Celebrând doi ani de la beatificarea monseniorului Ghika, luni, 31 august 2015, orele 17,00 în catedrala Sf. Iosif din Bucureşti s-a sărbătorit puterea Providenţei.
Alături de P.S. Sa Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, care a prezidat celebrarea liturgică, a participat P.S. Sa Mihai, episcopul greco-catolic al capitalei care a ţinut un scurt cuvânt la predică. Cu această solemnă ocazie a fost adusă şi expusă spre venerare icoana fericitului Ghika de la catedrala greco-catolică Sf. Vasile cel Mare.
A fost prezent pe lângă numeroşii preoţi concelebranţi, monseniorul Baudouin Muankembe, Însărcinat cu afaceri al Sfântului Scaun în România.
Preasfinţitul Mihai a spus, printre altele:
„Martiriul este o arătare a simplităţii, mărturia încrederii în Providenţă. Scrierile despre viaţa în închisoare publicate ulterior ne-au confirmat că mucenicii fuseseră consacraţi sufleteşte de această simplitate. Au învăţat, prin experienţa terorii, că nicio atitudine intelectualistă, prin care mulţi creştini confundă prietenia cu Dumnezeu, nu se confundă cu credinţa.
...
Ce ne transmite viaţa monseniorului Ghika în timpul nostru? Că drumul pământesc al lui Isus este unul al crucii, dar prin ascultarea voinţei Tatălui El dă suferinţei şi morţii un sens nou. Moartea rămâne în lume, dar şi-a schimbat rostul. Siguranţa vieţii cu orice preţ este o prioritate a spiritului lumesc, or, în credinţă, cine nu-şi lasă viaţa pentru Isus şi Evanghelie, o va pierde1 . De aceea, ne vine greu să acceptăm că moartea Lui dă lovitura de graţie puterii morţii: cu moartea pe moarte călcând...
După eliberarea din 1989, figurile martirilor au fost evocate pentru a sublinia mult nevoia de reparaţie, amintirea mărturiei lor slujind, aproape fără voie, tăriei resentimentului, încurcând semnificaţiile conversiunii. În multe din pasajele Evangheliei, ne surprinde faptul de a-l vedea pe Isus cerând adesea imposibilul faţă de memoria lucrurilor rele sau de rugăciunea pentru persecutori. Cu atât mai mult cu cât Hristos n-a promis rezolvările definitive în această lume, subliniind faptul că fericirea celor persecutaţi îşi află sensul pe deplin abia dincolo. A te lepăda de sine, a muri precum bobul de grâu ascuns în glie, înseamnă să-ţi pui în joc propria imagine despre tine însuţi, un act fără de care Dumnezeu nu poate lucra liber pentru a învinge în viaţa ta.
...
Înmulţirea răutăţii ne provoacă temeri azi, dar ne facem, oare, părtaşi şi mai mult de puterea tainică a Sfintei Euharistii şi de cuvintele lui Isus: Cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor?2 Mucenicia ne sminteşte pe de-o parte, pe de altă parte ne impresionează. Evanghelia şi viaţa mucenicilor noştri ne spun că nu este victorie fără cruce. Suntem invitaţi să o recunoaştem şi noi în banalul zilelor noastre, asta însemnând a alege între tot sau nimic... Refuzând-o vom rămâne mici la suflet. Recunoscând crucea şi acceptând-o, chiar dacă ne va aduce în situaţii penibile, vom câştiga cu Isus Răstignit care ne va ajuta să aflăm rostul acesteia în lumina victoriei Învierii. Fiindcă nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Cristos!
Moştenirea pe care fericitul Ghika ne-o lasă nu e una revanşardă. Vom putea să ne credem în continuare buni şi generoşi, doar pentru că ni se pare că am fi mai nevoiaţi decât alţii?... Vom ştii să mai păstrăm sentimente nobile când ni se cere să rămânem în Biserică şi s-o sprijinim cu viaţa noastră morală, dacă am rămas fixaţi doar pe ajutoarele – chiar şi spirituale – care ni se cuvin?
Sperăm. Care este, deci, mesajul monseniorului Ghika? Convertirea la Dumnezeu şi la spiritul Evangheliei. Ce dezamăgire, nu! Aceeaşi dezamăgire citită de Isus pe faţa slăbănogului căruia îi vorbea de iertarea păcatelor, o avem şi noi pe faţă. ... Dumnezeu pentru rugăciunile dragului nostru mucenic, Vladimir Ghika, care a împărţit dragostea şi iertarea cerească, aducând sufletele la lumină, să ne călăuzească paşii pentru a ne reîntoarce la Isus în aceste vremuri grele pentru credinţă!”
Pr. Liviu Oţoiu
Vicar cu preoţii
Episcopia greco-catolică de București
[1] Cf. Marcu 8, 35.
[2] Matei 28, 20.
