Mai multă lume a remarcat cât de frecvent Papa Bergoglio vorbește despre diavol și avertizează Biserica asupra capcanelor întinse de acesta. E neobișnuită o asemenea abordare întrucât de o bună perioadă de timp a pătruns în Biserică obiceiul de a (...)
Rădăcinile vieţii noastre sunt în Cristos, de unde luăm puterea de a înfrunta problemele dificile care ne aşteaptă după perioada de criză. Modelul reprezentat de Isus înseamnă apropiere, dragoste şi slujire. Reflecţia papei Francisc despre timpul marcat de Covid-19 (...)
Ziua imnului naţional al României este sărbătorită oficial pe 29 iulie. În această zi, în timpul Revoluţiei de la 1848, ″Deşteaptă-te române!″ a fost cântat pentru prima dată. La originea imnului naţional al României se află poemul (...)
Visul lui Álvaro Fernández Martos, ca și al multor alții copii, a fost să devină fotbalist. Tânărul s-a născut la Cordoba (Spania) acum 22 de ani. Este al treilea dintre cei cinci frați. Dintotdeauna fotbalul a fost pasiunea sa, fiind de mic copil un fan al (...)
Atunci când un unul dintre parteneri derapează, scuzele nu sunt suficiente... Pentru a spera într-o depășire a crizei, cel sau cea care agresează trebuie să aibă o dorință fermă de a se schimba și de a-și vindeca rănile... Agresarea psihologică este un comportament (...)