Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psalmul 2 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)

 
Psalmul 2 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)
  • 22 Mar 2015
  • 4822

Publicarea săptămânală a unui psalm dorește să fie un punct de sprijin pentru rugăciunea și meditația cotidiană a credincioșilor.
 

Psalmul 2

Pentru ce se agită neamurile
Și popoarele își fac planuri deșarte?

S-au ridicat împărații pământului,
Căpeteniile s-au aliat împotriva Domnului
Și a Unsului Său, zicând:

”Să rupem legăturile lor
Și să îndepărtăm de la noi jugul lor!”

Râde Cel ce locuiește în ceruri,
Domnul îi va batjocori pe ei.

Atunci, dezlănțuindu-Se, va grăi către ei
Și cu mânia Lui îi va tulbura:

”Eu mi-am pus împărat peste Sion, în muntele Meu cel sfânt!”

Vreau să vestesc porunca Sa:
Domnul Mi-a zis: ”Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut!

Cere de la Mine: și-Ți voi da moștenire neamurile,
și ca stăpânire, marginile pământului.
 
Tu vei fi Păstorul care-i conduce cu toiag de fier;
ca pe vasele de lut le vei sfărâma”.

Și acum, împărați, fiți înțelepți!
Lăsați-vă instruiți, voi, judecătorii pământului!

Slujiți Domnului cu teamă și bucurați-vă de El cu cutremur.

Învățați dreptatea, înainte să se mânie Domnul,
pentru că în afara căii sunteți pierduți; mânia Lui se aprinde pe neașteptate!
Fericit este omul care în El își pune speranța.



Psalmul al 2-lea este o profeție mesianică și se consideră că Sfântul Ilarie a făcut cel mai frumos comentariu. În acest sens primele versete se referă la tot ceea ce a suferit Cristos, Unsul Domnului, atunci când s-a făcut sfat împotriva Sa și a fost trimis la moartea pe cruce.

Dezlănțuire și mânie. Aceste două cuvinte ce exprimă stări omenești nu sunt atribute care să se potrivească lui Dumnezeu pentru că El este același și neschimbat în tot timpul, însă ele trimit cu gândul la momentul Judecății și al pedepsei pentru păcat, în momentul în care Domnul va veni cu putere. Sfântul Ilarie spune că Dumnezeu nu are aceste trăiri însă ele sunt simțite astfel de oamenii păcătoși care sunt judecați.

Toiag de fier. Unele traduceri vorbesc de un sceptru de neînvins cu care Domnul paște pe poporul său, arătând puterea Domnului care este puternică și triumfătoare chiar dincolo de moarte, în contrast cu ideea de fragilitate. Sfântul Ieronim spune că Domnul nu are de gând să își zdrobească moștenirea și expresia toiag de fier, vrea să dea imaginea de putere și tărie. Trebuie remarcat un alt aspect, acela că Dumnezeu este Păstorul cel bun care conduce poporul Său.

Ca pe oasele de lut le va sfărâma. Sensul pe care îl oferă o altă traducere este: ca pe oasele de lut le va modela. Este vorba ca și în pasajul de mai sus de intenția Domnului care nu este aceea de a zdorbi pe om ci aceea de a reface, de a plăsmui un alt om, Noul Adam, asemenea olarului care folosește argila unui vas pentru a face altul, după placul inimii Sale.

 

Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno