”Când Dumnezeu ne iartă, El uită de tot răul pe care l-am făcut. Cineva spunea: aceasta este boala lui Dumnezeu. Ne cere doar să facem la fel și să învățăm a ierta”. Este, pe scurt, omilia papei Francisc de la Sf. Liturghie celebrată în dimineața de marți, 17 martie 2020, în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului.
La începutul celebrării euharistice, transmisă în direct pe Internet (streaming), papa Francisc a spus că, în aceste timpuri de pandemie, îi amintește în mod special la rugăciune ”pe cei în vârstă, care suferă în acest moment în chip deosebit, cu o solitudine interioară foarte mare și având în urmă multă teamă. Să ne rugăm Domnului ca să fie aproape de bunicii noștri, de bunicile noastre, de toți cei în vârstă și să le dea curaj. Ei ne-au dat înțelepciunea, viața, istoria, la rândul nostru să le fim aproape prin rugăciunea noastră”.
Vorbind la omilie despre pagina Evangheliei (Matei 18,21-35), cu întrebarea lui Petru ”De câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu care greșește, de șapte ori?”, papa a recunoscut că nu e ușor, dar Dumnezeu dorește să fim mărinimoși, să iertăm din toată inima. Răspunsul lui Isus, care spune ”de șaptezeci de ori câte șapte”, înseamnă, de fapt, ”întotdeauna”.
Papa Francisc: «Trebuie să iertăm mereu. Și nu e ușor să iertăm, pentru că inima noastră egoistă este întotdeauna atașată de ură, de răzbunare, de invidie. Cu toții am văzut familii distruse de dușmăniile familiale care se transmit de la o generație la alta. Frați care, în fața sicriului părinților, nu se salută pentru că păstrează în continuare vechile animozități. Se pare că este mai ușor să te așezi de ură decât de iubire, iar aceasta, ca să spunem așa, este comoara diavolului. El se cuibărește mereu în mijlocul invidiei noastre, între dușmăniile noastre și le face să crească, le păstrează acolo ca să distrugă. Să distrugă totul. De multe ori, distruge pentru lucruri de nimic. Dar se distruge astfel și [imaginea] lui Dumnezeu care nu a venit ca să osândească, ci ca să ierte, acest Dumnezeu care este capabil să facă sărbătoare pentru un păcătos care se apropie și uită de toate».
”Când Dumnezeu ne iartă”, a reluat papa Francisc, ”uită de tot răul pe care l-am făcut. Cineva spunea: «Aceasta este boala lui Dumnezeu». Nu are memorie, este capabil să-și piardă memoria în aceste cazuri. Dumnezeu pierde memoria lucrurilor urâte ale multor păcătoși, ale păcatelor noastre. Ne iartă și merge mai departe. Ne cere numai aceasta: «Fă și tu la fel, învață să ierți!»”. Prin parabola celor doi datornici, ”generozitatea lui Isus ne învață că pentru a intra în cer trebuie să iertăm”, să dovedim ”coerența iubirii” și ”să iertăm din inimă”.
De aceea, a încheiat Sfântul Părinte, ”când mergem să ne spovedim, ca să primim sacramentul împăcării, mai întâi să ne întrebăm: eu iert? Dacă eu simt că nu iert, să nu mă prefac că cer iertare [de la Dumnezeu], pentru că nu voi fi iertat. A cere iertare înseamnă a ierta. Stau împreună acestea două. Nu se pot despărți”. ”Domnul să ne ajute să înțelegem acest lucru și să ne plecăm capul, să nu fim mândri, să fim mărinimoși în iertare. Să iertăm cel puțin «din interes». Cum așa? Da, să iertăm, pentru că dacă eu nu iert, nu voi fi iertat. Cel puțin din acest motiv. Iertare întotdeauna”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, papa Francisc s-a recules în adorație înaintea Preasfântului Sacrament al Euharistiei, momentul de reculegere încheindu-se cu Binecuvântarea Euharistică.
