Nimeni nu poate da ceea ce nu are. Suntem chemați să răspândim vestea cea bună, dar o putem face numai în măsura în care ea a luat în stăpânire viețile noastre. Îl vestim pe Isus cel înviat din morți, dar o facem în mod eficace doar dacă suntem bogați de prezența lui, dacă l-am întâlnit personal. De aceea prima duminică din Postul Mare vrea să ne conducă simbolic înapoi în timp, la începutul istoriei întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Rememorând viețile noastre, în rugăciune, cerând ajutorul și lumina Sfântului Spirit, putem descoperi firul roșu al prezenței lui Dumnezeu de-a lungul existenței noastre, în Galilea noastră, acolo unde totul a început.
De câteva ori se repetă în primul capitol al Evangheliei după Ioan: “vino și vezi”. Botezătorul îl indică pe Isus celor doi ucenici ai săi. Iar când aceștia îl întreabă unde locuiește, Mântuitorul le răspunde: “veniți și vedeți”. Natanael îi spune savant lui Filip: “Din Nazaret poate ieși ceva bun?” iar acesta îi răspunde simplu: “vino și vezi”. Există întotdeauna și în mod cert au existat și în viața noastră persoane care ne-au vorbit de Isus, care ne-au arătat calea, însă întâlnirea concretă o putem face doar noi. În momentul în care îl întâlnim personal pe Fiul lui Dumnezeu, identitatea noastră se împlinește și se descătușează precum petalele unei flori la lumina soarelui. Inainte de o astfel de crucială întâlnire ni se parea că știm cine suntem, care e numele nostru și de ce suntem capabili. În momentul în care privirea lui Dumnezeu o întâlnește pe a noastră, sămânța de identitate pe care o cunoșteam se deschide într-o nouă realitate. Suntem tot noi, aceeași, și totuși, în mod paradoxal, alții: “Tu ești Simon, te vei numi Chefa”. Isus vede adevărata noastră plămadă în planul lui Dumnezeu. Și când noua și de fapt adevărata noastră identitate ne este revelată, se deschid și ochii noștri și începem să vedem și noi. Când Natanael se vede descoperit, cunoscut așa cum este el prin cuvintele Mântuitorului ”iată Israelitean în care nu este vicleșug”, descoperă și cunoaște și el identitatea Celui ce-i stă în față: ”Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel”. E pe undeva la fel ca Maria Magdalena care îl recunoaște pe Isus după înviere, doar în momentul în care acesta îi spune numele: “Maria”.
O adevărată pocăință, o adevărată convertire trebuie să înceapă întotdeauna cu o întoarcere la iubirea dintru început. Meditând la chemarea inițială, putem să vedem dacă actualele noastre drumuri mai sunt pe harta iubirii. Iar dacă nu ne mai descurcăm pe întortocheatele cărări ale acestei lumi, putem să-l reîntâlnim oricând pe Isus în taina iertării păcatelor. Vom primi din nou inelul și haina adevăratei noastre identități și o nouă hartă înspre comoara de taină a inimii noastre…
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 1,43-51
În vremea aceea, voind Isus să plece în Galileea a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
