Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

2018 la bilanț: călătoriile apostolice ale Papei Francisc

 
2018 la bilanț: călătoriile apostolice ale Papei Francisc
  • 02 Ian 2019
  • 2224

Ca și în anul precedent, papa Francisc a efectuat în 2018 patru călătorii apostolice: una în Chile și Peru, una în Elveția, una în Irlanda și una în Lituania, Letonia și Estonia. Patru călătorii, șapte țări, milioane de persoane și o singură preocupare: solicitudinea pastorală și consolidarea dialogului cu toți creștinii.

Chile și Peru

Prima călătorie apostolică a anului ce se încheie a fost efectuată în Chile și Peru în zilele 15-21 ianuarie, sub genericul ”Pacea mea o dau vouă!”, respectiv, ”Uniți de speranță!”. În Chile papa a mers în orașele Santiago, Temuco și Iquique, iar în Peru, la Lima, Puerto Maldonado și Trujillo. Potrivit uzanței, la prima audiență generală după o călătorie apostolică, papa vorbește despre vizita efectuată, oferind în prima persoană o cheie de lectură. Pontiful a respectat obiceiul și la audiența generală din 24 ianuarie recunoscând că pe continentul patriei sale a avut parte nu doar de aplauze: «Sosirea mea în Chile, după cum ați citit în ziare, a fost precedată de diverse manifestări de protest, din diferite motive. Acestea au făcut și mai actuală și mai vie deviza vizitei mele: ”Pacea mea o dau vouă!”». Vorbind mai departe despre etapa peruană a călătoriei apostolice, Sfântul Părinte a condamnat ”colonizarea economică” și ”colonizarea ideologică”, ca factori externi, dar a denunțat în același timp corupția, spunând că este ”mai periculoasă decât gripa” pentru că ”ruinează inimile”.

Elveția

A doua călătorie apostolică a anului a durat o zi, 21 iunie, și a avut loc în Elveția, unde denumirea oficială a fost aceea de ”pelerinaj ecumenic”. Ocazia vizitei era împlinirea a 70 de ani de la înființarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Pontiful a avut o întâlnire cu președintele Confederației Elvetice, a participat la Rugăciunea ecumenică de la sediul Consiliului Ecumenic și a luat prânzul la Institutul Ecumenic din Bossey. După amiază, a participat la o Întâlnire ecumenică, în care a vorbit despre unitatea creștinilor, iar în cursul serii, a prezidat o Sf. Liturghie cu credincioșii și episcopii catolici elvețieni. "Dacă suntem aici”, spunea pontiful liderilor ecumenici, ”se datorează și celor care ne-au precedat de-a lungul acestui parcurs, alegând calea iertării şi făcând eforturi pentru a răspunde la voinţa Domnului: Ca toţi să fie una". (...) ”Suntem beneficiarii credinţei, carităţii şi speranţei multor persoane care, cu forţa inermă a Evangheliei, au avut curajul de a schimba direcţia istoriei”.

Irlanda

Pe 25 și 26 august papa Francisc a mers în Irlanda pentru a participa la cea de-a noua Întâlnire mondială a familiilor, organizată la Dublin pe tema ”Evanghelia familiei, bucurie pentru omenire”. La audiența generală succesivă, pontiful anunța că următoarea Întâlnire mondială a familiilor va avea loc la Roma în 2021 și sublinia cu tărie: ”Să nu uităm de numeroasele familii care își duc mai departe familia și fiii cu fidelitate, cerându-și iertare când există probleme. Noi uităm de ele pentru că astăzi este la modă în reviste, în ziare, să se vorbească astfel: «Ăsta a divorțat de aia, aia de ăla, și apoi separarea...» Dar, vă rog, acest lucru este urât. E adevărat, eu îl respect pe fiecare, trebuie să respectăm lumea, dar idealul nu este divorțul, idealul nu este separarea, idealul nu este distrugerea familiei! Idealul este familia unită. Să mergem înainte pe această cale, acesta este idealul”.

Țările baltice

Ultima călătorie apostolică a anului a avut loc în cele trei țări baltice: Lituania, Letonia și Estonia. În cea de-a 25 călătorie internațională, papa a vizitat orașele Vilnius și Kaunas din Lituania, Riga și sanctuarul de la Aglona din Letonia și, în fine, Tallinn din Estonia. La audiența generală din 26 septembrie, vorbind despre comunităţile catolice vizitate, pontiful a evidențiat că în Lituania catolicii sunt majoritari, în vreme ce în Letonia şi în Estonia majoritari sunt luteranii, respectiv, ortodocşii, dar sunt numeroşi cei care s-au îndepărtat de la viaţa religioasă. ”De aceea, apare ca fiind necesară întărirea comuniunii dintre toţi creştinii, care a crescut deja în timpul dificilei perioade a persecuţiei», a spus pontiful, explicând că, de fapt, ”dimensiunea ecumenică era intrinsecă acestei călătorii, fiind exprimată în momentul de rugăciune în Catedrala din Riga şi la întâlnirea cu tinerii din Tallinn”.

O speranță pentru anul 2019

Nu putem încheia această retrospectivă fără a ne uita la ceea ce urmează. Cea mai recentă călătorie apostolică anunțată oficial pentru 2019 este cea din Bulgaria și F.R.J. Macedonia, programată în zilele 5-7 mai. Este a patra călătorie apostolică internațională anunțată oficial pentru anul 2019. Prima are loc la sfârșitul lunii ianuarie în Panama, pentru Ziua mondială a tineretului (23-27 ianuarie), a doua la începutul lunii februarie în Emiratele Arabe Unite (3-5 februarie) și cea de-a treia, în luna martie în Maroc (30-31 martie). Va veni în 2019 în România? Există bune speranțe, ne-a asigurat recent arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu cu ocazia vizitei ”ad Limina”, iar cuvintele sale sunt cel mai bun final pentru anul care se încheie: ”Este deja o bucurie faptul că Sfântul Părinte se pregătește pentru această vizită. Am văzut că este foarte hotărât și așteaptă să vină în România!”.

 



Sursa:vaticannews.va/ro