Excelența Sa Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte la deschiderea, în Eparhia de Cluj-Gherla, a Anului „Cardinal Iuliu Hossu” (declarat la nivel național)
Excelența Voastră, Nunțiu Apostolic,
Preasfințiile Voastre,
Stimate d-le președinte al Federației Comunităților Evreiești din România,
Stimate d-le deputat Ovidiu Ganț,
Stimați reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului academic,
Cucernici părinți, iubiți credincioși ai frumoasei comunități greco-catolice din Cluj și nu numai,
Pentru mine este un moment emoționant din mai multe puncte de vedere, pentru că față de Biserica Greco-Catolică mărturisesc un atașament legat și de trecutul meu, mai vechi sau mai recent. Primul eveniment major la care am participat în calitate de secretar de stat pentru culte a fost instalarea, intronizarea, la Lugoj, a noului Episcop în persoana Preasfințitului părinte Ioan Călin. Și acolo am simțit datoria, instituțională în primul rând, de a cere iertare Bisericii Greco-Catolice pentru faptul că în birourile Ministerului Cultelor din anii ‘48 s-au scris planurile martiriului Bisericii Române Unite cu Roma. Pe de altă parte, mărturisesc o altă emoție legată și de citirea Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu iar în acele Memorii mi-am notat un cuvânt, am desprins un cuvânt pe care Cardinalul l-a adresat ministrului Stanciu Stoian din 1948, ministrul cultelor. Citez din scrierea de atunci a Episcopului Iuliu Hossu: „Sufletul este o cetate nebiruită în care nu poate intra nimeni, numai unul singur Dumnezeu și cel căruia i-o deschide omul. Acolo coboram și acolo vom coborî, acolo ne simțeam tari și ne vom simți tari și nebiruiți, avându-l pe Domnul cu noi.”
Eroii sunt de mai multe feluri: eroii istoriei, sau eroii seculari, se fac remarcați mai ales în vreme de război, atunci când națiunile sau popoarele își apără, fie identitatea, fie teritorialitatea, fie istoria sau patrimoniul. Pe jertfa lor, pe curajul lor, pe dăruirea lor se clădesc generații, națiuni, popoare. Eroii credinței se fac de cele mai multe ori remarcați în perioadă de pace politică sau geopolitică, pentru că teritoriul luptei lor și teritoriul biruinței lor este un loc pe care istoria nu îl cunoaște. Timpul lor este un timp necunoscut istoriei, este veșnicia sau perenitatea, partea spirituală sau partea sufletească.
Astăzi, și anul acesta, omagiem și în același timp admirăm, ne lăsăm inspirați, atât de un erou al istoriei, sau un erou secular, cât și de un erou al credinței, sau un erou spiritual, în persoana Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Cu siguranță, în lunile ce vor urma vom aprofunda complexa și plurala personalitate a Cardinalului, atât ca preot, Episcop jertfitor, ca om politic cu un cuvânt decisiv, atât la construcția României mari, cât și la momentele de după: Constituția din 1923, Legea Cultelor din 1928, sunt doar două exemple. Atât ca om care a inspirat generațiile prezentului său, pentru a avea curajul mărturisirii, dar și ca personalitate care cu multă iertare, cu noblețea și generozitatea specifice doar sufletelor mari au arătat iertare față de cei care i-au prigonit și viața, și Biserica, și au încercat să îi întineze și memoria.
Citeam și venind către Cluj Memoriile Cardinalului Iuliu Hossu, scrieri în timp de constrângere pentru timpuri de libertate, sau, mai bine spus, poate sunt scrieri scrise în timpuri de libertate interioară pentru timpuri de constrângeri interioare, și, prin acest lucru, Memoriile lui rămân astăzi tot atât de prezente. Sunt o voce actuală și o voce mereu contemporană. Însă, un gând vreau să mărturisesc spre finalul emoționantei pentru mine intervenții. Și mă adresez aici, atât Preasfinției Voastre, Părinte Claudiu, cât și d-lui președinte Silviu Vexler: cred că doar lumina Cardinalul Iuliu Hossu poate determina anul acesta să fie și un an al reconcilierii profunde, al împăcării, mai ales între Biserici care în 1918 au avut curajul să urce pe același podium, la Alba Iulia, și să împărtășească aceleași idealuri ale României Mari.
De aceea, într-un mod excepțional vă mulțumesc d-le președinte Vexler, d-le deputat Ganț, pentru că, nu pentru prima dată, dar poate acum mai profund, ați adus în actualitate o temă care să fie prilej de reflecție pentru Bisericile pe care statul, mai ales în perioada comunistă, le-a pus în antiteză sau le-a folosit, le-a instrumentalizat pentru politici ateiste și total străine de duhul conciliant al Transilvaniei și al spiritului românesc.
Preasfinția Voastră, în încheiere, cu multă emoție aș vrea să vă ofer un mic simbol: este vorba despre ultima adresă pe care Episcopul de atunci de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, o trimitea către ministrul cultelor din 1948, Stanciu Stoian. E vorba de o adresă administrativă, dar cred că merită să fie păstrată aici, pentru că a fost trimisă cu aproape două luni înainte de arestarea Episcopului, iar ea poartă, pe lângă semnătura prețioasă a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, un lucru de mare preț: poate cel mai de preț lucru de care ne folosim și noi astăzi, și anume, grija sa. O grijă administrativă atunci față de preoții săi, într-o perioadă în care era aproape iminentă încercarea de desființarea a Bisericii Române Unite cu Roma, o grijă pe care el a păstrat-o și în Memoriile sale, vizitându-i spiritual, pe acel tărâm necunoscut de istorie, al sufletului, pe enoriași, pe preoți, pe cei pe care i-a cunoscut și binecuvântat în timpul misiunii sale, și o grijă care sunt convins că în această Catedrală și în această țară este prezentă și acum.
Catedrala „Schimbarea la Față”, Cluj-Napoca,
30 ianuarie 2025
