Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

A-L adora pe Dumnezeu nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului

 
A-L adora pe Dumnezeu nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului
  • 08 Ian 2024
  • 711

Gestul Magilor de la Răsărit care au venit la Betleem ca să se închine Pruncului Isus a inspirat alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Îngerul Domnului” din 6 ianuarie 2024, recitată împreună cu peste 40 de mii de romani și pelerini în Piața Sfântul Petru. Pontiful a amintit, printre altele, întâlnirea de acum 60 de ani, la Ierusalim, dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Atenagora.

A-L adora pe Dumnezeu nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, sâmbătă, 6 ianuarie a.c., în solemnitatea Epifaniei Domnului, cu participarea a peste 40 de mii de romani și pelerini. Papa a vorbit despre gestul Magilor de la Răsărit care au venit la Copilul Isus și i s-au închinat. La saluturile finale, pontiful a amintit întâlnirea istorică din Sfântul Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Atenagora acum 60 de ani, la Ierusalim, a îndemnat la rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu și a menționat Ziua copilăriei misionare.

În alocuțiunea sa, papa Francisc a ilustrat semnificația Epifaniei Domnului, ”arătarea sa la toate popoarele”, personificate de cei trei Magi din Răsărit (cf. Mt 2,1-12). ”Ei”, a spus papa, ”sunt înțelepți în căutare care, după ce s-au lăsat interpelați de apariția unei stele, pornesc la drum și ajung la Betleem. Acolo îl află pe Isus, cu Maria, mama sa, se închină și îi dăruiesc aur, tămâie și smirnă”.

Este vorba, a reluat papa, de ”oameni înțelepți care recunosc prezența lui Dumnezeu într-un simplu Copil, nu într-un principiu sau într-un nobil, ci în fiul oamenilor săraci, și se închină înaintea Lui, adorându-L. Steaua i-a călăuzit acolo, în fața unui Copil, iar ei, în ochii lui mici și inocenți, văd lumina Creatorului universului, în căutarea Căruia și-au dedicat existența”.

Experiența lor decisivă este importantă și pentru noi, a spus papa Francisc, pentru că ”în Pruncul Isus noi, într-adevăr, îl vedem pe Dumnezeu care s-a făcut om. De aceea, să privim la El, să ne minunăm de umilința sa. A-L contempla pe Isus, a rămâne înaintea Lui, a-L adora în Euharistie nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului. A adora nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului. Este important acest lucru și îl repet: a adora nu înseamnă a pierde timpul, ci a da sens timpului. Înseamnă a regăsi direcția vieții în simplitatea unei tăcere care hrănește inima”.

În același sens, a mai spus papa Francisc, ”să găsim timpul de a privi la copii, după cum Magii privesc la Isus, la cei mici care, la rândul lor, ne vorbesc de Isus, prin încrederea, spontaneitatea, uimirea, curiozitatea lor sănătoasă, prin capacitatea lor de a plânge și de a râde cu ușurință, de a visa. Așa s-a făcut Dumnezeu: Copil, încrezător, simplu, iubitor al vieții (cf. Înț 11,26). Dacă vom sta în fața lui Isus copil și în compania copiilor, vom învăța să ne uimim și vom porni din nou la drum mai simpli și mai buni, asemenea Magilor. Și vom reuși să avem priviri noi, priviri creative în fața problemelor din lume”.

Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu și a noastră – a spus papa la finalul alocuțiunii – ”să mărească iubirea noastră față de Pruncul Isus și față de toți copiii, mai ales față de cei încercați de războaie și nedreptăți”.

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a menționat împlinirea a șaizeci de ani la întâlnirea istorică, la Ierusalim, dintre Sfântul Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Atenagora, ”rupând un zid de incomunicabilitate care, timp de secole, i-a ținut departe pe catolici și ortodocși. Să învățăm de la îmbrățișarea celor doi mari oameni ai Bisericii pe calea către unitatea creștinilor, rugându-ne împreună, mergând împreună și lucrând împreună”. Cu gândul la ”acel gest istoric de fraternitate” de la Ierusalim, papa a îndemnat la rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu, în Palestina, în Israel, în Ucraina și în toată lumea. Sunt atât de multe victimele războiului, atât de mulți morți, o atât de mare distrugere. Să ne rugăm pentru pace”.

Cu aceeași ocazie, papa și-a exprimat apropierea față de poporul iranian, în special față de rudele numeroaselor victime ale ”atacului terorist” de la Kerman, față de numeroșii răniți și de toți cei îndurerați de aceste violențe.

Înainte de a saluta grupurile de romani și pelerini – cu o prezență de aproximativ 40.000 de oameni – papa a menționat faptul că pe 6 ianuarie, Epifania Domnului, Biserica catolică marchează și Ziua copilăriei misionare. Salutând copiii misionari din lumea întreagă, papa le-a mulțumit pentru ”angajamentul lor în rugăciune și susținerea concretă a vestirii Evangheliei, în special a promovării copiilor din țările de misiune”.

Pontiful a salutat, de asemenea, participanții la manifestarea istorico-folclorică dedicată tradițiilor populare ale Epifaniei în Italia și Polonia, care evidențiază ”valorile umane și religioase” ale respectivelor comunități.

La finalul rugăciunii ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a invocat Binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.



Sursa:vaticannews.va.ro