Ar trebui să fie puternici pentru a-și însoți un părinte în îngrijirea paliativă și, în același timp, să se confrunte cu anxietățile proprii. Cum să aduci alinare rudelor unui pacient aflat la sfârșitul vieții? Ce să spui în acel moment?
Pacienții aflați la sfârșitul vieții sunt sprijiniți de familia lor, de echipa de îngrijire, de către grupurile de voluntari. Dar cine susține membrii familiei, care se confruntă cu această perioadă delicată, care asistă la sfârșitul vieții tatălui sau al mamei lor? Situația lor este dificilă deoarece, în timp ce se confruntă cu propriile lor neliniști legate de boală și de moarte, trebuie să fie puternici și prezenți pentru a susține pacientul. Cum pot fi mângâiați când sunt afectați, supărați, uneori invadați de ideea că își vor pierde în curând un părinte?
Ai vrea să-i ajuți, dar uneori te simți inconfortabil, neputincios, fără să știi ce să spui sau ce să faci, așa că nu spui nimic. Fapt care ne face să părem mai lipsiți de finețe decât dacă am îndrăznit să spunem câteva cuvinte!
Interesat de celălalt
Primul pas, chiar înainte de a-l asculta pe celălalt, este să vă arătați binevoitori. Unii ar închide de bună voie ochii pentru a nu trebui să abordeze subiectul, să nu știe cum este cu adevărat cealălalt. Cu toate acestea, o prezență grijulie și disponibilă, atunci când o persoană dragă trece prin această încercare, este un prim pas.
Nu trebuie să vă stresați pentru a găsi cuvinte de alinare. Dați-i celuilalt posibilitatea de a vorbi despre el însuși, despre temerile sale, despre ce simte el. Întrebarea simplă „Cum te simți?” este un început bun. Asigurați-vă că puneți întrebări deschise pentru a declanșa discuția și pentru a lăsa să apară lent răspunsurile.
Ascultarea celuilalt
Ascultând cu atenție o persoană care pierde pe cineva drag, veți ghici care-i starea ei: de amărăciune, revoltă, tristețe, regret, frică. Lasăți-o să se exprime, să plângă. Acesta este modul în care puteți să o încurajați, să o liniștiți sau să o mângâiați. Aratați-i prezența și disponibilitatea voastră. Spuneți-i că da, e o încercare grea, dar îi sunteți alături.
Pentru a arăta empatie în acel moment trebuie să fiți gata să împărtășiți cu celălalt toată suferința lui. Cu cât persoana simte mai mult această empatie, cu atât mai mult se va deschide și va vorbi despre ceea ce-l atinge cu adevărat. Această atitudine nu este întotdeauna evidentă, trebuie să știm că a alina pe cineva afectat de ideea că se apropie moartea unei persoane dragi, ne duce cu gândul la propria noastră moarte, și asta e înfricoșător.
Ce să spuneți?
Odată ce ați adoptat o atitudine de deschidere față de cealaltă persoană, odată ce ați ascultat-o, rămâne de știut ce o să spuneți! Un însoțitor al bolnavilor aflați la sârșitul vieții din asociația JALMALV Orleans (până la moarte, însoțim viața) ne oferă niște sfaturi în acest sens, pentru a ști și noi să alinăm persoanele afectate de moartea iminentă a unei rude.
Încurajați rudele să vorbească sincer cu pacientul. Deoarece de multe ori are loc un cerc vicios: familia nu îndrăznește să vorbească cu pacientul pentru a-l proteja, și la fel, pacientul nu îndrăznește să vorbească cu familia sa pentru a nu-i întrista. Prin urmare, este util să încurajăm rudele să îndrăznească să discute între ele, în profunzime, să îndrăznească să-și vorbească.
Anselm Grün, călugăr benedictin de la abația din Münsterschwarzach, Germania, a scris în ultima sa carte Poți avea încredere, apărută la Editura Salvator: „însoțitorii sunt încurajați să rămână cu muribundul, să-i vorbească sau să-l țină de mână; astfel vor primi ca dar faptul că au asistat pacientul și și-au aprofundat relația cu el. Este adesea o șansă neașteptată care le-a fost dată să se împace, să-și spună cuvinte de dragoste, atașament pe care nu au îndrăznit să-l exprime în cursul vieții".
Ajutați rudele să se deculpabilizeze. Adesea membrii familiei care asistă pacientul regretă că nu sunt suficient de prezente. Aceștia spun adesea: "Nu sunt suficient de mult cu el", "Eu nu vin destul de des". Este momentul sa-i facem să nu se simtă vinovați, deoarece pacientul, uneori, trebuie sa fie singur cu el însuși și în fața bolii. O altă cauză a vinovăției: să nu fie cu pacientul în momentul în care el moare. Acest lucru poate fi experimentat ca o dramă de către rude, mai ales dacă acestea sunt foarte implicate în însoțirea acestuia. Și din nou, trebuie știut că de obicei pacientul "se stinge" atunci când fiul sau fiica lui tocmai a plecat să ia o cafea, de aceea nu trebuie să-și facă probleme de conștiință.
Încurajați-i pe cei aflați într-o astfel de situație să-l liniștească pe pacient. Deoarece pacientul poate fi îngrijorat că-și lasă soțul, soția sau copii. Este necesar să-l asigure spunându-i că poate pleca în pace.
În cele din urmă, nu ezitați să propuneți rudelor să se roage împreună pentru pacient. Rugăciunea este o sursă inepuizabilă de alinare și har. Fie că sunt sau nu credincioși, practicanți sau nu, invitați-i să se roage împreună cu voi! Și nu uitați să vă rugați pentru ei, pentru ca ei să aibă tăria și curajul de a trece treptat prin această încercare.
Traducere: ACC
