Omul întotdeauna a încercat sau construit locuri în care să-l întâlnească pe Dumnezeu.
În adâncul inimii lui, omul are sete de transcedență, de eternitate, îi este sete de Dumnezeu. Și în fața acestei încercări, uneori inconștient, elaborează mijloace prin intermediul cărora să se „înalțe” spre divin. Când cunoaște Revelația și cercetează Sfânta Scriptură, înțelege că această dorință de asceză până la divinitate nu este posibilă, dacă nu acceptă faptul că Dumnezeu însuși a coborât la om pentru a-l întâlni.
Cu această dorință, a stabilit locuri de întâlnire privilegiate cu Dumnezeu, și a delimitat ceea ce numeam „locuri sfinte” (sanctuare sau locuri de întâlnire). La început erau locuri simbolice asemeni unei stânci uriașe, a unui copac sau a unui munte, apoi de la niște temple de lemn au ajuns la niște construcții din materiale care se folosesc astăzi în acest scop.
Ceea ce se uită este faptul că înainte de a avea primul sanctuar, făcut de mâini omenești, Dumnezeu a creat cu iubire locuri foarte speciale pentru acesta.
Patru sunt sanctuarele pentru întânire:
Sanctuare publice: sunt acelea pe care cu timpul, cu devotament, cu efort și cu sume mari au fost construite, pentru a fi transformate în locuri de pelerinaj și de cult public pentru Creator. Sunt toate templele noastre parohiale, unde ne reunim cu familiile și prietenii, cu străinii și cu apropiații, pentru a împărtăși rugăciunea și afecțiunea, bucuria vieții și tristețea de rămas bun pentru cei care merg la Casa Tatălui.
Sanctuare private: printre acestea sunt toate casele creștine, în care prin intermediul experienței de credință și de iubire împărtășită membriilor unei familii, aceștia îl iubesc pe Dumnezeu și se educă la sfințenie prin iertare și prin ajutor reciproc. Aceste sanctuare sunt private deoarece din ele fac parte doar membrii familiei, și în mod ocazional prietenii, cu care se împărtășește căldura casei.
Sanctuare intime: corespund camerelor cuplurilor căsătorite, în care, prin întâlnirea de donare și generare, fac din Dumnezeu garantul iubirii lor și al donării lor reciproce. Este un sanctuar împărțit în mod exclusiv de către soți, în care nici măcar copiii nu sunt prezenți, deoarece este spațiul a trei persoane: Soțul-Dumnezeu-Soția. Este un loc atât de intim și atât de sacru, încât în acesta se generează viața umană, iar exercițiul sexualității face ca cei doi să dobândească demnitatea și să exprime plinătatea unei iubiri care se perfecționează în timp.
Sanctuare secrete: sunt inimile oamenilor, acel spațiu pe care nici chiar soțul nu ajunge să-l împărtășească și în care doar Dumnezeu poate fi Domn și restaurator. Aici ne amintim de Isus când ne spune: „Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și, închinzând ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Mt 6,6).
Ultimele trei tipuri de sanctuare sunt cele în care Dumnezeu a vrut să se manifeste înainte de a fi construite templele elaborate și prețioase pentru a reuni mulțimile.
Viața umană exprimată prin intermediul unui corp este prototipul sanctuarului existent pe pământ, dorit însuși de Domnul. Păcatul, neascultarea și idolatria ne-a condus să acoperim ceea ce a vrut Domnul în corpul nostru și sfințenia pe care trebuie să o trăim cu el.
Acest ultim sanctuar nu a avut preț de aur sau de argint, dar a costat sudoare, lacrimi, dar mai ales sângele Mântuitorului, sângele lui Dumnezeu însuși, care l-a vărsat pentru a-l răscumpăra de la condamnare.
Cu ajutorul acestora, în Biserică apărăm viața umană de la conceperea sa naturală până la moartea sa naturală ca un sanctuar al divinității și ca loc de întâlnire cu Creatorul universului. În spațiile sale secrete, în care nimeni altcineva nu poate intra, în care nici măcar soțul nu are acces, Isus vrea să intre pentru a fi Domn al tuturor, și unde să-l instituim ca și custode și restaurator al omului, voit de Dumnezeu încă de la începutul creației.
Cele patru sanctuare trebuie să-L aibă ca și bază pe Cristos cel Înviat. El trebuie să fie Cel care susține ca fiecare sanctuar să fie construit pe stâncă.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.aleteia.org
