Astăzi, 28 aprilie, Biserica catolică îl sărbătoreşte pe SFÂNTUL LUDOVIC MARIA GRIGNION DE MONTFORT (31 ianuarie 1673 - 28 aprilie 1716).
Ludovic Maria Grignon de Montfort s-a născut în data de 31 ianuarie 1673, la Montfort, Franţa. A fost educat într-un colegiu iezuit din Rennes, şi a fost hirotonit preot în 1700.
A fost numit capelan într-un spital din Poitiers, şi marea lui nevoie de reorganizare a personalului spitalului i-a adus mari neplaceri, conducând la demiterea sa. Cu toate acestea, în timpul şederii sale acolo, în 1703, el a organizat un grup de femei în Congregaţia Fiicelor Divinei Înţelepciuni.
De atunci, acţiunile sale vor crea opoziţie din cauza metodelor lui de predicare. În 6 iunie 1706, după o lungă călătorie de mai multe zile, este primit la Roma de papa Clement XI care aprobă scopul şi metoda activităţii sale misionare: reînnoirea spiritului creştin prin reînnoirea promi-siunilor de la botez.
A început să predice în Bretania şi în vestul Franţei. Stilul său emoţional a produs o mare reacţie, dar a avut succes, mai ales în răspândirea devoţiunii către Preasfânta Fecioară Maria. A scris de asemenea mai multe cărţi, dintre care cea mai cunoscută este Tratat despre adevărata evlavie către Preasfânta Fecioară Maria.
În 1715, Sf. Ludovic a organizat mai mulţi preoţi şi a format Misionarii Companiei Mariei, un institut bisericesc cunoscut astăzi mai ales cu numele de Fraţii lui Montfort, care se îndeletnicesc cu predicarea Cuvântului şi răspândirea devo-ţiunii către Maria.
A murit în 1716 la Saint-Laurent-sur-Sevre, Franţa, şi a fsot canonizat în 1947 de către papa Pius XII.
Sf. Ludovic de Montfort a fost un foarte abil predicator, dar cu toate acestea, stilul său emoţional împreună cu chemarea sa către săraci a cauzat multă opoziţie. Nelăsându-se intimidat de criticii săi, el a continuat să predice. În plus, a depus un mare efort în răspândirea devoţiunii către Preasfânta Fecioară Maria, atât prin predicile sale cât şi prin scris.
În iunie 1700, când tânărul Ludovic de Montfort a fost sfinţit preot, el nu era altceva decât un tânăr idealist care voia să fie campion al săracilor, fiind inspirat încă din adolescenţă să predice sărmanilor. Dar el avea, de asemenea, o puternică devoţiune către Preasfânta Fecioară Maria şi era pregătit să-şi rişte viaţa pentru asta. Secole mai târziu, el a influenţat patru papi (Leon XIII, Pius X, Pius XII şi Ioan Paul II), iar acum este propus pentru a deveni Doctor al Bisericii.
Papa Ioan Paul II şi-a amintit odată că pe vremea când era tânăr seminarist, „a citit şi recitit de multe ori şi cu un mare profit spiritual” o operă a lui de Montfort şi că: „Atunci am înţeles că nu puteam exclude pe Maica Domnului din viaţa mea fără să neglijez voinţa Sfintei Treimi”. Potrivit cu Scrisoarea sa Apostolică Rosarium Virginis Mariae, motto-ul personal al Pontifului, Totus Tuus, a fost inspirat de doctrina asupra excelenţei devoţiunii mariane şi a consacrării totale.
Consfinţirea mariană, după metoda Sfântului Ludovic Maria Grignion de Monfort, constă întâi de toate într-o reînnoire a făgăduinţelor de la botez prin mâinile Neprihănitei Maria. Îi dăruim ei toată fiinţa noastră. Îi consfinţim trupul nostru. În felul acesta, fiind sub autoritatea şi grija ei de mamă, trupul va rămâne ceea ce trebuie să fie: slujitorul sufletului.
Îi dăruim Preacuratei sufletul nostru cu toate facultăţile lui. Ea, plină de har, formează sufletul nostru pentru viaţa divină, pentru o unire cât mai intimă cu Isus pe pământ, indispensabilă pentru cer.
În sfârşit, îi dăruim Mamei cereşti bunurile noastre interioare şi spirituale, adică rodul meritelor noastre, virtuţile şi faptele bune din trecut, prezent şi viitor. Întregul nostru capital de viaţă nouă este încredinţat Mamei cereşti. Ea face ca virtuţile, legate de viaţa cea nouă, să nu se risipească şi le ajută să crească.
Sf. Ludovic atrage atenţia asupra greşelilor pe care le fac cei care se consideră devotaţi Mariei şi ne îndeamnă să ne ferim de a fi printre cei:
– critici, care nu cred nimic şi critică tot;
– scrupuloşi, care se tem de a fi prea devotaţi Sf. Fecioare;
– exteriori, a căror devoţiune constă doar în practici exterioare;
– prezumţioşi, care, sub pretextul falsei lor devoţiuni către Sf. Fecioară, continuă să zacă în păcatele lor;
– inconstanţi, care din uşurinţă, schimbă practicile de devoţiune sau le părăsesc de-a binelea, la cea mai mică ispită;
– ipocriţi, care se înscriu în diverse asociaţii mariane şi poartă însemnele Sfintei Fecioare, pentru a fi consideraţi buni;
– interesaţi, care nu recurg la Sfânta Fecioară decât pentru a fi eliberaţi de rele sau pentru a obţine bunuri temporale.
Adevărata devoţiune către Maria trebuie să fie:
– Interioară, adică pornită din suflet şi din inimă, ea decurge din stima pentru Sfânta Fecioară şi din iubirea pe care i-o purtăm.
– Tandră, adică plină de încredere în Preasfânta Fecioară, la fel cum un copil se încrede în buna lui mamă. Trebuie ca un suflet să recurgă la Maria în orice nevoie a trupului sau a sufletului, cu simplitate, încredere şi iubire; să implore ajutorul bunei mame tot timpul, în orice loc şi pentru orice lucru.
– Sfântă, adică prin ea, un suflet poate să evite păcatul şi să imite virtuţile Sfintei Fecioare, în special profunda ei umilinţă, credinţa vie, ascultarea oarbă, rugăciunea continuă, mortificarea, puritatea, milostivirea, răbdarea, blândeţea şi înţelepciunea sa divină. Acestea sunt principalele 10 virtuţi ale Sfintei Fecioare.
– Constantă, ea întăreşte sufletul în bine şi îl ajută să nu părăsească cu uşurinţă practicile de devoţiune, şi îi dă curajul de a se opune ispitelor lumii.
– Dezinteresată, adică ea inspiră sufletul să nu se caute pe sine însuşi, ci pe Dumnezeu singur, în Sfânta Sa Mamă. El nu o iubeşte pe Maria pentru că ea îi face un bine, ci numai pentru că ea merită să fie iubită şi slujită.
Sfântul Ludovic Maria Grignion de Monfort spunea:
„Toate acţiunile tale să fie săvârşite prin Maria, cu Maria, în Maria şi pentru Maria, ca să le îndeplineşti mai bine prin Isus, cu Isus, în Isus şi pentru Isus„.
Prin Maria, Isus va deveni calea noastră mai uşoară spre cer.
Cu Maria, Isus va deveni adevărul nostru mai accesibil.
În Maria, Isus va fi viaţa noastră peste măsură de abundentă, el ne va transforma în oameni mereu noi, nu vom îmbătrâni şi nu ne vom învechi din punct de vedere spiritual.
Pentru Maria, ca adevăraţi copii ai bunei mame, vom avea faţă de Fiul ei mai multă iubire.
Numai aşa vom putea spune cu Sfântul Paul: „Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal 2, 20).
