Cu prilejul aniversării a 170 de ani de la fondarea asociației L’Œuvre d’Orient, instituție emblematică a solidarității Bisericii din Franța cu creștinii din Orient, Parisul a devenit, pentru câteva zile, loc de întâlnire și comuniune între (...)
În Duminica a șasea după Paști, comunitatea greco-catolică română din Paris a trăit o zi de har și comuniune eclezială, primindu-l în mijlocul său pe Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Prezența (...)
A recunoaște că iubirea lui Dumnezeu față de noi este condiția necesară pentru a-I respecta cu adevărat poruncile. În jurul acestei reflecții a fost alcătuită alocuțiunea Papei Leon al XIV-lea care a însoțit rugăciunea antifonului marian pascal "Regina Coeli" (...)
Papa Leon al XIV-lea a primit în audiență în data de 9 mai a.c., conducerea și echipa clubului de fotbal ”Internazionale Milano”, care a câștigat campionatul Italiei în actualul sezon. ”Bun venit și felicitări întregii (...)
În după-amiaza de vineri, 8 mai a.c., papa Leon al XIV-lea a efectuat o vizită pastorală la Napoli. La întâlnirea cu preoții și persoanele consacrate, papa i-a îndemnat să treacă de la o pastorație de conservare la una misionară, devenind ”mărturisitori (...)