Harul se arată în neputință
În urmă cu un an, pe 29 mai 2014, se proclama simultan, la Roma și la Blaj, întemeierea noii episcopii de la București. Astfel Arhiepiscopul major, P. F. Cardinal Lucian, cu acordul Sinodului Bisericii Române Unite și acceptul Sfântului Părinte Papa Francisc, crea scaunul arhieresc al capitalei României pentru românii uniți cu Roma.
Cu asemenea ocazii scrutăm cu insistență planurile Providenței și ne întrebăm: „de ce?”. Este ușor însă să-i proclamăm Providenței întâietatea dacă evenimentele par să ne aducă satisfacție, confirmând siguranța pentru care rămânem „actorii” principali. Ca orice comunitate de credință zidită pe Hristos, Biserica Greco-catolică nu este o asociație de comemorare a eroilor, dar nici muzeu de antropologie. Numai atunci când nimic nu este sigur, ușor sau comod Providența își revelează cu adevărat sensul de credință.
Ne preocupă parcă tot mai mult loviturile împotriva firii și agitația din sânul creștinătății, ispitită să cedeze realităților mondene. Istoria Bisericii confirmă însă încercarea omului ca loc de renaștere. A-l întâlni pe Isus, a plăti prețul de a rămâne cu El nu este un elogiu lumesc, ci temelia existenței creștine. Să nu ne mai mirăm că niciodată trecutul nu-și revelează învățătura de suflet decât în funcție de cât anume, din prezent, este recunoscut ca dar de la Dumnezeu. Fiindcă edificiul cultural sau social pe care Biserica îl realizează în istorie are sens numai dacă lumea se simte mai aproape de Dumnezeu.
Taina vieții creștine este descoperirea voinței lui Dumnezeu și urmarea sa cu fidelitate. Noua episcopie a capitalei să fie, așadar, expresia atașamentului nostru față de Isus și o marcă de periferie, unde călcâiul Maicii Preacurate duce, de fapt, adevărata luptă contra șarpelui.
+ MIHAI Frățilă, episcop de București