Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2018
”Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia”
Și la acest început de An Nou, Săptămâna de rugăciune pentru a implora de la Domnul darul unității ne interpelează și ne provoacă pe fiecare dintre noi. Acest dar îl cerem de la Vistiernicul bunătăților la fiecare Sfântă Liturghie: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Spirit”. Fiindcă unirea în credință o va desăvârși împreună lucrarea Treimii celei de viață făcătoare, Cea care va suscita în profeții vremurilor actuale și viitoare acele atitudini în care „să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia; gândul acesta să fie în voi care era şi în Cristos Isus” (Fil, 2, 4-5).
Trăim vremuri tulburi, în continuă mișcare și evoluție. Conectați în permanență, asistăm la schimbări, la răsturnări spectaculoase de scenarii pe scena națională și internațională. Toate aceste aspecte ne cheamă la un dialog sincer, la o reflecție comună și la găsirea de soluții viabile, concrete și curajoase: care este contribuția mea și a Bisericii mele în dialogul cu ceilalți frați creștini? Ce limbaj ar trebui să adoptăm pentru ca Evanghelia și interpretarea acesteia să fie izvor de unitate și nu de dezbinare pentru creștini? Fiindcă „nu pot să-L am pe Cristos numai pentru mine; pot să-I aparţin numai în unire cu toţi cei care au devenit sau vor deveni ai Lui. Comuniunea mă trage afară din mine însumi spre El şi, în felul acesta, spre unitatea cu toţi creştinii” (Papa emerit Benedict al XVI-lea, „Deus caritas est”, nr. 14).
Dialogul ecumenic, mai mult decât orice alt dialog, trebuie bazat pe dreptul și pe obligaţia pe care o are fiecare de a se exprima, evidenţiind ceea ce este propriu , ceea ce ne uneşte şi ceea ce ne desparte. Însă expunerea cu claritate a propriilor poziţii nu îngrădește dialogul, ci dimpotrivă îl favorizează, fiindcă suscită pe de o parte emoția întâlnirii și a cunoașterii celuilalt, și pe de altă parte stimulează necesara purificare a memoriei și trăirea reînnoirii inimii și a vieții conform voinței Domnului, pentru a ajunge „cu bucurie la totala plinătate a gloriei veșnice în Ierusalimul ceresc” („Unitatis Redintegratio”, nr. 3).
Biserica Greco-Catolică crede în unitate și este în ființa ei un semn vizibil și indubitabil al unității în credință, în varietatea expresiilor sale. Catolică și totodată răsăriteană, profund românească și totodată orientată spre universalitate, Biserica Greco-Catolică vădește perfecta compatibilitate între simțirea catolică și ritul bizantin român, înțeles fiind ca un autentic patrimoniu liturgic, teologic, spiritual şi disciplinar, și care exprimă în mod magistral modul specific de trăire și de manifestare a credinţei Bisericii noastre.
Însă orice act de apropiere presupune curajul de a ne recunoaște propriile greșeli, condiție sine qua non pentru a înainta pe un drum al adevărului, al dialogului frățesc și al împăcării. Și consider că în acest an celebrativ pentru Patria noastră, când ne pregătim să sărbătorim Centenarul Unirii din 1918, este necesară mai mult ca oricând o apropiere între Biserici. Însă această apropiere nu se poate face decât prin adevăr, prin dragoste și prin iertare. Iar faptul că vom dori să purificăm amintirile dureroase care încă sângerează în trupul Bisericilor noastre, nu este altceva decât împlinirea poruncii divine, care ne cheamă la a mărturisi marea milostivire și dreptatea veșnică a lui Dumnezeu. Vom fi reconciliați în Isus Cristos în măsura în care ne lăsăm atinși de Mesia, de Mântuitorul lumii, și în măsura în care înțelegem să iertăm și noi greșiților noștri. De aceea, semnul profetic al acestor întâlniri de rugăciune indică faptul că unitatea creştinilor se va dobândi doar prin rugăciune, dragoste şi adevăr evanghelic, „ca lumea să creadă”. De aceea, este nevoie de o reală convertire interioară a noastră a tuturor, de trăirea în conformitate cu Cuvântul Evangheliei care trebuie să ne unească, și mai ales de rugăciune fierbinte pentru ca dorul inimii Mântuitorului să se împlinească: „toți să fie una” (In 17,21).
Suntem chemați să purtăm în inima noastră suferinţele şi bucuriile tuturor creștinilor și ale tuturor celor care caută comuniunea cu Preasfânta Treime, arhetipul unităţii Bisericii. Doar în felul acesta, mărturia noastră va fi una credibilă în fața omului de astăzi și vom colabora spiritual la edificarea împărăţiei lui Cristos, încredințați fiind că „Spiritul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Spiritul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8, 26).
Sub privirea și cu mijlocirea Fecioarei Maria, Maica Bisericii, învățăm de la Ea darul contemplației și al perseverenței în a cere darul unității. De aceea, împreună cu toți martirii Bisericii de pretutindeni, cerem Domnului Puterilor acel har „care totdeauna pe cele slabe le vindecă şi cele ce lipsesc le împlineşte”.
† Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
