"Euharistia în centrul vieţii creştinilor" este titlul scrisorii-mesaj pe care arhiepiscopul de Perugia şi preşedinte al CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a scris-o preoţilor, diaconilor, călugărilor, consacratelor, tuturor credincioşilor lui Cristos din comunitatea sa diecezană, în seara de 30 octombrie 2020, înainte de a fi internat la Spitalul "Santa Maria della Misericordia" din Perugia, ca urmare a rezultatului pozitiv la Covid-19 constatat în zilele precedente. O publicăm integral.
În această noapte, în vis, m-am aflat în timpul în care, în Seminar, aveam ca părinte spiritual pe părintele Divo Barsotti. El mă învăţa să mă adresez Atotputernicului cu aceste cuvinte încă de dimineaţă: "O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut dis-de-dimineaţă".
De când sunt în izolare datorită rezultatului pozitiv la Covid-19, am posibilitatea de a mă împărtăşi în fiecare zi în camera mea, aducându-se o pixidă mică aproape de uşa camerei. Era necesară această experienţă de boală pentru a-mi da seama cât sunt de adevărate cuvintele din Apocalips în care Isus îi spune îngerului Bisericii din Laodiceea: "Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (Ap 3,20).
Euharistia, mai ales în această perioadă aşa de dificilă, nu poate să fie lăsată la marginile existenţelor noastre ci trebuie să fie repusă, cu şi mai multă forţă, în centrul vieţii creştinilor.
Euharistia nu este numai sacramentul în care este primit Cristos - sufletul este plin de har şi ne este dată nouă garanţia gloriei viitoare - ci este sufletul lumii şi este fundamentul în care converge întregul univers. În definitiv, Euharistia este pro mundi salute, adică pentru mântuirea lumii, şi pro mundi vita, pentru viaţa lumii (In 6,51).
În Euharistie, Isus reînnoieşte şi reactualizează jertfa sa pascală de moarte şi înviere, însă prezenţa Sa nu se limitează la o mică bucată de pâine consacrată. Acea pâine consacrată transcende de la altarul însuşi, îmbrăţişează întregul univers şi strânge la sine toate problemele omenirii, pentru că trupul lui Isus este strâns unit cu trupul mistic care este toată Biserica.
Nu există situaţie umană la care să nu poată fi condusă Euharistia. Şi evenimentele dramatice pe care le trăim în aceste zile în Italia - cum sunt creşterea răspândirii epidemiei, criza economică gravă pentru mulţi muncitori şi pentru atâtea firme, incertitudinea pentru tinerii noştri de la şcoală - nu sunt în afara Preasfintei Euharistii.
Îmi amintesc că părintele Turoldo ne învăţa aceste lucruri cu mare claritate. Şi cu cât înaintez în ani, cu atât încerc să le experimentez şi cu atât le simt adevărate. Nu există mângâiere, nu există întărire, nu există lipsă de lacrimi care să nu aibă referinţa sa la Isus Euharistie.
Acesta este un mic mesaj pe care vreau să-l adresez preoţilor mei, consacraţilor, tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză. Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă ci ca o cruce glorioasă. Pentru că prezenţa sa dulce şi mângâierea sa în Euharistie fac în aşa fel încât braţele crucii să devină două aripi, aşa cum spunea părintele Tonino Bello, care ne duc la Isus.
De fapt, consider, aşa cum scria Paul, "că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela". Cu "nerăbdare" noi aşteptăm să contemplăm faţa lui Dumnezeu pentru că "în speranţă am fost mântuiţi" (Rom 8,18.24). De aceea, este absolut necesar să sperăm împotriva oricărei speranţe, "Spes contra spem". Pentru că, aşa cum a scris Charles Péguy, Speranţa este o copilă "incontestabilă". Faţă de credinţă care "este o mireasă fidelă" şi faţă de caritate care "este o mamă", speranţa pare, la prima vedere, că nu valorează nimic. În schimb este exact contrariul: va fi tocmai speranţa, scrie Péguy, "care a venit în lume în ziua de Crăciun" şi care "ducându-le pe celelalte, va străbate lumile".
(Perugia, 30 octombrie 2020)
(După agenţia SIR, 11 noiembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
