Duminică, 1 noiembrie 2026, comunitatea greco-catolică română din regiunea pariziană a avut bucuria de a-l primi în mijlocul său pe Preasfințitul Părinte Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Vizitator apostolic pentru credincioșii (...)
La invitația AGRU Cluj, și a tinerilor din ASTRU Cluj, s-a comemorat, în Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, Noaptea Arestării Fericiților Episcopi greco-catolici martiri. În seara de 28 octombrie 2026, după Sfânta Liturghie (...)
În ajunul sărbătorii Tuturor Sfinților, tinerii Parohiei Greco-Catolice Române „Sfântul Gheorghe” din Paris, au pornit într-un pelerinaj la Nevers, locul în care Sfânta Bernadeta Soubirous și-a petrecut ultimii ani ai vieții. (...)
Bogăția patrimoniului spiritual și artistic al Transilvaniei a fost adusă în atenția publicului francez prin documentarul „L’Art sacré de la Transylvanie”, difuzat duminică, 1 noiembrie 2026, de postul France 2, în cadrul emisiunii „Chrétiens (...)
Sâmbătă, 31 octombrie a.c., papa Leon al XIV-lea a primit în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului peste șapte mii de studenți, profesori, personal, foști studenți și binefăcători ai instituțiilor academice ”Villanova University” și ”University (...)