«După ce i se cere lui Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, rugăciunea "Tatăl nostru" intră în spaţiul relaţiilor noastre cu alţii. Isus ne învaţă să-i cerem Tatălui: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi le iertăm greşiţilor noştri" (Mt 6,12). După cum avem nevoie de pâine, tot astfel avem nevoie de iertare. În fiecare zi», a spus papa Francisc la cateheza audienţei generale de miercuri, din Piaţa Sfântul Petru, continuând şirul reflecţiilor dedicate rugăciunii "Tatăl nostru".
«Creştinul care se roagă îi cere în primul rând lui Dumnezeu să-i fie iertate datoriile, adică păcatele, lucrurile urâte pe care le face. Acesta este primul adevăr al oricărei rugăciuni: chiar dacă am fi persoane perfecte, chiar dacă am fi sfinţi cristalini care nu se abat niciodată de la calea cea dreaptă, rămânem întotdeauna fii care-i datorează totul Tatălui», a spus Sfântul Părinte, explicând că "atitudinea cea mai periculoasă a oricărei vieţi creştine este 'orgoliul'", acesta fiind comportamentul celui care se raportează la Dumnezeu crezând că are întotdeauna socotelile în regulă cu El", precum fariseul din parabolă care "în templu crede că se roagă dar, în realitate se laudă pe sine".
Papa Francisc: «Există păcate care se văd şi păcate care nu se văd, păcate ascunse. Există păcate frapante, care fac zgomot, dar şi păcate ascunse, care se cuibăresc în inimă fără să ne dăm măcar seama. Cel mai rău dintre acestea este mândria (…) care poate molipsi şi persoane care trăiesc o viaţă religioasă intensă. (…) Păcatul divide fraternitatea, păcatul ne face să presupunem că suntem mai buni decât alţii; păcatul ne face să credem că suntem asemenea lui Dumnezeu. În schimb, în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii păcătoşi şi avem motiv să ne batem pieptul, cu toţii, precum acel vameş din templu. Sfântul Ioan scrie, în prima sa Scrisoare: "Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi (1 In 1,8)».
«Suntem datori în primul rând pentru că în această viaţă am primit mult: existenţa, un tată, o mamă, prietenia, minunile creaţiei», a spus papa Francisc, subliniind că, "suntem de asemenea datori pentru că, dacă reuşim să iubim, nimeni dintre noi nu este capabil să o facă cu propriile forţe. Nimeni dintre noi nu străluceşte graţie propriei lumini".
Explicând că există ceea ce teologii de odinioară numeau "mysterium lunae" ce este asemenea lunii, care nu are lumină proprie ci reflectă lumina soarelui, pontiful a reliefat că tot astfel, nu doar în identitatea Bisericii dar şi în istoria fiecăruia dintre noi, este important să primim mai întâi iubire pentru a o putea dărui, vorbind despre un adevărat lanţ al iubirii:
Papa Francisc: «Cum să nu recunoaştem, în lanţul de iubire care ne precede, şi prezenţa providenţială a iubirii lui Dumnezeu? Nimeni dintre noi nu-l iubeşte pe Dumnezeu precum Dumnezeu ne-a iubit pe noi. Este suficient să ne aşezăm în faţa unui crucifix pentru a ne da seama de disproporţie: necorespondenţă. El ne-a iubit şi ne iubeşte întotdeauna mai întâi. Să ne rugăm, aşadar: Doamne, chiar şi cel mai sfânt din mijlocul nostru nu încetează să-ţi fie dator. O, tată, fie-ţi milă de noi toţi!»
După cateheză, în salutul adresat pelerinilor de limbă italiană, papa Francisc a amintit că suntem spre sfârşitul parcursului Postului Mare, spunând: «Lumina şi mângâierea Paştelui Domnului sunt deja aproape. Plini de bucurie şi speranţă să ne pregătim să ne însuşim sentimentele lui Cristos şi să trăim pe deplin zilele pătimirii şi ale preamăririi sale.»
A. Mărtinaș
