Recomandăm călduros o carte izvorâtă dintr-o mare iubire pentru un om, preotul greco-catolic Viorel Baciu, care, în vremuri de cumplite încercări, a știut să nu capituleze. Mai mult, asemeni altor personalități ale acestei nobile tradiții religioase și general-culturale, Viorel Baciu a reușit să transmită prin generații, valorile în care au crezut marii cărturari ai Ardealului etern. A fost, la propriu și la figurat, un învățător, un dascăl, un profesor. Totalitarismul, în oricare din variantele sale, fără excepție nefaste și demonice, a însemnat agresiunea continuă împotriva onoarei, verticalității etice și adevărului. Servitorii sistemelor totalitare au fost obsedați de controlarea și supravegherea spiritului. Pentru ei, nu Hristos, nu Dumnezeu era calea și adevărul, ci Partidul.
De fapt, cum scria poetul polonez Aleksander Wat, comunismul a însemnat distrugerea omului interior, a sufletului, a încrederii. Pentru a obține acest lucru, era nevoie de torpilarea până la anihilare a credinței religioase. Atacul împotriva religiilor a fost declanșat de bolșevici din prima clipă de exercitare a puterii lor dictatoriale, de nimic îngrădită, samavolnică, inumană și dezumanizantă.
Regimul comunist din România a acționat mimetic în 1948, a urmat cu patologic zel linia Kremlinului de eradicare a greco-catolicismului. Cel puțin două lucruri îi deranjau pe Stalin și pe discipolii săi din România. În primul rând, era vorba de existența unei matrici spirituale care nu putea fi oxidată, coruptă ideologic, un set de valori care au dat măsura a ceea ce înseamnă umanismul românesc. Apoi, la fel de important și de exasperant pentru cei care impuseseră monopolul politic și ideologic al bolșevismului în România, era legătura dintre greco-catolicism și Roma. Internaționalismul stalinist nu permitea niciun alt reper al loialității. Devotamentul pentru Kremlin era sacru în ochii lor. Cel pentru Roma, deci pentru umanismul creștin ca experiență globală, era “criminal”, subversiv, trebuia nimicit. Toate cultele au fost prigonite în România comunistă, însă niciunul nu a fost hărțuit cu atâta diabolică înverșunare precum cel greco-catolic. Nu propun aici o ierarhie a suferinței, constat pur și simplu evidențe perfect documentabile și documentate (menționez scrierile istoricului Cristian Vasile, precum și capitolul despre represiunile anti-religioase din “Raportul Final” al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România).
În răscolitorul ei eseu, Mioriţa Got scrie pe bună dreptate: “Cu toate că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și a educației în România modernă, fiind una dintre cele două biserici naționale românești, ea a fost singurul cult scos în afara legii prin Decretul 358 din 1 Decembrie 1948, fiind intens persecutată mai apoi vreme de patruzeci de ani. Patrimoniul acesteia a fost răpit și dat în folosința Bisericii Ortodoxe Române și statului comunist. În anii stalinismului, cardinalul Iuliu Hossu și toți cei 11 episcopi greco-catolici, împreună cu nenumărați preoți, călugări și credincioși au fost torturați și uciși în temnițele comuniste, decimați, persecutați.” Tinerii din România de azi știu prea puțin despre supliciul unor oameni precum Viorel Baciu.
Cartea aceasta este un efort de a combate amnezia și de a reaminti că era posibil să supraviețuiești fără a pactiza cu sistemul totalitar. Preotul greco-catolic Viorel Baciu a fost ceea ce numim un om drept. Erudit, de o inteligență scăpărătoare, era în egală măsură un înțelept și un misionar al Adevărului. Credința sa a fost una adâncă și fierbinte. La un ceas când regimul abolise fundamentele distincției dintre Bine și Rău, când ura era predicată, codificată și instituționalizată drept ideologie oficială, Viorel Baciu a apărat, cu orice risc, dreptul de a rămâne fidel marii lecții de iubire a creștinismului: “Se cuvine a fi menționat faptul că părintele Viorel Baciu – așa cum el însuși mărturisea în repetate rânduri cu modestie, dar și cu vădită mulțumire –, din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (la 25 Martie 1948, de Sfânta Sărbătoare a Bunei-Vestiri) până la plecarea în Împărăția Cerurilor (pe 25 Martie 1983, 35 de ani mai târziu), nu a lăsat să treacă nicio zi fără a oficia Sfânta Liturghie și fără a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului, acasă și oriunde s-ar fi deplasat.”
Securitatea s-a ocupat cu maniacală insistență de Biserica Greco-Catolică, a încercat să suprime rezistența credincioșilor și a clericilor care îi păstoreau, în secret, pe cei care nu acceptaseră dictatul partidului-stat. Acest volum este o contribuție indispensabilă la înțelegerea strategiilor salvării spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci când bezna ajunge să pară eternă, când cinismul oportunist face ravagii, cînd prea puțini intrezăresc o lumină la capătul tunelului. Recomandăm din inimă tuturor celor pentru care libertatea și demnitatea ființei umane sunt valori veșnice, esențiale și non-negociabile. Martirul neștiut Viorel Baciu a oferit un exemplu de onoare în timpuri în care atâția au ales calea opusă, a dezonoarei.
