Pe 11 iulie, catolicii de rit latin îl sărbătoresc pe Sfântul Benedict de Norcia (480-547) patronul Europei, un sfânt mai actual ca oricând în vechiul continent aflat încă în căutarea unei identităţi ce nu poate ignora străvechile rădăcini creştine răspândite pe continent tocmai de monahismul benedictin.
De altfel, Regula benedictină a oferit Europei nu doar un ferment spiritual dar şi „o nouă unitate spirituală şi culturală”, bazată pe credinţa creştină.
Şi astăzi, ca şi pe timpul Sfântului Benedict, Europa este în căutarea unei identităţi, ce nu poate să nu se bazeze pe acele străvechi rădăcini creştine răspândite pe continent de monahismul benedictin, spunea Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 9 aprilie 2008.
Despre marile merite al Sfântului Benedict, devenit patron al Europei din voinţa Papei Paul al VI-lea, începând cu luna octombrie 1964, Papa emerit spunea: „Opera Sfântului şi, în mod deosebit, Regula sa s-au dovedit purtătoare ale unui autentic ferment spiritual, care a schimbat în decursul veacurilor, mult dincolo de hotarele patriei sale şi ale timpului său, faţa Europei, suscitând după căderea unităţii politice create de Imperiul Roman o nouă unitate spirituală şi culturală, aceea a credinţei creştine împărtăşite de popoarele continentului. S-a născut tocmai în felul acesta realitatea pe care noi o numim Europa”.
Înainte de a exercita cu mănăstirile sale acea „influenţă fundamentală asupra dezvoltării civilizaţiei şi culturii europene”, Benedict a fost în mod esenţial un om de profundă rugăciune. Când ideea vieţii de obşte de la Montecassino începea să devină realitate, viitorul Sfânt s-a retras într-o peşteră la Subiaco. În conştiinţa lucidă a experienţei creştine care îl va stăpâni mereu, el a înţeles că înainte de toate trebuie să înveţe stăpânirea de sine.
În contrast cu acea „auto-realizare facilă şi egocentrică, astăzi adeseori exaltată Sfântul Benedict a experimentat pentru sine înainte de toate umilinţa în căutarea raportului cu Dumnezeu, despre care tot Benedict al XVI-lea spunea: „Fără rugăciune nu există trăire a lui Dumnezeu. Dar spiritualitatea lui Benedict nu era o interioritate în afara realităţii. În neliniştea şi în confuzia timpului său, el trăia sub privirea lui Dumnezeu şi tocmai în felul acesta nu a pierdut niciodată din vedere îndatoririle vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile sale concrete. Văzându-l pe Dumnezeu a înţeles realitatea omului şi misiunea sa”.
Nevoi concrete care găsesc o sinteză în celebra Regulă „ora et labora - roagă-te şi munceşte”, scrisă în urmă cu cinci spre zece secole şi încă surprinzător de modernă.
Regula Sfântului Benedict a oferit şi continuă să ofere indicaţii utile nu doar monahilor dar şi tuturor acelora care caută o călăuză în drumul lor spre Dumnezeu.
***
Pe lângă Sfântul Benedict, Europa mai are încă alți cinci Sfinți Patroni. Dacă numărul lor este atât de mare, este de presupus că Europa noastră a ajuns într-o stare critică, şi are absolută nevoie de protectori...
Prezentăm pe scurt profilul celorlalți cinci Sfinţi Patroni ai Europei.
Chiril sau Ciril (827-869) şi Metodiu (825-885), fraţi din Salonic, traduc Biblia în limba paleoslavă şi în această limbă celebrează Liturghia. Trei sunt meritele acestor precursori ai ecumenismului: aportul la cultura lumii slave, angajarea pentru unitatea Bisericii, contribuţia la naşterea Europei.
Brigita Suediei (1303-1373), din familie aristocratică, tânără soţie şi mamă a opt copii, întemeiază la Roma Ordinul Preasfântului Mântuitor. Este copatroană a Europei - potrivit papei Ioan Paul al II-lea - datorită mai multor raţiuni: a fost model în viaţa laică, expertă a realităţii creştine europene, înzestrată cu forţă profetică.
Ecaterina din Siena (1347-1380), la vârsta de 16 ani intră ca în al Treilea Ordin al Sfântului Dominic şi începe să ducă în casa ei o viaţă austeră. Mica ei chilie devine cenaclu de artişti, intelectuali, călugări şi ea, deşi analfabetă, devine îndrumătorul lor spiritual. Se luptă pentru pace, pentru întoarcerea papei la Roma de la Avignon, pentru reforma Bisericii. Învăţătura ei se concentrează în jurul a trei aspecte: drumul spiritual exemplar, angajarea pentru reforma moravurilor, intervenţia pe lângă cei puternici ai pământului pentru o societate inspirată din valorile creştine.
Tereza Benedicta a Crucii (1891-1942), Edith Stein, în starea civilă, evreică şi atee la vârsta de 15 ani, studiază filozofia cu Edmund Husserl, se converteşte la catolicism, în 1933 intră în Carmelul din Köln în Germania şi moare în camerele de gazare din lagărul de exterminare de la Auschwitz. Personalitatea ei sintetizează drama europeană a secolului XX: prin viaţa sa de gânditoare, mistică şi martiră a stabilit o punte între rădăcinile ebraice şi aderarea la Cristos, a susţinut dialogul cu gândirea filozofică contemporană, a înălţat stindardul respectului - al toleranţei - al primirii între oameni pentru o societate mai fraternă.
Aşadar, şase Patroni declaraţi astfel pentru că au contribuit la a construi Europa. Dar în ce sens pot fi imitaţi?
În legătură cu ce ar putea face fiecare dintre noi pentru Europa, nu există sfaturi. Fiecare învaţă de la cei şase observându-i din punctul său de vedere, personal şi irepetabil. Eventual, toţi putem împărtăşi sugestia pe care Ecaterina din Siena o dădea ucenicilor ei spirituali, şi anume curajul aspiraţiilor şi proiectelor: „Să nu ne mulţumim cu ceea ce e mic, deoarece Dumnezeu aşteaptă lucruri mari”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
