Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Curs de formare pentru exorciști

 
Curs de formare pentru exorciști
  • 11 Apr 2016
  • 3670

          „Diavolul există, dar mulți credincioși nu recunosc acțiunea sa din ignoranță. Mulți catolici nu cunosc nici măcar Evangheliile”. Aceste cuvinte îi aparțin Părintelui Cesare Truqui, exorcist al diecezei de Coira (Elveția), care a intervenit în ziua de deschidere a celei de-a XI-a ediții a cursului pentru preoți și laici „Exorcismul și rugăciunea de eliberare”. Acest curs s-a ținut la Roma, la Ateneul Pontifical Regina Apostolorum, în perioada 4-9 aprilie și a avut ca și scop formarea preoților și a laicilor care colaborează în lucrarea de exorcizare. Acest minister delicat are nevoie de preoți pregătiți în acest sens. Exorcistul, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile, ar trebui să cunoască multe texte practice pe argumentul exorcizării, compilate de autori aprobați de Biserică. De asemenea, cursul a încercat să acopere și această lacună.

          Cursul s-a adresat și laicilor, deoarece preotul are nevoie de colaboratori. Fiecare exorcist are nevoie de prezența rugătoare a laicilor, care pot fi de folos pe parcursul derulării ministerului. Cu cât sunt mai formați laicii, cu atât mai „eficientă” este munca lor.  

          De asemenea, acest curs a încercat să ofere suficiente elemente pentru a ajuta preoții în dezvoltarea discernământului spiritelor, unul dintre cele mai importante aspecte din cadrul ministerului de exorcizare.

          Apoi, Părintele Cesare Truqui a explicat rolul exorciștilor în Biserică: „Preoții exorciști sunt considerați ca și slujitori ai milostivirii. Exorcistul exercită ministerul exorcizării din milostivire, ajutându-i în mod gratuit pe cei care suferă. Evident, nu în toate locurile sunt văzuți așa. Eu locuiesc în Elveția. Aici, mulți creștini sunt precauți în ceea ce privește această lucrare. Dar acest lucru se întâmplă din cauza ignoranței lor, nu din alte motive. Cât despre dificultatea de a recunoaște și a crede în existența diavolului, nu este un lucru nou. Am fost extrem de impresionat de faptul că Sfântul Scaun a trebuit să publice un document în „apărarea diavolului”. Acesta a fost publicat la începutul anilor '70. „Credința creștină și demonologia” încearcă să amintească elementele teologice ale credinței creștine în diavol”.

          Fiind întrebat care este cel mai mare succes al Satanei, Pr. Truqui a răspuns: „Doar Dumnezeu știe asta. Un lucru este sigur: confuzia cu privire la lucrurile care sunt adevărate și bune; lipsa de curaj din partea catolicilor de a apăra drepturile lui Dumnezeu, a celor marginalizați și indiferența religioasă răspândită în lumea catolică sunt victoriile diavolului”. Apoi a continuat: „Cine nu trăiește în adevăr și în iubire poate cădea victimă diavolului. Și nu trebuie să ne gândim la acțiuni extraordinare ale diavolului, cum ar fi posesia. Ajunge doar să nu trăim voința lui Dumnezeu. Diavolul este foarte pragmatic: îi ajunge doar să ne îndepărtăm puțin de Dumnezeu. Doar puțin. Și, după ceva timp, încă puțin”.

          „Totodată, în această societate din ce în ce mai complexă, noile mijloace mass-media joacă un rol din ce în ce mai important în viețile tuturor. De exemplu, internetul umple singurătatea multor tineri care s-au îndepărtat de realitatea raporturilor interpersonale fizice și trăiesc cufundați în lumea virtuală. Iar pe internet se pot găsi de toate. Chiar și lucruri foarte rele care îl înjosesc pe om, care îl duc la păcat. Și iată unde vrea diavolul să ajungă. El se folosește de orice pentru a-l face pe om să păcătuiască și să-l îndepărteze pe cât mai mult posibil de iubirea Tatălui. Nu trebuie uitat faptul că acolo unde există un prejudiciu moral grav este prezentă influența diavolului”.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:www.lanuovabq.it