În Marțea Luminată, Sfânta Liturghie arhierească în biserica „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob” din Cluj-Napoca
Celebrarea arhierească din cea de-a III-a Zi de Paști a marcat și serbarea hramului bisericii „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob”, care a fost, de-a lungul timpului, un important centru de spiritualitate românească și greco-catolică. Parohia afiliată acestei biserici monument istoric, este păstorită de pr. protopop Nicolae Țap, paroh, și de pr. Titus Sas, vicar parohial.
Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și credincioși cu bucurie, cu un buchet de flori albe aduse de un copilaș, semne ale Sărbătorii sărbătorilor din Biserica creștină: Învierea Domnului. Sfânta Liturghie s-a celebrat apoi în biserica luminoasă, recent reînnoită și restaurată. La masa Sf. Altar, alături de Ierarh au concelebrat păstorii parohiei „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob” și pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, pr. Daniel Avram, director al Biroului de Comunicații și al Editurii Viața Creștină din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla, pr. Cristian David, rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major – Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Au diaconat Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, și Romulus Iușan; de asemenea, au ajutat la Altar studenți seminariști. Răspunsurile liturgice le-a oferit, din strană, tânărul Paul Țap și, împreună cu el, toți credincioșii, care au participat astfel activ la Sfânta Jertfă liturgică.
* * *
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa Claudiu a meditat asupra Evangheliei sărbătorii, Lc 24, 12-35 – despre drumul ucenicilor de la Ierusalim la Emaus: un drum spiritual, de fapt, de la deznădejde la speranță, un drum înspre reîntâlnirea cu Isus, înspre întâlnirea cu Domnul Înviat, un drum înspre înțelegerea în profunzime – cu inspirația „străinului” care îi însoțea pe cale – a Scripturilor; un drum de credință. A arătat că fiecare creștin parcurge în mod repetat același drum, se îndepărtează de Ierusalim, dar Isus ne iese în cale, „Isus ne vorbește prin Sfânta Scriptură. Isus ne dăruiește cuvântul Său pentru a înflăcăra inimile noastre. Și auzind cuvântul lui Dumnezeu ne dăm seama că Dumnezeu este același” tot timpul, că iubirea Lui pentru noi este veșnică, și că „așa cum a fost lângă ucenicii de la Emaus, așa este și lângă noi”.
A arătat că este important nu doar să vorbim între noi despre Isus – cum au făcut ucenicii pe cale – ci mai ales să îl întâlnim: „A fi creștin înseamnă să îl întâlnești pe Isus, nu doar să auzi vorbindu-se despre El”, a subliniat Ierarhul. Și, a adăugat, „pe Dumnezeu îl întâlnim doar în prezent” – așa cum cei doi ucenici, pe drumul spre Emaus, „pornesc de la situația lor, de la deznădejdea lor”, care îi îndepărtează de Ierusalim, „orașul lui Dumnezeu, cetatea lui Dumnezeu”. Ei nu înțeleg cele întâmplate, ci „merg cu capetele plecate, dinspre Ierusalim, spre Emaus și vorbesc între ei”. Dar nu este suficient, a arătat Preasfinția Sa Claudiu, să vorbim între noi, ci „trebuie să ne deschidem dialogului cu Dumnezeu”. De aceea, și astăzi, Isus ne întreabă, cum i-a întrebat pe cei doi ucenici: „«Ce vorbiți între voi?» Întotdeauna Isus deschide dialogul dinspre noi înspre El”.
Preasfinția Sa Claudiu a spus: „Este un lucru bun să vorbim, să gândim, să încercăm să rezolvăm problemele noastre, dar adevărata rezolvare este atunci când le aducem la picioarele lui Isus”. Și așa cum Isus intră în dialogul ucenicilor, în situația lor, la fel vine la noi. Și, „trebuie să îl întâlnim pe Isus acum, aici”, așa cum suntem. Isus știe, desigur, despre încercările și neliniștile noastre, dar El vrea să le audă de la noi, dorește să intrăm în dialog cu El. A arătat cum textul evanghelic citit relevă și importanța Sacramentului Iertării păcatelor: „este important să avem un interlocutor prin care Isus vorbește”, „Isus vrea ca noi să ne exprimăm durerea, să ne dăm seama de boala noastră, pentru a cere ajutor”. Și, ca în cazul ucenicilor din Emaus, Isus intră în dialog cu noi și ne vorbește prin cuvântul Sfintei Scripturi și înflăcărează inimile noastre, ne conduce la casa Domnului, biserica, pentru ca apoi să ni se dăruiască, să ni se facă cunoscut la Frângerea Pâinii – Sfânta Liturghie.
Preasfinția Sa Claudiu a remarcat: „Este un lucru interesant după Înviere. Toți cei care l-au cunoscut atât de bine, toți cei care l-au însoțit de-a lungul vieții Sale, a misiunii Sale, nu îl mai recunosc”. Și a explicat motivul: „E același Isus, dar ei sunt chemați să îl vadă nu doar cu ochii trupești, ci prin credință”. A subliniat că este la fel și pentru noi, azi: „În fiecare zi, în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare, venim în fața lui Isus să ascultăm cuvântul Lui, cuvântul Lui să ne înflăcăreze inimile, și la flacăra, la căldura inimii ochii noștri să se deschidă, să ne dăm seama că nu suntem niciodată singuri, în primul rând fiindcă avem frați și surori și, totodată, nu suntem singuri fiindcă Isus este tot timpul lângă noi într-o manieră ascunsă: nici ucenicii din Emaus nu știu că vorbesc cu Isus. De multe ori Isus este lângă noi și ne vorbește, și noi nu îl vedem, dar este lângă noi în fiecare clipă. Și atunci, să ne aducem aminte că Învierea Domnului nu durează trei zile, ci Învierea Domnului trebuie să fie sărbătoarea noastră de fiecare zi, de fiecare clipă.”
* * *
La final, pr. Nicolae Țap a adresat mulțumiri Preasfinției Sale Claudiu pentru prezența sa, reînnoindu-și invitația de a-l avea în mijlocul comunității pe care o păstorește ori de câte ori timpul îi va permite, dar mai ales în acest moment al serbării de hram. Împreună cu pr. Titus Sas, au oferit Ierarhului un semn de amintire: un dar ce a cuprins și o frumoasă icoană. Mulțumind, Preasfinția Sa Claudiu și-a exprimat bucuria comuniunii în rugăciune cu credincioșii care se roagă aici, la acest moment de mare sărbătoare.
Episcopul de Cluj-Gherla a dorit, cu această ocazie, în Zi de Înviere, să facă și pomenirea înaintașului său pe tronul arhieresc, Înalt Preasfințitul George Guțiu, Arhiepiscop ad personam, a cărui naștere la Cer a fost într-o zi de duminică, 8 mai 2011. Anul 2024 marchează și cel de-al 100-lea an de la nașterea vrednicului Păstor de suflete (în 30 martie 1924, la Vaidei, jud. Mureș) care s-a aflat la cârma Eparhiei de Cluj-Gherla în ani dificili, primii după ieșirea la lumină a Bisericii Greco-Catolice, ani de rugăciune încă în locuri improvizate – bisericile, în marea lor majoritate, nefiind restituite -, ani de desțelenire, de redeschidere a parohiilor, de reorganizare a Bisericii în libertate.
În memoria Arhiepiscopului de vie amintire George, la ale cărui funeralii a luat parte împreună cu mii de participanți, Preasfinția Sa Claudiu a rostit câteva gânduri, privind la viața și mărturia de credință pe care a lăsat-o urmașilor săi moștenire. A spus: „Tot ce am putut trăi în aceste zile de Înviere, putem regăsi cu mare ușurință în viața lui. Felul în care a acceptat hirotonirea în momentul în care Biserica noastră era scoasă în afara legii, știind că va fi preot într-o Biserică persecutată și cu toate acestea nu a ezitat un moment, a spus ‘DA’, din toată inima și așa și-a trăit și viața, viața în persecuție, viața de după persecuție, sau când persecuția s-a cosmetizat puțin – știm că au fost ani grei cei de după ’90. Dar, fie că a fost în temniță, fie că a fost pe tronul episcopal, el a continuat să creadă în prezența lui Cristos, a Maicii Sfinte, lângă el. De aceea, dincolo de toate provocările din Episcopie, din Biserică, din viața lui – și pe unele le știa doar el – a existat încontinuu o seninătate pe chipul lui, o bunătate în a vorbi cu oamenii, cu credincioșii și o bucurie în a sluji.”
De aceea, Preasfinția Sa Claudiu a invitat la „a ne aduce aminte de el în aceste zile și pentru a ne aduce aminte că, așa cum spuneam și în pastorală, există tot timpul un dans în viața noastră între bucurie și suferință. Și dacă ne bucurăm de sărbătoarea Învierii, ne bucurăm, dar vedem și semnele patimilor. Isus Înviat păstrează semnele patimilor în mâini, în picioare și în coastă. Și pe urmele Înalt Preasfințitului George și a tuturor celor care au dat o mărturie de credință în perioada persecuției, să ne întărim și noi” în timpurile dificile și de acum. A încheiat cu îndemnul urmării credinței înaintașilor: „Dacă ei au trăit cu credința că Isus nu își abandonează niciodată Biserica și nu îi abandonează niciodată pe ucenicii Lui, așa trebuie să fie și pentru noi. De aceea, să trăim sărbătoarea Învierii Domnului știind că și în lucrurile frumoase din viața noastră, și în încercări, nu suntem niciodată singuri, Isus și Maica Sfântă sunt tot timpul lângă noi și mă bucur că am avut ocazia să medităm la aceste lucruri într-o biserică ce are acest hram minunat, Învierea Domnului. Să rămână Învierea în sufletele noastre. Cristos a Înviat!”
