De Radu Andrei
Crăciunul prin tradiție îl indentificăm ca fiind o sărbătoare a întâlnirii dintre cei apropiați și în particular dintre membrii fiecărei familii. E momentul în care și cei plecați departe de familia de origine, în diferite colțuri ale lumii, peste ”mări și țări”, să se alăture căminului-bază. A sta împreună cu cei dragi pentru un timp scurt dar încărcat emoțional, sentimental este dorința tuturor.
Fiecare familie se pregătește cât poate mai bine să petreacă zilele stării împreună cu cele mai delicioase preparate și într-o atmosferă cât mai plăcută unde se deapănă amintiri, unde se împart cadouri. E o pregătire ce necesită o investiție mare de eneregie și de ”parale”, dar cu siguranță efortul merită căci e o întâlnire de gradul I. Toți cei apropiați, iubiți, frați, surori, părinți se află la masa celor invitați la ospățul anual al familiei. E un ospăț al iubirii celei născute în trup și pentru trup.
Dincolo de această întâlnire, noi creștinii, ca să nu confundăm pământul cu cerul numim sărbătoarea amintită mai sus ca fiind Nașterea Domnului, sărbătoare care e la fel o întâlnire, dar un ”pic” diferită: Familia Divină prin Fiul se întâlnește cu Familia Umană. E o întâlnire voită de Tatăl Ceresc pentru a desăvârși familia umană.
E o întâlnire la care fiecare familie e chemată în parte. Familia Divină bate la ușa fiecărei familii umane. E o invitație din partea Celui care s-a Întrupat, luând Trup din Fecioara Maria pentru a ne duce acolo unde locul nostru a fost pregătit încă de la începutul lumii. Familia umană fără EL e la fel ca și peștera în care s-a născut Fiul Divin. Puțini oameni în jur, mai multe ”animale” care aduc și ele ce pot, căldura ce o emană.
Întâlnirea dintre Familia Divină și familia umană depinde de noi. Noi, fiecare membru al familiei umane, suntem invitați pe nume să participăm la Banchetul Familiei Divine. Fiecare în parte avem o invitație specială și o întâlnire care poate să dea sens existeței noastre. Pruncul ne cheamă în Familia Sa pentru a ne dărui IUBIREA care iartă, care zidește, care e răbdătoare, care salvează (cf. Sf. Pavel) și care ne ridică la demnitatea de fii ai Tatălui și frați ai Fiului. Demnitatea aceasta este un dar care ca orice dar poate fi refuzat sau acceptat. Noi suntem cei care deschidem sau închidem ușa Familiei Divine.
Iubirea Familiei Divine umple casele familiei umane cu o dragoste care se comunică fiecărui membru făcându-l să trăiască în pace, bucurie, veselie. Familia umană devine astfel un lăcaș de întâlnire permanentă dintre Cer și Pământ, unde ”Cerul” înnobilează ”pământul” dăruindu-i frmusețea cerească.
În Ajun Împărătesc, Familia Divină stă și bate la ușa familiei umane....îi deschide cineva?!