”Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, dar și prezentul ei, iar credința în Dumnezeu ne ajută să recunoaștem realitatea și să trăim în adevăr, învățând să vedem lumea, pe ceilalți și pe noi înșine așa cum vede Dumnezeu”: este, pe scurt, (...)
Începând de luni, 6 iulie 2026, Muzeul „Fericitul Cardinal Iuliu Hossu”, amenajat în incinta Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, este deschis vizitatorilor. Publicul este (...)
Elevi din școlile clujene, cu vârste între 11 și 18 ani, au participat la Tabăra Muzicală „Pe aripile muzicii” (ediția a IX-a), în perioada 29 iunie – 3 iulie 2026, de această dată pe acorduri de muzică folk. Programul zilelor în (...)
La originea Cupei Mondiale se află proiectul unui om convins că fotbalul poate contribui la apropierea dintre națiuni. Inspirat de ideile promovate de Papa Leon al XIII-lea în secolul al XIX-lea, Jules Rimet a transformat această aspirație într-o competiție devenită, (...)
de cardinal Blase Joseph Cupich Prima mea întâlnire cu arta dansului nu a avut loc în adolescenţă, la o petrecere de dans sock hop. Era miercurea seara, când fraţii, verii şi alţi copii din parohie se adunau în sala bisericii pentru a învăţa (...)