Duminica Semănătorului Iată o parabolă despre vremurile noastre. Suntem într-o perioadă a istoriei în care lucrurile par să se destrame pe zi ce trece. În lume, veștile de războaie și de crize nu mai sunt la news-alert. În Biserică, domnește senzația (...)
Reliefând motivul celebrării Sfintei Liturghii și al invocării Spiritului Sfânt, pontiful a precizat că acesta nu este legat doar de simpla "reluare a activităților de studiu și cercetare", explicând: Dorim să deschidem mintea și relațiile (...)
Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, participă, în perioada 7–14 octombrie 2026, la întâlnirea sinodală convocată de Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea la Vatican, cu prilejul (...)
Misiunea Bisericii în lumea contemporană, urmând constituția pastorală ”Gaudium et spes”, a fost în centrul catehezei prezentată de Leon al XIV-lea la audiența generală de miercuri, 7 octombrie a.c., în Piața San Pietro, cu participarea a peste (...)
Pe Francisc din Assisi îl numim „serafic”; „Seraficul Părinte”. Este un apelativ devenit atât de familiar în rândul celor care îl cunosc pe sfânt, încât aproape că nu mai este niciun dubiu că s-ar referi la (...)