de Anna Bono
Familia este atacată. În fiecare zi descoperim noi iniţiative care au scopul de a o slăbi, de a discredita şi de a împiedica pe cei care o susţin. Pe 1 iulie, când Consiliul Lombardia a aprobat o moţiune în sprijinul familiei, în care, printre altele, se angajează să găsească o dată pentru celebrarea sărbătorii familiei naturale, fondată pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie, Arcigay a definit moţiunea “cufundată în ură”, iar sărbătoarea pentru familie “sărbătoare abominabilă”, un “act barbar”.
Diferite modalităţi de distrugere a familiei. Există multe modalităţi prin care familia este atacată: sustrăgându-i funcţiile şi încredinţându-le altor instituţii, dizolvându-o, susţinând că toate formele de convieţuire şi de uniune sunt “familie”, neconsiderând necesară procrearea din relaţia dintre un bărbat şi o femeie, făcând viaţa dificilă prin nesprijinire şi prin impunere de sarcini, defăimându-o şi prezentându-o ca şi un loc de opresiune, violând libertatea persoanei prin discriminări şi violenţă. În prezent, în lumea occidentală se utilizează toate aceste modalităţi.
Familia abolită prin lege. Cine este ostil familiei este convins că, fără această instituţie, viaţa umană şi societatea ar fi mai bune. De fapt, nu are cum să ştie, cel puţin nu prin exemple de societăţi fără familie: spre deosebire de alte instituţii, create în aşa fel încât societăţile să devină mult mai complexe, familia naşte odată cu omul, a existat dintotdeauna. Dar, în realitate, un exemplu istoric trebuie să ne dea de gândit, trebuie să le dea de gândit acelora care văd familia ca şi un obstacol în realizarea deplină a persoanei umane, a valorilor libertăţii şi ale dreptăţii. S-a întâmplat odată că o naţiune mică, de nici 6 milioane de suflete, s-a trezit peste noapte lipsită de familie: soţi şi soţii, fraţi, părinţi şi fii separaţi, constrânşi să trăiască în aşezări diferite, de multe ori departe unii de alţii, cu interdicţia de a comunica în orice mod şi cu pedepse severe la cea mai mică încălcare a legii.
Formarea omului nou (fără familie). Întâlnirea unui membru al familiei pe ascuns, noaptea, putea însemna condamnarea la moarte. Singura excepţie era pentru copiii foarte mici, care erau bolvani sau care nu au fost încă înţărcaţi. Condiţia era ca îndeplinirea sarcinilor necesare să nu devină ocazii de emoţii, de manifestări de afecţiune şi de tandreţe. În timpul întâlnirilor, organizate pentru accelera formarea omului nou, care vroia înlocuirea celui contaminat cu valori greşite, o mamă vinovată de încălcarea legii, dacă era descoperită şi denunţată, trebuia să admită propria eroare (“este adevărat, mi-am îmbrăţişat pentru un moment copilul care plângea, l-am legănat, l-am sărutat, i-am cântat un cântec de leagăn...”), să declare regret şi să promită că nu o să mai facă asemenea erori.
Societatea fără familie. În acea societate lipsită de familie, s-a făcut totul pentru a anihila conştiinţele, pentru a reduce oamenii într-un stat de inerţie intelectuală şi morală, pentru a şterge sentimentele şi emoţiile – iubirea, compasiunea, bucuria, speranţa şi încrederea – pentru a suprima orice expresie de individualitate. De asemenea, a fost interzisă utilizarea pronumelui personal “eu”: interzis să se spună: “eu vreau”, “eu merg”, “eu cred”... cu alte cuvinte, conceptul individual. Pronumele posesiv “meu”, nu a fost nevoie să fie interzis, deoarece nimeni nu mai avea nimic. În mai puţin de cinci ani, mai mult de un sfert din locuitorii acestei ţări fără familie au murit din cauza greutăţilor, a oboselii, a foamei, a bolilor, a torturilor şi a abuzurilor, de cele mai multe ori cauzate de copii şi de adolescenţi, transformaţi în călăi nemiloşi. Mulţi au fost executaţi. Mulţi au murit în suferinţe şi disperare.
Bilanţul morţilor oscilează între 1,7 şi 2,5 milioane, poate chiar mai mult: un genocid. Refuzul familiei şi al proprietăţii private, în numele unui om liber, a unei societăţi drepte şi egalitare, s-a tradus într-un atac foarte mare, un înfricoşător atac la individualitate, la persoană şi la viaţă. Ţara fără familie, este inutil să spun, este Cambodgia khmeriilor roşii (adepţii Partidului Comunist din Kampuchea), în frunte cu Pol Pot, care au guvernat Republica Democrată Kampuchea între 1975 şi 1979, instituind un regim comunist totalitar.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.bastabugie.it
