Parohia Greco-Catolică Română „Sfântul Gheorghe” din Paris a organizat sâmbătă, 22 noiembrie 2025, un pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului din Montligeon, unul dintre cele mai îndrăgite locuri de rugăciune pentru sufletele din Purgator din (...)
La finalul Sfintei Liturghii din 23 noiembrie a.c., din Piața Sfântul Petru, Leon al XIV-lea a salutat pelerinii prezenți, în special coriștii din peste o sută de țări. Papa a amintit, de asemenea, Ziua mondială a tineretului la nivel diecezan, a evidențiat prezența (...)
(Duminica bogatului căruia i-a rodit țarina) Pentru a intra în perspectiva evangheliei de astăzi ar trebui să pornim de la întrebarea adresată bogatului: “cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Este o întrebare care inevitabil ne interpelează (...)
Colegiul Pontifical ”Pio Romeno” din Roma organizează în seara de sâmbătă, 22 noiembrie a.c., prezentarea cărții ”Sfântul Nil cel Tânăr – Isihia, mama virtuților”, scrisă în italiană de arhimandritul bizantin catolic (...)
Astăzi, când se împlinesc 14 ani de la anunțarea alegerii sale episcopale — moment ce a coincis cu întoarcerea în România după aproape două decenii de formare și misiune în afara țării — atenția Bisericii se îndreaptă firesc (...)