Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfântul Leopold Mandiç ar putea fi declarat protector al bolnavilor de cancer

 
Sfântul Leopold Mandiç ar putea fi declarat protector al bolnavilor de cancer
  • 12 Iul 2018
  • 3044

În Italia, a fost lansată o petiţie prin care cer ca sfântul Leopold Mandiç să fie declarat protector al bolnavilor de cancer. Preot călugăr capucin confesor, pionier al ecumenismului care se ruga pentru unitatea deplină dintre Biserica Orientului și cea a Occidentului, sfântul Leopold Mandiç a fost inclus deja printre sfinţii patroni ai Anului Sfânt al Milostivirii. Însă, în viitor, s-ar putea număra şi printre sfinţii protectori ai bolnavilor.

Călugării capucini de la Sanctuarul Sfântul Anton, din oraşul italian Padova, au lansat o petiţie prin care cer ca sfântul Leopold Mandiç să fie declarat protector al bolnavilor de cancer.

Cererea a fost adresată membrilor Conferinţei Episcopale din Italia şi conţine mii de semnături ale credincioşilor care au vizitat sanctuarul din Padova sau care au aflat despre iniţiativă consultând situl leopoldomandic.it.

Preot călugăr capucin confesor, pionier al ecumenismului care se ruga pentru unitatea deplină dintre Biserica Orientului și cea a Occidentului, care a fost inclus deja printre sfinţii patroni ai Anului Sfânt al Milostivirii, în viitor părintele Leopold ar putea fi invocat şi pentru constanta şi preţioasa prezenţă alături de bolnavi, după cum confirmă mărturiile vremii şi o serie de imagini în care apare la căpătâiul unor persoane suferinde.

Născut în 1866 în Dalmația, inclusă în Imperiul austriac la acea vreme, fratele Leopold a trăit 52 de ani de viață preoțească în tăcere, reculegere și umilință. La omilia de canonizare din 16 octombrie 1983, sfântul Ioan Paul al II-lea a amintit că era prudent, modest și mereu disponibil să ofere un surâs. Era un confident discret, un maestru plin de respect și un sfătuitor spiritual înțelegător și plin de răbdare, pe deplin convins că "milostivirea lui Dumnezeu depășește orice așteptare a noastră".

Părintele Leopold a spovedit până în ultima zi de viață, plecând la casa Tatălui la 30 iulie 1942, din cauza unui cancer esofagian, boală care i-a adus multă suferinţă dar pe care a suportat-o cu umilinţă şi răbdare.


 



Sursa:ro.radiovaticana.va