Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să trăim Euharistia pe care o celebrăm

 
Să trăim Euharistia pe care o celebrăm
  • 21 Apr 2018
  • 603

”Viața creștină trebuie investită pentru Isus și cheltuită pentru ceilalți”, a spus papa Francisc, la omilia Sfintei Liturghii celebrată astăzi la Molfetta, în sudul Italiei, cu ocazia vizitei pastorale de o zi efectuată la Alessano și Molfetta, două localități legate de memoria regretatului episcop Tonino Bello, personalitate marcantă a Bisericii din Italia de la începutul anilor ’90, de la a cărui moarte prematură se împlinesc pe 20 aprilie 25 de ani.

Pontiful a plecat vineri din Cetatea Vaticanului la ora 7.30 pentru a ajunge cu avionul în apropiere de Alessano, unde s-a dus să se roage în tăcere la mormântul episcopului Tonino Bello. După rugăciunea de la mormânt, papa s-a adresat unei mulțimi de aproximativ 20.000 de persoane care îl așteptau în piațeta din fața cimitirului.

La ora 10.30 papa era deja la Molfetta, oraș portuar din sudul Italiei, unde mons. Bello și-a îndeplinit slujirea episcopală, pentru a celebra Sf. Liturghie în zona portuară a orașului. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Fap 9, 1-9 și In 6, 52-59) la omilia Sfintei Liturghii, presărată cu citate din scrierile mons. Tonino Bello, papa a pus accentul pe ”două elemente centrale pentru viața creștină: Pâinea și Cuvântul”. Redăm aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte de la Molfetta:

«Lecturile pe care le-am ascultat prezintă două elemente centrale pentru viața creștină: Pâinea și Cuvântul.

Pâinea. Pâinea este hrana esențială pentru viață și Isus în Evanghelie se oferă nouă ca Pâine a vieții, ca și cum ne-ar spune: ”nu puteți face abstracție de mine”. Și folosește expresii tari: ”mâncați trupul meu și beți sângele meu” (cf. In 6,53). Ce înseamnă? Că pentru viața noastră este esențial să intrăm într-o relație vitală, personală cu El. Trup și sânge. Aceasta este Euharistia: nu un rit frumos, ci comuniunea cea mai intimă, concretă și surprinzătoare pe care ne-o putem închipui cu Dumnezeu, o comuniune de iubire atât de adevărată încât ia forma mâncării. Viața creștină pornește din nou de fiecare dată de aici, de la această masă la care Dumnezeu ne îndestulează cu iubire. Fără El, Pâinea vieții, orice efort în Biserică este zadarnic, după cum amintea pr. Tonino Bello: ”Nu sunt îndeajuns faptele de caritate dacă lipsește caritatea faptelor. Dacă lipsește iubirea de la care pornesc faptele, dacă lipsește izvorul, dacă lipsește punctul de plecare, Euharistia, orice activitate pastorală rezultă doar o amețeală de treburi” («Configurati a Cristo capo e sacerdote», Cirenei della gioia, 2004, 54-55).

Isus în Evanghelie adaugă: ”Cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (v. 57). Ca și cum ar spune: cine se hrănește din Euharistie asimilează însăși mentalitatea Domnului. El este Pâinea frântă pentru noi, iar cel care o primește devine la rândul său pâine frântă, care nu se umflă de mândrie, ci se dăruiește celorlalți: încetează să mai trăiască pentru sine, pentru succesul personal, pentru a avea ceva sau pentru a deveni cineva, dar trăiește pentru Isus și asemenea lui Isus, adică pentru ceilalți. ”A trăi pentru” este semnul distinctiv al celui care mănâncă această Pâine, ”marca de fabricație” a creștinului. S-ar putea pune ca afiș la intrarea în biserică [aceste cuvinte]: ”După Liturghie nu mai trăiești pentru tine, ci pentru ceilalți”. Ar fi frumos dacă în această dieceză a pr. Tonino Bello ar fi acest afiș la ușa bisericilor ca să fie citit de toți: ”După Liturghie nu mai trăiești pentru tine, ci pentru ceilalți”.  Acesta este felul în care a trăit părintele Tonino: printre voi a fost episcop-slujitor, Păstor care s-a făcut popor, care învăța în fața tabernacolului să se lase mâncat de oameni. Visa o Biserică înfometată după Isus și intolerantă cu orice mundanitate, o Biserică ce ”știe să deosebească trupul lui Cristos în tabernacolele incomode ale mizeriei, suferinței și singurătății” («Sono credibili le nostre Eucaristie?», Articoli, corrispondenze, lettere, 2003, 236). Pentru că, spunea el, ”Euharistia nu suportă viața sedentară” și dacă nu ne ridicăm de la masă rămâne ”un sacrament neîmplinit” («Servi nella Chiesa per il mondo», idem, 103-104). Ne putem întreba: în mine, acest Sacrament se împlinește? Mai concret: îmi place numai să fiu servit la masă de Domnul sau mă ridic să servesc asemenea Domnului? Dăruiesc în viață ceea ce primesc la Liturghie? Și ca Biserică ne putem întreba: după atâtea Împărtășanii am devenit noi înșine oameni de împărtășire?

Pâinea vieții, pâinea frântă este, într-adevăr, și Pâinea păcii. Părintele Tonino susținea că ”pacea nu vine când unul își ia numai pâinea lui și merge să o mănânce pe cont propriu. [...] Pacea este ceva mai mult: este o realitate convivială”. Înseamnă ”a mânca pâinea împreună cu ceilalți, fără a se separa, a se așeza la masă printre persoane diverse”, în care ”celălalt este un chip de descoperit, de contemplat, de mângâiat” («La non violenza in una società violenta», Scritti di pace, 1997, 66-67). Conflictele și toate războaiele ”își găsesc rădăcina în nevederea fețelor” («La pace come ricerca del volto», Omelie e scritti quaresimali, 1994, 317). Iar noi, cei care împărțim această Pâine a unității și a păcii, suntem chemați să iubim orice chip, să refacem tot ceea ce a fost sfâșiat, să fim întotdeauna și pretutindeni făcători de pace.

Împreună cu Pâinea, Cuvântul. Evanghelia relatează discuțiile aprinse din jurul cuvintelor lui Isus: ”Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” (v. 52). Este un aer de resemnare în aceste cuvinte. Multe din cuvintele noastre se aseamănă cu cele de mai înainte: cum poate Evanghelia să rezolve problemele lumii? La ce bun să faci binele în mijlocul atâtor rele? Cădem astfel în greșeala acelor persoane, paralizate de discuțiile despre cuvintele lui Isus, în loc să fie gata să accepte schimbarea vieții pe care El o cere. Nu înțelegeau că Cuvântul lui Isus este pentru a păși în viață, nu pentru a se așeza să vorbească despre ceea ce merge și ce nu merge. Părintele Tonino, chiar în acest timp al Paștelui, făcea urarea de a primi această noutate a vieții trecând în sfârșit de la cuvinte la fapte. De aceea, îl îndemna din toată inima pe cel care nu avea curajul schimbării: ”experți ai perplexității, contabili pedanți ai lui pro și contra, măsurători scrupuloși până la paroxism înainte de a se pune în mișcare” («Lievito vecchio e pasta nuova», Vegliare nella notte, 1995, 91). Lui Isus nu i se răspunde după calculele și conveniențele momentului, ci cu un DA al întregii vieți. El nu așteaptă reflecțiile noastre, ci convertirea noastră.

Însăși Cuvântul lui Dumnezeu sugerează acest lucru. În prima lectură, Isus cel înviat se adresează lui Saul și nu-i propune raționamente subtile, ci îi cere să-și pună viața în joc. [Isus] Îi spune: ”Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci” (Fap 9,6). Mai întâi: ”Ridică-te!”. Primul lucru de evitat este acela de a rămâne la pământ, a îndura viața, a rămâne încleștați de frică. De câte ori pr. Tonino repeta: ”În picioare”, pentru că ”în fața Celui înviat nu este îngăduit să stăm altfel decât în picioare!” («Ultimo saluto al termine della Messa Crismale», 8 aprile 1993). A se ridica mereu, a privi în sus, pentru că apostolul lui Isus nu poate să viețuiască de la o zi la alta cu satisfacții mărunte.

Domnul, apoi, îi spune lui Saul: ”Intră în cetate!” Ne spune și fiecăruia dintre noi: ”Mergi, nu sta închis în spațiile tale liniștitoare, riscă!” Viața creștină trebuie investită pentru Isus și cheltuită pentru ceilalți. După întâlnirea cu Cel înviat nu poți să aștepți, nu poți să amâni, trebuie să mergi, să ieși, în ciuda tuturor problemelor și a incertitudinilor. Îl vedem, de exemplu, pe Saul care, după ce a vorbit cu Isus, deși nu vedea, se ridică și intră în cetate. Îl vedem pe Anania, care deși era marcat de teamă și ezitări, spune: ”Iată-mă, Doamne!” (v. 10) și imediat merge la Saul. Suntem chemați cu toții, dincolo de situația în care ne aflăm, să fim purtători de speranță pascală, un ”Simon din Cirene al bucuriei”, după cum spunea pr. Tonino, slujitori ai lumii, dar ca înviați, nu ca funcționari. Fără să ne întristăm niciodată, fără să ne resemnăm vreodată. E frumos să fim ”curieri ai speranței”, distribuitori simpli și bucuroși ai cântării pascale Aleluia.

În fine, Isus îi spune lui Saul: ”Ți se va spune ce trebuie să faci” (v. 6). Bărbat hotărât și afirmat, Saul tace și se duce, docil la Cuvântul lui Isus. Acceptă să asculte, devine răbdător, înțelege că viața lui nu mai depinde de el. Învață smerenia, umilința. Pentru că umil nu înseamnă timid sau detașat, ci docil lui Dumnezeu și golit de sine. Atunci, chiar și înjosirile, cum este cea prin care a trecut Saul la pământ pe drumul Damascului, devin providențiale, pentru că te dezbracă de mândrie și îi permit lui Dumnezeu să ne ridice. Așa face Cuvântul lui Dumnezeu: eliberează, ridică, te face să mergi înainte, umili și curajoși în același timp. Nu face din noi protagoniști afirmați și campioni ai propriei vitejii, ci mărturisitori autentici ai lui Isus în lume.

Dragi frați și surori, la fiecare Liturghie ne hrănim din Pâinea vieții și din Cuvântul care mântuiește: să trăim ceea ce celebrăm! În acest fel, ca pr. Tonino, vom fi izvoare de speranță, bucurie și pace.»

 

(rv – A. Dancă)

 

 



Sursa:ro.radiovaticana.va