În prima duminică din Advent – care în acest an s-a celebrat pe 27 noiembrie (ritul latin) – Biserica începe un nou An liturgic, un nou drum de credinţă, pe parcursul căruia fiecare dintre noi este chemat să mediteze asupra principalelor mistere ale credinţei noastre şi asupra vieţii unor sfinţi care au mers cu fidelitate pe acest drum, aşteptând şi trăind momentele de întâlnire cu Domnul. Şi noi, în calitate de creştini, suntem chemaţi să aşteptăm zi de zi întâlnirea şi venirea lui Cristos în viaţa noastră. Este şi îndemnul din Evanghelia după Sfântul Matei: „Fiți și voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiți” (Mt 24,44). Cu aceste cuvinte ale Domnului se deschide, de altfel, acest timp de har.
Nu trebuie să uităm însă că Adventul este, înainte de toate, un eveniment: în Cristos, Dumnezeu s-a revelat pe sine și s-a manifestat ca om. „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu”, ne spune Evanghelistul Ioan, și imediat adaugă: „Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat” (In 1,18). Și tot Sfântul Ioan spune: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui” (In 1,14).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este un eveniment unic, absolut inedit, irepetabil, un eveniment care a avut loc, însă raza luminoasă a acestui eveniment trece dincolo de barierele timpului şi ale spaţiului ajungând până la noi, cei de astăzi, cu întreaga sa încărcătură spirituală şi de intensă bucurie.
Adventul are şi o a altă semnificaţie. Biserica ne invită în Advent să ne pregătim pentru Crăciun, dar vrea să ne îndrepte privirea şi spre cea de-a doua venire a Mântuitorului – la sfârşitul timpului – pe care noi continuăm să o aşteptăm. De aceea, Liturgia Adventului nu se limitează să ne amintească trecutul, dar ne orientează viaţa de credinţă spre un viitor şi mai luminos: Cel care a venit va veni din nou. Ceea ce surprinde este faptul că Adventul nu începe cu anunţul Naşterii Domnului, ci cu cel al celei de-a doua veniri a Mântuitorului. De aceea – ne repetă Isus -, „Fiți și voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiți” (Mt 24,44).
Cum să ne pregătim pentru Crăciun? Nu este suficient să răspundem: trăind timpul prezent. Sigur, este necesar să ne concentrăm şi să ne dedicăm prezentului, dar cu o inimă vigilentă, pentru a nu ne lăsa captivaţi de preocupările zilnice, pentru că în fiecare zi Domnul vine, în fiecare zi bate la poarta sufletului nostru pentru a-i deschide şi a-i face loc în viaţa noastră. Înţeleapta pedagogie a Bisericii ne invită să trăim fiecare zi ca fiind ultima, ziua întâlnirii definitive cu Domnul. Acesta este un mod concret şi eficace de a trăi Adventul, pregătindu-ne pentru Crăciun. Dacă vom şti să-l recunoaştem pe Cristos care vine astăzi, mai ales în cei săraci şi suferinzi, atunci îl vom recunoaşte nu numai în ziua de Crăciun, dar şi în ultima zi a pelerinajului nostru. Atunci şi acea zi va fi pentru noi Crăciunul.
În acest sens, este sugestiv îndemnul Sfântului Paul: „… este deja ceasul să vă treziți din somn! Într-adevăr, acum mântuirea noastră e mai aproape decât atunci când am început să credem. Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape” (Rom 13,11-12).
Vorbind despre Advent, despre misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, nu o putem trece cu vederea pe Cea prin care Răscumpărătorul lumii a venit între noi, Sfânta Fecioară Maria. Papa Paul al VI-lea, în Enciclica Marialis cultus, indică timpul Adventului ca fiind un timp marian prin excelență, și nu întâmplător, în perioada Adventului celebrăm sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri – patroana principală a Arhidiecezei noastre -, adevăr de credință definit ca atare de Papa Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854. Sfânta Fecioară a fost „scutită de pata păcatului strămoșesc” și este „plină de har”, așa cum a salutat-o Arhanghelul Gabriel în momentul Buneivestiri.
Citind Sfânta Scriptură putem constata că Dumnezeu, în general, atunci când se adresează cuiva îl cheamă pe nume. În episodul Buneivestiri, numele Mariei este înlocuit cu un apelativ: „Cea plină de har”, sau, după unii exegeți, „Cea iubită de Dumnezeu”. Este al doilea nume care îi este atribuit Sfintei Fecioare.
Maria era numele cu care ea era cunoscută la Nazaret. Iubită de Dumnezeu scoate în evidență adevărata ei identitate; și cu acest nume este cunoscută misiunea ei în lume. Prin Sfânta Fecioară, Dumnezeu manifestă toată iubirea sa față de omenire. Iubită / iubit nu este doar numele „ceresc” al Fecioarei din Nazaret, este numele întregii omeniri.
De foarte puține zile s-a încheiat Anul Jubiliar al Milostivirii, an în care am meditat milostivirea lui Dumnezeu față de noi; l-am întâlnit pe Dumnezeu-milostivire, iar milostivirea Domnului este rodul iubirii sale, asemenea iubirii acelui Tată care așteaptă, cu nerăbdare, întoarcerea fiului rătăcitor. Și întâlnirea cu fiul este sărbătoare, este iubire.
Putem spune că Maria „este poarta sfântă a Adventului lui Dumnezeu”. El bate la poarta Nazaretului, sat aproape necunoscut și disprețuit de prejudecăți: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (In 1,46). Și de aici începe inițiativa cu care Dumnezeu vrea să-și mențină vechea promisiune: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei. Aceasta îți va zdrobi capul” (Gen 3,15). Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită este „poarta sfântă” prin care Dumnezeu trece pentru a-și asuma condiția noastră umană.
Să-l rugăm, așadar, pe Dumnezeu ca, după cum a ferit-o pe Maria de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dea şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la El (cf. Rugăciunea zilei, 8 decembrie).
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București
