Duminică, 2 februarie 2025, în sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Templu, Biserica celebrează Ziua Vieții Consacrate. Această sărbătoare a fost marcată și în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, ca sărbătoare a întregii Eparhii de Cluj-Gherla în comuniune cu Biserica Catolică în ansamblul ei.
La Sfânta Liturghie de la ora 10.30, invitați speciali au fost călugării și călugărițele din diferitele Ordine și Congregații religioase ce activează pe teritoriul eparhiei. Însoțiți de preoți și de doi Ierarhi ai Bisericii Române Unite, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și Preasfinția Sa Mihai, Episcop al Eparhiei „Sf. Vasile cel Mare” de București, persoanele consacrate au intrat în Catedrala în care erau încă vizibile semnele trecerii prin ea, vreme de 18 ani, a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Se afla încă în Catedrală expoziția de obiecte amenajată cu ocazia deschiderii Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, și portrete ale Fericitului martir, care de fapt este neîncetat prezent și prin moaștele sale.
În procesiune, pe acorduri pline de armonie ale Corului „Angeli”, într-un gest simbolic, frații și surorile au depus lumânări aprinse în fața Sf. Altar, și apoi, din primele rânduri ale bisericii – mărturie în această zi a prezenței lor de obicei discrete -, au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească celebrată de cei doi Ierarhi, având alături pe pr. Vasile Tofană, Vicar general, pe preoții Catedralei, diaconi, subdiaconi, studenți seminariști.
Cuvântul de învățătură l-a rostit Preasfinția Sa Mihai, care a mulțumit mai întâi Preasfinției Sale Claudiu pentru invitația de a rămâne mai mult, după deschiderea, la 30 ianuarie 2025, a Anului consacrat Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, pentru a se bucura de „acest moment de sărbătoare care ne invită să ne lăsăm în mâna providenței și să vedem măsura pe care Dumnezeu o folosește în dragostea Lui față de noi”. A vorbit despre sărbătoarea Întâmpinării Domnului care „pornește de la ceea ce era scris în legea lui Israel, de a oferi pe întâiul născut de parte bărbătească ce deschide sânul unei mame, care prin legea oferită lui Moise de către Dumnezeu îi aparținea Lui. Totdeauna primul născut era de drept proprietatea Domnului. Familia trebuia să vină la Templu pentru a răscumpăra acest drept prin jertfa cuvenită și a vedea încă o dată legământul de încredere pe care omul trebuia să îl primească în credință”.
S-a oprit asupra a ceea ce presupune această cerință, din punct de vedere uman greu de înțeles. Dar, tocmai aici, a arătat Preasfinția Sa Mihai, „este o bună ocazie de a vedea temeiul speranței noastre, de a vedea în ce anume ne situăm bucuria interioară, dacă nu reușim să lăsăm în afară această mărturie de zi cu zi, faptul de a fi fost surprinși de dragostea lui Dumnezeu, care nu se predică prin cuvinte neapărat, ci se arată ca stare de spirit și în alegerile noastre”. A continuat: „Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în special în sensibilitatea apuseană, exprimă adevărul vieții consacrate lui Dumnezeu și de aceea călugării, călugărițele în mod deosebit, își celebrează așezământul lor interior, devotamentul față de legământul pe care Dumnezeu li l-a încredințat și pe care nu încetează să-l reînnoiască”. A amintit „vieți de suflete simple, dar alese, care se bucurau că pot în fiecare zi să o ia de la capăt cu acest legământ de speranță pe care îl făcuseră cu mult timp în urmă, care fusese bulversat de evenimentele dramatice pe care Biserica le-a trăit începând cu 1945 de fapt, și apoi cu desființarea din 1948, și nu s-au pierdut cu firea. Și mărturia lor discretă, acolo unde Dumnezeu le-a condus pașii pentru a putea supraviețui, a lăsat această amprentă și gustul legământului lui Dumnezeu care a surprins viețile celor care aparent nu aveau nimic de-a face cu o asemenea misiune și cu un asemenea temei de speranță”. Și-a amintit, imediat după 1990, „sufletele consacrate care nu trebuiau să spună nimic, să te apropii doar de ele să vezi această zestre de speranță, contemplându-le trăsăturile uzate în partea lor exterioară, dar care lăsau la vedere focul interior pe care copilul Isus încearcă să ni-l ofere cu ocazia acestei sărbători”.
Ierarhul a privit la istoria Nașterii lui Isus, așa cum o reflectă Evanghelia, începând de la Buna Vestire până la sosirea la Templu și la întâlnirea cu dreptul Simion, o istorie greu sau imposibil de pătruns doar prin logica umană. Și, a meditat la ce ar fi putut gândi și înțelege Maica Domnului, la felul în care s-a păstrat și s-a întărit, cu trecerea timpului, certitudinea ei că „Mama și Fiul vor umbla împreună pe căile providenței lui Dumnezeu”. Iar profeția lui Simion, deși pare o profeție a nenorocirii, „îi reconfirmă Maicii Domnului că este nevoie de mijlocirea ei, pentru a nu uita că drumul care duce spre Cruce a Fiului său este mângâiat și îndulcit de prezența ei de dragoste de mamă. Mai mult, că fiecare suflet de om credincios, apelând la ea, nu îl va leza niciodată pe Dumnezeu în măreția atotputerniciei Lui atunci când ea va mijloci pentru noi ajutorul”. „Așadar” a spus, „iată cum înlesnește Dumnezeu lucrarea Lui în suflete, cum o clarifică, cum ne invită și pe noi alături de Sfânta Fecioară să devenim parte a misiunii de răscumpărare pe care Isus o va săvârși în favoarea noastră. De aceea sărbătoarea de azi este o sărbătoare a speranței pe același temei al Anului Jubiliar de la venirea lui Cristos și a acelui an de speranță pe care generația martirilor ni-l pun la dispoziție în interioritatea credinței noastre”.
Preasfinția Sa Mihai a adus în fața credincioșilor modelul Maicii Domnului, al celei mai apropiate de Fiul ei, care „știe și învață cum trebuie primite tainele lui Dumnezeu în acel val de tăcere, de discreție, de rugăciune și de contemplație”. Și, „asociind spusele dreptului Simeon cu misiunea Maicii, neuitând de cântarea de bucurie pe care o va rosti vizitând-o pe Elisabeta, văzând-o apoi, la Cruce, pregătită deja să primească un alt fel de maternitate decât maternitatea firească a femeii care dă naștere pruncilor, primindu-ne pe toți sub acoperământul dragostei sale, ne invită să descoperim, nu numai zădărnicia pe care Dumnezeu o ia asupră-I în Fiul Său venit, trup din trupul Maicii Preacurate, pentru a putea urca pe Cruce, ne invită să trăim această bucurie zi de zi, de a nu ne lăsa copleșiți. Îngrijindu-l pe Isus, Maica Sfântă învață zi de zi că El este Dumnezeu atotputernic și în același timp Fiul ei, trup din trupul său. Este prima care va cunoaște lucrul acesta, dar este prima chemată să sufere durerea Fiului său”.
A încheiat îndemnând la a cunoaște dragostea Domnului. A remarcat „că niciodată nu vom putea spera la trecut, întotdeauna se speră la viitor” și a chemat la încredere în „providența tainică a lui Dumnezeu”, așa cum a făcut-o Maica Sfântă. A amintit de multele speranțe spulberate la ieșirea Bisericii Greco-Catolice din catacombe, și, complacerea deseori în nemulțumire interioară pentru nedreptățile suferite. Dar, a subliniat nevoia de a rămâne consecvenți, cum mulți au făcut-o, „acestui cuvânt de speranță care, deși ne arăta asemănători lui Cristos care nu a avut parte de dreptate la «Curtea» omului, au rămas consecvenți și nu s-au lăsat marcați de urâciunea tristeții”. Aceasta înseamnă de fapt „a crede” și, la începutul Anului dedicat Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, a spus: „să mulțumim pentru această bucurie că niciodată nu suntem singuri, niciodată Dumnezeu nu ne iubește doar atunci când ne merge bine, și că dragostea puternică a Sfintei Fecioare va fi întotdeauna în stare să îndulcească și să redimensioneze bucuria de a ne fi răscumpărat Fiul său”.
Un moment de mulțumire și evidențiere a însemnătății vieții consacrate, a fost și la încheierea Sfintei Jertfe liturgice, când Preasfinția Sa Claudiu a remarcat atmosfera înălțătoare – datorată și Corului „Angeli” -, „și, gândindu-ne la comuniunea de credință a Fericitului Iuliu Hossu și la comuniunea noastră și astăzi a fost o solemnitate și o fervoare a rugăciunilor care ne-a făcut să ne simțim cu adevărat parte a Bisericii Catolice”. Ca gazdă a celebrării, a mulțumit Preasfinției Sale Mihai pentru comuniunea acestor zile la Cluj. Și, evocând figurile celor doi profeți din această sărbătoare, dreptul Simeon și prorocița Ana, care „văd ce se întâmplă cu adevărat”, Episcopul de Cluj-Gherla a spus că „există un semn profetic al vieții consacrate, călugării și călugărițele sunt chemați să stea în Templul Domnului, în Biserica lui Dumnezeu, să dea laudă lui Dumnezeu, să scruteze viitorul la lumina lui Dumnezeu pentru a înțelege felul în care Dumnezeu mișcă lumea, Biserica și viața noastră”.
A amintit că ei sunt cei care „și-au dăruit cu totul viața și au ieșit din această lume pentru a sluji doar lui Dumnezeu” și că este mare nevoie de prezența lor, pentru a vedea prezența lui Dumnezeu în fiecare viață, pentru a reuși „cu mai multă tărie să celebrăm acest an cu adevărat ca pe un an al speranței”. A mulțumit Domnului „în mod cu totul aparte”, pentru bogăția și darul pe care le reprezintă persoanele consacrate „în Episcopia noastră, în Biserica noastră”.
