Avem în minte şi în suflet o imagine a lui Dumnezeu, pe care am realizat-o plecând de la realităţi multiple: de la felul în care credinţa ne-a fost transmisă de către părinţii noştri, de la preoţii care au marcat viaţa noastră spirituală, de la felul personal în care ne-am obişnuit să ne apropiem de Dumnezeu. În mod cert e o imagine parţială, imperfectă, pe care suntem datori să o purificăm încontinuu.
Sfânta Scriptură oglindeşte adevăratul chip al lui Dumnezeu şi de aceea o datorie a fiecărui creştin este aceea de a citi des Cuvântul Vieţii. Și citind, putem verifica dacă imaginea pe care noi o avem, corespunde cu realitatea.
Auzim des expresii de genul: “Oricum, e un singur Dumnezeu!” E adevărat! Însă felul în care îl concepe fiecare, asta e cu totul altă poveste. E un singur Dumnezeu, dar sunt tare mulţi oameni. Și unii dintre aceştia, în numele aceluiaşi, unic Dumnezeu, se simt legitimaţi să persecute şi chiar să îşi ucidă semenii. Și atunci adevărata problemă nu e aceea de a mărturisi un singur Dumnezeu, ci de a defini cine este El pentru tine. Și în ce fel asta îţi schimbă viaţa.
Unul dintre aspectele cele mai concrete ale vieţii noastre spirituale este rugăciunea. De multe ori avem impresia că Dumnezeu are nevoie de rugăciunile noastre; că îi facem o favoare lui Dumnezeu când ne rugăm. Evanghelia de astăzi ne spune exact contrariul.
În primul rând totul începe într-un loc al darului: fântâna lui Iacob. E o fântână pe care Iacob o face cadou fiului său Iosif. Cine a avut şansa de a petrece măcar câteva zile în deșert, ştie bine valoarea unui astfel de dar: simbolizează viaţa, într-un loc bântuit de iminenţa morţii. Să dăruieşti cuiva un izvor de apă înseamnă să-i dăruieşti viaţa.
Într-un astfel de loc Isus vine în întâmpinarea femeii din Evanghelie şi-i spune: “Dă-mi să beau!” O cerere a lui Dumnezeu care este de fapt o invitaţie la o comuniune ce deschide porţile darului: “Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.”
Cât de puţin cunoaştem Darul lui Dumnezeu! Cât de rar ne gândim la Domnul ca la cineva care nu vrea nimic altceva decât să dăruiască incontinuu, totul. Cea mai mare ofensă pentru Tatăl, este cererea fiului risipitor: « Dă-mi partea care mi se cuvine ! » Dar Dumnezeu nu vrea să ne dea doar o parte: vrea să ne dea totul!
Maica Sfânta, într-una din apariţiile din Capela din Rue du Bac, apare cu mâinile împodobite de inele cu pietre preţioase la fiecare mână. Unele dintre acestea strălucesc minunat. Altele nu. Când sfânta Catherine Labouré o întreabă care este sensul celor văzute, Maica Sfânta îi răspunde: “Nestematele care nu strălucesc sunt harurile pe care nimeni nu le cere”
Cât de puţin trăim cuvintele sfintei Tereza de Lisieux: “Totul în viaţa noastră este un dar!”
Cel rău nu poate decât să se bucure de acest lucru, exprimându-se astfel în timpul unui exorcism: «Dacă voi ați ști cât vă iubește, v-ați trăi viața bucuroși, fără frici, fără păcat! Dacă voi ați înțelege câtă iubire a determinat totul, dacă voi ați înțelege asta, eu aș fi distrus! Dacă fiecare om, dacă fiecare ar înțelege doar 1% din iubirea care l-a împins pe Acela să vină în lume, eu aș fi distrus! Eu aș fi distrus deoarece este o iubire atât de mare, așa de mare încât voi nu puteți să v-o imaginați! Iar eu sufăr din cauza asta, pentru că El vă iubește! Ce ar fi putut să facă mai mult pentru voi decât aceasta?! Ce anume?! Dacă voi ați înțelege, eu aș fi „mort”, „mort” și „singur, singur, singur”!. În schimb voi…ahhh! (exclamare de satisfacție) nimeni nu crede asta, nimeni, iar eu mă bucur, ahh, ahh, ahhhh… » (Preasfânta Fecioară Maria împotriva Diavolului în ritualul de exorcizare, p. Francesco Bamonte, editura Ihtys, 2013)
Să ne aducem aminte aşadar, că suntem iubiţi cu o iubire infinită. Și că atunci când intrăm în rugăciune, suntem în sala darurilor…
PS Claudiu
Episcopul Curiei
