”În această seară să ne aducem aminte că crucea lui Cristos, pusă în vârful acestei bazilici, este crucea celor din urmă care devin cei dintâi, a celor păcătoși care devin sfinți, a celor morți care vor învia. Cele trei fațade de la ”Sfânta (...)
”Această Veghe este un mare imn al credinței și sunt bucuros să unesc vocea mea la vocile voastre ca să-L preamărim pe Dumnezeu și să încurajez legăturile unei familii bisericești atât de frumoase care învață arta polifoniei, a diversității în unitate”, (...)
În atmosfera de rugăciune și reculegere a tradiționalului pelerinaj de primăvară de la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor” din Cărbunari, Preafericirea Sa Claudiu i-a invitat pe credincioși să redescopere adevăratul sens al pelerinajului: întâlnirea (...)
Luni, 8 iunie a.c., Leon al XIV-lea a fost primul pontif care a vizitat Congresul Deputaților, sediul vieții instituționale, juridice și democratice a Spaniei. El a îndemnat la pace prin curajul negocierii, denunțând reînarmarea în Europa și în lume: (...)
”Iată o ștafetă înmânată Spaniei de astăzi și de mâine: religiozitatea care de secole însuflețește această țară să nu fie un muzeu al trecutului de vizitat, ci o școală de credință din care să ne alimentăm și astăzi; o școală care ne învață (...)