Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Apartenenţa la poporul lui Dumnezeu

 
Apartenenţa la poporul lui Dumnezeu
  • 26 Iun 2014
  • 1012
  • 0
Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 iunie 2014

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi este un alt grup de pelerini uniţi cu noi în Aula Paul al VI-lea, sunt pelerinii bolnavi. Deoarece cu acest timp, între căldură şi posibilitatea de ploaie, era mai prudent ca ei să rămână acolo. Însă ei sunt în legătură cu noi prin ecranul mare. Şi astfel suntem uniţi în aceeaşi audienţă. Şi noi toţi ne vom ruga în special pentru ei, pentru bolile lor. Mulţumesc.

În prima cateheză despre Biserică, miercurea trecută, am pornit de la iniţiativa lui Dumnezeu care vrea să formeze un popor care să ducă binecuvântarea sa la toate popoarele pământului. Începe cu Abraham şi după aceea, cu atâta răbdare - şi Dumnezeu are atâta răbdare, are atâta răbdare! -, pregăteşte acest popor în Vechea Alianţă până când, în Isus Cristos, îl constituie ca semn şi instrument al unirii oamenilor cu Dumnezeu şi între ei (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Lumen gentium, 1). Astăzi vrem să ne oprim asupra importanţei, pentru creştin, de a aparţine acestui popor. Vom vorbi despre apartenenţa la Biserică.

1. Nu suntem izolaţi şi nu suntem creştini cu titlu individual, fiecare pe cont propriu, nu, identitatea noastră creştină este apartenenţă! Suntem creştini pentru că aparţinem Bisericii. Este ca un prenume: dacă numele este "sunt creştin", prenumele este "aparţin Bisericii". Este foarte frumos de notat că această apartenenţă este exprimată şi în numele pe care Dumnezeu şi-l atribuie sieşi. Răspunzând lui Moise, în episodul minunat al "tufişului care arde" (cf. Ex 3,15), se defineşte de fapt ca Dumnezeul părinţilor. Nu spune: Eu sunt Atotputernicul..., nu: Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob. În acest mod El se manifestă ca Dumnezeul care a încheiat o alianţă cu părinţii noştri şi rămâne mereu fidel faţă de legământul său şi ne cheamă să intrăm în această relaţie care ne precede. Această relaţie cu Dumnezeu cu poporul său ne precede pe toţi, vine din acel timp.

2. În acest sens, gândul se îndreaptă în primul rând, cu recunoştinţă, spre cei care ne-au precedat şi care ne-au primit în Biserică. Nimeni nu devine creştin de la sine! Este clar lucrul acesta? Nimeni nu devine creştin de la sine. Nu se fac creştini în laborator. Creştinul este parte dintr-un popor care vine de departe. Creştinul aparţine unui popor care se numeşte Biserică şi această Biserică îl face creştin, în ziua Botezului, şi apoi în parcursul catehezei, şi aşa mai departe. Însă nimeni, nimeni nu devine creştin de la sine. Dacă noi credem, dacă ştim să ne rugăm, dacă îl cunoaştem pe Domnul şi putem să ascultăm Cuvântul său, dacă îl simţim aproape şi îl recunoaştem în fraţi, este pentru că alţii, înaintea noastră, au trăit credinţa şi apoi ne-au transmis-o. Credinţa am primit-o de la părinţii noştri, de la strămoşii noştri şi ei ne-au învăţat-o. Dacă ne gândim bine, cine ştie câte feţe dragi ne trec prin faţa ochilor, în acest moment: poate să fie faţa părinţilor noştri care au cerut pentru noi Botezul; aceea a bunicilor noştri sau a vreunei rude care ne-au învăţat să facem semnul crucii şi să recităm primele rugăciuni. Eu îmi amintesc mereu de faţa surorii care m-a învăţat catehismul, mereu îmi vine în minte - ea este în cer cu siguranţă, pentru că este o femeie sfântă - dar eu îmi amintesc mereu de ea şi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru această soră. Sau faţa parohului, sau a unui alt preot, a unei surori, a unui catehet, care ne-a transmis conţinutul credinţei şi ne-a făcut să creştem ca nişte creştini... Iată, aceasta este Biserica: o mare familie, în care suntem primiţi şi învăţăm să trăim ca nişte credincioşi şi ca discipoli ai Domnului Isus.

3. Acest drum îl putem trăi nu numai graţie altor persoane, ci împreună cu alte persoane. În Biserică nu există acel "fă singur", nu există "hăitaşi liberi". De câte ori Papa Benedict al descris Biserica drept un "noi" eclezial! Uneori se întâmplă să auzim pe unii spunând: "Eu cred în Dumnezeu, cred în Isus, dar Biserica nu mă interesează...". De câte ori am auzit asta? Şi asta nu merge. Există unii care consideră că pot să aibă un raport personal, direct, nemijlocit cu Isus Cristos în afara comuniunii şi a medierii Bisericii. Sunt ispite periculoase şi dăunătoare. Sunt, cum spunea marele Paul al VI-lea, dihotomii absurde. Este adevărat că a merge împreună este angajant şi uneori poate să fie obositor: se poate întâmpla ca vreun frate sau vreo soră să ne creeze probleme, sau să ne scandalizeze... Însă Domnul a încredinţat mesajul său de mântuire persoanelor umane, nouă tuturor, martorilor; şi în fraţii noştri şi în surorile noastre, cu darurile lor şi limitele lor, vine în întâmpinarea noastră şi se face recunoscut. Şi asta înseamnă a aparţine Bisericii. Amintiţi-vă bine: a fi creştin înseamnă apartenenţă la Biserică. Numele este "creştin", prenumele este "apartenenţă la Biserică".

Dragi prieteni, să-i cerem Domnului, prin mijlocirea Fecioarei Maria, Maica Bisericii, harul de a nu cădea niciodată în ispita de a crede că putem să ne lipsim de ceilalţi, că putem să ne lipsim de Biserică, că putem să ne mântuim singuri, că suntem creştini de laborator. Dimpotrivă, nu poate fi iubit Dumnezeu fără a-i iubi pe fraţi, nu poate fi iubit Dumnezeu în afara Bisericii; nu putem fi în comuniune cu Dumnezeu fără a fi în comuniune în Biserică şi nu putem fi buni creştini decât împreună cu toţi cei care caută să-l urmeze pe Domnul Isus, ca un unic popor, un unic trup şi asta este Biserica. Mulţumesc.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:www.ercis.ro

Adaugă un comentariu


3 + = 11
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii