În Sala Mare a Teatrului național din București, în prezența unei numeroase asistențe, a Primului Ministru al României, a Principesei Sofia a România și altor reprezentanți ai instituțiilor culturale din Capitală, invitat la „Gala Corneliu Coposu”, Preasfințitul Mihai a rostit o rugăciune pentru odihna sufletului Seniorului, după care a spus câteva cuvinte pe care le redăm mai jos:
Domnule Prim Ministru,
Alteța Voastră Regală,
Domnule Președinte al Fundației „Corneliu Coposu”
Doamnelor și Domnilor,
Continuăm să ne întrebăm de ce binele provoacă atâta rezistență și ură? De ce totuși atât de mulți se retrag, lăsând răului loc liber de acțiune? De ce lumea dezavuează cu atâta ușurință binele? De ce răului îi este așa de ușor pentru a adormi conștiințele? Gestul spălării pe mâini e o meserie foarte înfloritoare și la îndemână. Pare o fatalitate faptul că tot lui Barabas îi este sortit să scape, să fie eliberat și să continue să se bucure de viață.
Centenarul Marii Uniri a trecut, cum știm, în mod prestigios (!). Omul de rând nu are nici azi la îndemână, după 30 de ani de libertate, biografiile corifeilor României Mari; respectul față de cinste (!) e la ordinea zilei, și tot aplaudacii (!) de l’Ancien regime pretind voios să dețină monopolul patriotismului.
După ce am rostit scurta rugăciune pentru sufletul Seniorului Corneliu Coposu, îngăduiți‑mi să spun câteva gânduri pe care le inspiră ținuta lui morală.
Corneliu Coposu ne oferă un testament al omului de omenie. El a arătat că a asuma crucea, a‑i găsi rostul de suferință – arată să crezi. Crezi ce este crucea, prin exemplul lui Isus, care i‑a dat demnitatea inocenței Binelui. De aceea, de alegerea sau refuzul crucii depinde totul în lume, triumful trezirii și victoria însăși a Binelui.
A primi crucea nu este un moft. A‑ți lua crucea nu înseamnă să suporți cu stoicism greutatea vieții, ci să trăiești în armonie cu conștiința. Orice încercare sau preocupare te pune în fața a două perspective. Una de a te lăsa înfricoșat și demoralizat prin viclenia Răului; cealaltă, de a rămâne fidel cinstei și de a accepta acel pariu cu Cerul care deschide omul spre Providență. Dumnezeu n-a intrat în istoria omului să judece persoanele. A venit să mântuiască de apartenențe și de facțiunile pe care le‑am constituit noi oamenii, la care am subscris prin egoism și răutate; a venit să elibereze de rivalități, într-un cuvânt, de siluirile conștiinței și compromisul de a îndulci Adevărul, devalorizându‑l.
Vă felicit pentru curajul de a crede că moștenirea pe care România a primit‑o de la Corneliu Coposu nu s‑a încheiat în istoria acestei țări. Închei cu rugăciunea pe care Iuliu Maniu, fiu al Bisericii sale, dar și al României onorabile, o rostea zilnic:
„Doamne Dumnezeule, dă‑mi sănătate, putere de muncă, rezistență morală și fizică.
Curăță‑mi, Doamne, gândurile, îndreaptă‑mi judecățile, apără‑mă de griji, necazuri și schingiuiri.
Alungă de la mine lenea, neștiința și uitarea, micimea de suflet și nesimțirea împietrit.
Doamne Dumnezeule, îndură-te spre noi omenimea păcătoasă și iartă‑mi Doamne păcatele mele.
Ajută‑mi, Doamne, și îți mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l‑ai dat. Nu mă lăsa, Doamne!
Isus Hristoase, ia‑mă sub scutul Tău, Spirit Sfânt luminează‑mi mintea, întărește‑mi voința, arată‑mi țintele nobile și mijloacele potrivite.
Preasfântă Maria, roagă‑te pentru noi, Arhangheli Mihail și Gavril, îngeri păzitori și toate spiritele bune, rugați‑vă pentru mine și pentru ai mei!”
+ MIHAI, episcop greco-catolic de București
