Troparele bizantine intitulate „theotòkia” conţin texte care prezintă figura Născătoarei de Dumnezeu (theotòkos) în liturgia zilei sau în sărbătoarea care se celebrează. Sunt tropare în care figura lui Cristos este pusă în lumină de figura mamei sale. În sărbătoarea Înălţării Domnului, la patruzeci de zile după Paşti, deci joia din a şasea săptămână a perioadei pascale, „theotòkia” se găsesc mai ales în celebrările de dimineaţă (utrenie), chiar dacă găsim figura Născătoarei de Dumnezeu şi la vecernie. În ea misterul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, micşorarea şi coborârea Sa, se uneşte misterului Înălţării Sale, suirii Sale la Tatăl cu glorificarea naturii umane asumate de la Maria.
În sărbătoarea Înălţării Domnului liturgia bizantină pune în evidenţă legătura dintre Întruparea Domnului şi Înălţarea sa celebrate ca fiind o recreare a naturii umane – liturgia bizantină favorizează cuvântul „carne” – asumată de el: „De sânurile părinteşti nedespărţindu-Te, prea dulce Isuse, şi cu cei de pe pământ împreună locuind ca un om, astăzi din muntele Măslinilor Te-ai înălţat întru slavă şi firea noastră cea căzută înălţându-o cu milostivire, o ai pus să şeadă împreună cu Tatăl. Pentru aceasta cetele cereşti ale celor fără de trupuri, de minune spăimântându-se, s-au mirat cu frică şi de cutremur fiind cuprinse, au mărit iubirea Ta de oameni; cu care şi noi aceşti de pe pământ slavoslovind pogorârea Ta la noi şi înălţarea cea de la noi, ne rugăm, zicând: Cela ce prin înălţarea Ta ai umplut de bucurie nemărginită pe ucenicii Tăi şi pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, învredniceşte-ne şi pe noi bucuriei aleşilor Tăi, cu rugăciunile lor, pentru mare mila Ta”. Ca şi cum litugia acestei sărbători ar vrea să fie un contrapunct al Bunei Vestiri celebrate pe 25 martie.
Multe texte subliniază bucuria Mariei şi a apostolilor, a întregii Biserici, pentru Înălţarea Domnului. În mai multe tropare ale utreniei se reia această relaţie de nedespărţit între Întrupare şi Înălţare: „Dumnezeu cel mai înainte de veci şi fără de început, firea omenească pe care a luat-o, Dumnezeu făcându-se cu taină, astăzi S-a înălţat. Pogorându-Te din cer la cele de pe pământ şi împreună sculând ca un Dumnezeu chipul lui Adam, cel ce zăcea jos în temniţa iadului, l-ai ridicat, Cristoase, la ceruri cu înălţarea Ta şi împreună şezător pe scaunul Părintelui Tău l-ai făcut”.
Întruparea este contemplată şi ca o îmbrăcare a naturii umane de către Cuvântul lui Dumnezeu – „chipul lui Adam luând” – pentru a o glorifica şi pentru a o duce Tatălui prin Înălţare: „Căutând Cristoase pe Adam cel amăgit cu înşelăciunea şarpelui, dacă Te-ai îmbrăcat întru el, Te-ai suit şi ai şezut de-a dreapta Tatălui, ca Cel ce eşti împreună pe scaun şezător. Curăţire şi mântuire, Stăpâne Cristoase ai strălucit nouă prin Fecioară; că precum in rânza fiarei celei mai mare ai scos pe prorocul Iona, aşa ai venit să scoţi in stricăciune pe Adam cel căzut cu tot neamul”. Reprezentantul întregii omeniri este Adam prezentat ca fiind oaia pierdută, Adam cel căutat, găsit şi readus în paradis.
Imaginea Născătoarei de Dumnezeu în sărbătoarea Înălţării, asemenea zilelor din Săptămâna Mare, este reprezentată prin expresii atât de suferinţă, cât şi de bucurie: „Doamne, taina cea ascunsă din veac şi de neamuri, plinindu-o ca un Bun, ai venit cu ucenicii Tăi în Muntele Măslinilor, având pe ceea ce Te-a născut pe Tine, Făcătorul şi Ziditorul tuturor; că se cădea aceleia, care întru patima Ta ca o maică a fost mai mult decât toţi întru durere, să se îndulcească întru slava trupului Tău, cu covârşitoare bucurie”.
Aşadar, Maria este prezentă în misterul Întrupării şi în al Înălţării Domnului: „Preacurată Maica lui Dumnezeu roagă neîncetat pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine şi din sânurile Părintelui nu S-a depărtat, să mântuiască din toată primejdia pe toţi cei ce i-ai zidit. Pe Stăpânul tuturor L-ai născut, cu totul fără prihană, Stăpână, pe Cel ce a primit patimă de bună voie şi S-a suit la Părintele Său, pe Carele nu L-a părăsit, măcar că a şi luat trup”.
Unul dintre tropare face o frumoasă asemănare între pântecele Mariei desăvârşit prin Întrupare de însuşi Domnul şi pântecele iadului golit de El prin Învierea Sa: „Fericit s-a făcut pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, că te-ai învrednicit a încăpea întru tine negrăit, pe Cel ce a deşertat pântecele iadului cu preaslăvire”.
Prezenţa Mariei în icoana şi în textele Înălţării Domnului confirmă mărturisirea credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu adevărat şi om adevărat: „Cel ce te-a păzit pe tine Fecioară nestricată după naştere, Cristos S-a suit la Tatăl, Născătoare de Dumnezeu, pe carele nu L-a părăsit, măcar că a şi luat din tine trup cu minte şi însufleţit, pentru mila cea negrăită”.
Manuel Nin
(Traducere: Andrei Hrișman)
Sursa: news.va
