sau care chiar și-au pierdut viața, mulți făcând aceasta în numele credinței în Isus Cristos. Să nu-i uităm, ci să ne rugăm pentru ei!”.