Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psihiatrie și posesie demonică

 
Psihiatrie și posesie demonică
  • 21 Iul 2016
  • 7627

Ca psihiatru, eu diagnostichez boala psihică. Dar ajut și la identificarea posesiei demonice

Într-un articol din Washington Post, psihiatrul Richard Gallagher relatează istoria implicării sale profesionale în dosarul posesiei demonice. Cu o diplomă în limbi clasice și specializare în psihiatrie și psihanaliză la Yale și Columbia University, el s-a confruntat prima dată cu un astfel de caz în anii '80, când cel mai respectat exorcist din Statele Unite i-a cerut expertiza profesională în legătură cu o femeie care se descria pe sine ca „preoteasă” și „regină” a Satanei. Gallagher a descoperit rapid că se confrunta nu cu o psihoză, ci cu abilități paranormale: femeia putea să identifice slăbiciunile ascunse ale celor din jur, să spună cu precizie de ce muriseră unii oameni și, în timpul exorcismelor, să vorbească în diverse limbi, inclusiv în latină, pe care nu le cunoștea.

A început astfel un parteneriat neașteptat. În ultimele două decenii, oferind sute de consultații, Gallagher a ajutat clerici din diverse credințe și confesiuni să identifice cazurile, extrem de rare, de posesie demonică.

În Statele Unite există în jur de 50 de exorciști, în vreme ce acum un deceniu existau doar 12, ceea ce arată că „serviciile” lor sunt solicitate tot mai mult. Există și o asociație internațională a exorciștilor, recunoscută formal de Papa Francisc în 2014.

Există preoți care nu sunt foarte prudenți. În unele cercuri, există tendința unei preocupări excesive legate de acest domeniu, de a-l vedea pe diavol pretutindeni. Se pun diagnostice într-un mod fundamentalist și se oferă tratamente absurde, incluzând aici și bătaia, mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare. De aceea exorcismul are o conotație negativă în unele locuri. Oamenii cu probleme psihologice trebuie să primească tratament psihologic.

Dar Gallagher spune că, dincolo de aceste lucruri, el a văzut ceva real. Atacurile sunt de două feluri: „posesia” și „opresiunea”, cea din urmă fiind oarecum mai comună și mai puțin intensă. Un om posedat poate, în timpul unui fel de transă, să spună lucruri de o șocantă violență față de religie, să înțeleagă și să vorbească limbi pe care nu avea cum să le cunoască. Subiectul poate arăta o forță enormă și poate chiar să leviteze. Poate cunoaște lucruri ascunse: cum au murit ființele dragi ale unui străin, păcate secrete și chiar locul în care s-ar putea afla o anumită persoană. Acestea sunt aptitudini care nu se pot explica decât printr-o abilitate paranormală sau supranaturală.

Autorul spune că este psihiatrul care a văzut cele mai multe cazuri de posesie, având posibilitatea să compare aceste fenomene rare cu simptomele obișnuite ale bolilor psihice. Există astfel mulți oameni bolnavi care se cred asaltați de spirite rele; indivizi histrionici care suferă de tulburări disociative de identitate; și persoane care tind să-și externalizeze sentimentele negative printr-un mecanism de proiecție – e ceea ce exorciștii numesc o „pseudo-posesie”. Dar ce se poate spune despre cineva care începe brusc să vorbească într-o latină perfectă?

Mulți psihiatri sunt încă blocați într-un dogmatism materialist, refuzând să admită orice lucru care are de-a face cu supranaturalul. Dar alții încep să fie deschiși la astfel de ipoteze, chiar dacă nu îndrăznesc încă să se exprime.

În istorie au existat multă ignoranță și superstiție. Multe cazuri ar fi putut fi demascate ca înșelătorii sau patologii psihice. Dar antropologii arată că fenomenul posesiei demonice este prezent constant în toate culturile, el putând fi documentat prin numeroase mărturii care alcătuiesc un tablou coerent. E ca un fenomen istoric cunoscut asupra căruia există numeroase dovezi independente una de alta, totul depinzând acum de credința omului din prezent. 

Până la urmă, Gallagher vede această slujire ca fiind impulsionată nu de o viziune academică sau de una dogmatică, ci de dorința de a ajuta oamenii suferinzi. Un medic nu trebuie niciodată să întoarcă spatele unei persoane care se chinuie, refuzându-i fie tratamentul psihiatric (pentru cei mai mulți), fie contactul cu un preot atunci când problema poate să depășească domeniul bolii mintale. Un om de știință sau unul credincios nu ar trebui niciodată să întoarcă spatele unui suflet aflat în agonie.

 

Traducere: Alin Vara



Sursa:Washington Post

Știri din aceeași categorie