Psihologia ne permite să devenim conștienți de mecanismele noastre de apărare, de zidurile pe care le construim uneori între lumea din jurul nostru și noi înșine. Potrivit părintelui Joel Pralong, o adevărată spiritualitate, luminată de Dumnezeu și hrănită de sacramente, poate să dea jos aceste ziduri, să ne faciliteze relațiile cu ceilalți și să ne ajute să rămânem noi înșine.
În cartea sa Curajul de a fi tu însuți, părintele Joel Pralong, superior al Seminarului diocezei de Sion din Elveția, identifică mai multe mecanisme de apărare care acționează în adâncul ființei noastre și care ne împiedică să fim pe deplin noi înșine în relațiile cu ceilalți. În rândurile de mai jos, autorul oferă câteva modalități care ne permit să rămânem noi înșine, în ciuda acestor mecanisme ce sunt în noi încă din copilărie.
Care sunt aceste mecanisme de apărare?
Părintele Joel Pralong: Mecanismele de apărare definite de psihologie sunt comportamentele pe care le adoptăm pentru a ne proteja. Acestea sunt fortificațiile pe care le construim între lumea, uneori crudă și sensibilitatea noastră vulnerabilă. Le-am înălțat de la începuturile noastre și le găsim în principiu la toată lumea, în reacțiile noastre la adversitate. Acest lucru determină comportamente diverse; de la cameleonul, care își neagă gândurile pentru a se conforma celorlate persoane care sunt în fața lui, până la atitudiea ciobănescului german, care reacționează prin atacarea interlocutorului său! Toate aceste mecanisme de apărare revelează existența unor răni și împiedică comunicarea adevărată. Ne împiedică să fim noi, ne manipulează și pot manipula și pe alții. Când sunt disproporționate față de realitate, ele devin într-adevăr o mare problemă.
Cum să le anihilezi dacă ne încurcă în relațiile cu ceilalți?
Nu ne vindecăm rănile, dar cu toate acestea le putem depăși. Nu putem pretinde că ne eliberăm de mecanismele noastre de apărare, pentru că trăim într-o lume în care ne luptăm în mod continuu. Deci trebuie să ne protejăm. Și mecanismele de apărare sunt ca anticorpii din sânge: nu depind de noi. Acești anticorpi trebuie să existe pentru a face față virusului. Psihicul nostru produce aceste mecanisme de apărare pentru a ne apăra de ceea ce ni se poate întâmpla.
Provocarea constă în conștientizarea acestor mecanisme de apărare atunci când ne împiedică, iar acest lucru se datorează comentariilor altora. Se întâmplă să ni se spună: "Cu tine, nu reușesc să vorbesc serios, glumești tot timpul! Sau "De ce reacționezi mereu în defensivă ca și cum te-aș fi atacat? Acestea sunt semne care trebuie să ne alerteze și să începem să lucrăm cu noi înșine.
Ce să faci pentru a fi tu însuți?
Psihologia poate identifica, sensibiliza, dar nu este suficient pentru a rezolva aceste probleme. Aici intervine spiritualitatea care ne oferă posibilitatea de a ne purifica pe noi înșine. Virtuțile, sacramentele, acompaniamentul spiritual, acțiunea Spiritului Sfânt au un rol semnificativ aici. Acompaniamentul spiritual nu înlocuiește acompaniamentul psihologic, ele sunt complementare. Dar, uneori, rămânem prea limitați la sfera psihologică și uităm să ne deschidem pentru ajutorul lui Dumnezeu. Dar cu cât suntem mai mult cu Dumnezeu, cu atât mai mult devenim fii și cu atât mai mult ne luminează Spiritul Sfânt. A învăța să fii tu însuți e să ai curajul să asculți ceea ce alții îți spun, ce simt, să te deschizi lui Dumnezeu. A lăsa pe Dumnezeu să mă lumineze și să mă purifice necesită umilință. A învăța să fii tu însuți este o căutare a adevărului, este o lucrare de o viață!
Traducere: ACC
