Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„Timpul vieții este ca o suflare”. Emoționanta mărturie a lui Mario Palmaro

 
„Timpul vieții este ca o suflare”. Emoționanta mărturie a lui Mario Palmaro
  • 10 Mar 2016
  • 2445

În urmă cu doi ani s-a stins din viață, la vârsta de 46 de ani, Mario Palmaro, jurnalist catolic practicant, specialist în bioetică, consecvent apărător al vieții și al moralei creștine.

Iată, ce spunea într-unul din ultimele sale interviuri din ziarul „il Foglio”
  
„Primul lucru covârșitor pe care-l aduce boala este că ea ne lovește fără preaviz și într-un moment pe care nu-l decidem noi. Suntem la mâna evenimentelor și nu putem decât să-l acceptăm. Boala gravă te obligă să-ți dai seama că ești într-adevăr muritor; chiar dacă moartea este lucrul cel mai cert din lume, omul modern comportându-se ca și cum n-ar muri niciodată.
    
Odată cu boala pricepi pentru prima dată că timpul vieții de aici este ca o suflare, realizezi toată amărăciunea de a nu fi împlinit acea capodoperă a sfințeniei pe care ar fi dorit-o Dumnezeu, experimentezi o profundă nostalgie pentru binele pe care l-ai fi putut face și pentru răul pe care ai fi putut să-l eviți. Te uiți la Cel Răstignit și pricepi că acesta e inima credinței: fără Jertfă catolicismul nu există. Atunci îi mulțumești lui Dumnezeu de a te fi făcut catolic, un catolic „micuț, micuț”, un păcătos, dar care are în Biserică o maică plină de grijă. Deci, boala e un timp de har, dar adesea viciile și mizeriile care ne-au însoțit pe parcursul vieții rămân sau se aprofundează. E ca și cum agonia e deja începută și s-ar lupta cu destinul sufletului meu pentru că niciunul nu e sigur de propria mântuire.
    
Pe de altă parte, boala m-a făcut să descopăr un număr impresionant de persoane care-mi vor binele și se roagă pentru mine, familii care seara recită rozariul cu copiii pentru vindecarea mea, și nu am cuvinte pentru a descrie frumusețea acestei trăiri, care este o anticipare a dragostei lui Dumnezeu din veșnicie. Durerea cea mai mare pe care o am este faptul de a trebui să las această lume care-mi place așa de mult, care e atât de frumoasă, chiar dacă e atât de tragică; să trebuiască să lași atâția prieteni, rude; dar mai ales s-o părăsesc pe soția mea și pe copii care sunt încă la o vârstă fragedă.
    
Uneori îmi imaginez casa, biroul meu goale și cum viața continuă, chiar dacă eu nu mai sunt. E o scenă care-mi face rău, dar este foarte realistă: mă face să înțeleg că sunt, am fost un servitor inutil și că toate cărțile pe care le-am scris, conferințele, articolele, nu sunt decât paie. Dar sper în îndurarea Domnului și în faptul că alții vor culege în parte aspirațiile mele, bătăliile mele pentru a continua vechiul duel cu Răul”.


 

Traducere: MF



Sursa:www.corrispondezaromana.it